Mașa

Când hotărăști să iei un animal de companie, știi din start că va trăi mai puțin decât tine, dar nu știi de fapt cum va fi atunci, chiar dacă ai mai trecut prin asta.

S-a dus Mașa (3?.07.2011-20.05.2026). Neașteptat, fără suferință sau vreun semn prevestitor, pe pernița de pe canapea. Acum își doarme somnul alături de Jinx, lângă trandafiri, cu flori și-un con de molid puse pentru ea de E.

Nu mai găsesc carpetele persane răvășite – zilnic le scărpina responsabil băgându-se sub ele -, fotoliile însărcinate cu o mâță neagră – se băga sub huse -, nu mai am asistență la calculator – se culca pe unitatea de sub birou de fiecare dată -, nu mai trebuie să șterg urme de lăbuțe pe dulapuri și de năsucuri pe geam în locul de masă – doar ea se eterniza acolo -, încă o văd prin grădină.

E greu, doare și tare-mi lipsești tu, fetiță-weveriță, mereu cu doamna coadă flamură, mergând în fața mea pe poteca spre casă...

(pe final de aprilie, când verifica ce semințe am pus eu acolo)