Am aronia mea și nu mi-e frică s-o folosesc

Introducere. Pre numele ei oficial Aronia melanocarpa, zisă și scoruș negru de poporul nostru (de fapt n-are nicio treabă cu scorușul, un pic la aspectul buchetului de fructe poate să aducă, că de fapt e mai rudă cu mărul), aronia e cotată ca panaceu: imunitate, tensiune, bun pentru diabetici, antibacterian, cancer, alea-alea, le are pe toate, mai ceva ca o chia altoită, bonus: resteverol – ză antioxidantul modern, echivalentul oțetului balsamic în Evul Mediu. E un arbust tare cumințel, nu cere nimic special, nici măcar apă, nu are dăunători, nu crește mare, în plus are frunze lucioase, drăguțe, care se colorează în rosu, iar plin cu fructe e de-a dreptul frumos.

Cuprins. Dacă tot ai producție de aronia, musai să găsești soluții să o folosești.

# Mâncate crude – să fie la ei, gustul e jalnic, astringente, gură pungă, înțepat după urechi. Mâncate crude după congelare – mda, ceva mai bine, dar nu de-ajuns. Fresh – simplu, exclus; în combinație cu mere – banal, mai ales că n-are deloc aromă.

Așa că am purces la preparări diverse:

Puse în salată de fructe cu iaurt – da, dau gust interesant, astringența chiar aduce un plus, dar ca proporție trebuie puse urme fine de aronia în salată.

Dulceață: 1 kg fructe, 0,8 kg zahăr (în fapt, am pus tot 1 kg, dar a ieșit prea dulce), 0,25 l apă, zeama de la o lămâie și jumătate (se duc toată astringența, acrimea, a fost obligatoriu) și 2 bucăți de anason stelat, că nici urmă de aromă, e inodoră, insipidă, bine măcar că are o culoare grena-mov foarte faină. Am încercat și cardamom, e moale (scorțișoara e și mai moale, deci nu). E ok, chiar suprinzătoare, una lume zice că e genială la clătite.

Sirop 1: am fiert fructele în apă – cam de 4 ori mai multă apă decât fructele, că scade bine; am lăsat să se răcească, am stors fructele (grijă mare, că pătează tot ireversibil), am adăugat 1,25 kg zahăr la litrul de lichid, 1,5 lămâi sub formă de zeamă, 2 buc. anason stelat. Fiert vreo 20 de minute (m-a mirat că nu prea face spumă), tras la sticle, termostatat. Sirop 2. Am făcut pectină și în ea am fiert fructele ținute anterior câteva zile la frigider (erau mai umane la gust); a fost nevoie de ceva adaos de zahăr și de lămâie, după gust; am pus cuișoare – experiment nereușit, promit să nu mai fac, rămân la anason stelat (înainte însă vreau să probez și nucșoara).

Încheiere. Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple, cum ar fi să cumperi ceea ce speri tu să fie, nu ceea ce este în mod real. Partea bună: niciodată nu mai cumpăr vreo plantă până nu o adulmec, nu o gust, că și cu moșmonul am făcut la fel și doar nu l-oi tăia pentru că nu-s fan al fructelor lui.

Despre stropiri, fertilizări și alți demoni*

De la an la an, sau de la loc la loc, unele rețete nu (mai) merg. Mereu e musai de făcut o probă pe o singură plantă, dozată concentrația la locul faptei, că și plantele, și dăunătorii diferă. Oricum se întâmplă ca 25 de plante să o ducă genial, iar una să moară de la același tratament. Diferența între leac și otravă o face doza. Și la poțiunile din plante, că, și dacă sunt naturale ingredientele, tot chimie va fi.

Stropirile se cam fac cap-coadă, că degeaba dăm cu insecticid pe roșii și pomul de lângă îl lăsăm plin de afide. Sau dă vecinul cu insecticid și migrează la noi toate gângăniile supraviețuitoare.

Pentru că mi-e lene, fac doar macerate sau infuzie, plus soluție de coji de ouă cu oțet. Nu mă complic să distrug toți dăunatorii, doar să-i țin sub control, ca să mâncăm și noi din ce-am plantat. Și nici nu intru slugă la grădină.

Stropesc la 3-7 zile, majoritatea timpului, preventiv. Pentru insectele mai chitinoase se adaugă și săpun la rețeta de insecticid. Stropesc de obicei cu o singură chestie, ca să nu se obișnuiască dihăniile, cocteiluri fac mai spre sfârșitul verii.

La plantarea răsadurilor pun resturi de la maceratul de urzici/găinaț din anul trecut / compost / bălegar, musai adaos de nisip, că e terenul lutos. Următoarea fertilizare – nu mai devreme de o lună. Pun coji de ouă barieră pe pământ și zat de cafea. Și mai fac papa bun cu drojdie: 3 l apă, 1/2 pahar de zahăr sau dulceaţă/gem mai vechi + 100 gr drojdie, lăsate 2 zile în soare. 1 pahar de „bragă” la 10 l de apă. (Echivalență: drojdie proaspătă – 25 gr / uscată – 10 gr – instant – 7 gr.)

Nu mă complic să identific dăunătorul exact, văd că-s fungi, schimb ph-ul: cenușă, lapte (10%), ceai de salcie, zeamă de lamâie, drojdie (3 l apă la 30 gr, 10 linguri zahăr, 10 gr drojdie uscată, lăsate o zi. Diluție 50%, planta îmbăiată, dat și pe sol). Și zeamă bordeleză 0,5-0,62-0,75% (21 zile pauză, stropesc doar când nu când sunt flori), bicarbonat de sodiu (1 linguriță la litru), tinctură de iod – 4 picături la litrul de apă, permanganat de potasiu 0,1% (chimicaleee!). Musai stropit după ploi (îmbăiată planta la propiu) și stropit și pe pământ, sub plantă. Apoi, am multe plante aromatice în grădină. Ce efect are oregano asupra organismului uman? Antimicotic? Ia să facem un ceai. La fel menta, cimbrul, lavanda.

Insecticidele pe care le folosesc:

# Săpun lichid - 3 linguri, o cană alcool 40 gr, 4 l apă (la săpunul lichid, ca să nu precipite, se adaugă bicarbonat)

# Ulei alb – 2 căni de ulei, 1/2 cană săpun lichid agitate bine. 10 ml la 1 l de apă, doar când temperatura e de maximum 25 gr, că altfel sufocă planta. Mai bun la pomi sau arbuști.

# Tutun. 100 gr frunze la 5 l apa, infuzie (se face maro). NU LA LEGUME sau trandafiri, mai bine la pomi și arbuști, atenție, afectează albinele. De fapt, e otravă pură.

# Spilcuță sau margaretă pictată (flori), vetrice sau tufănici sau pelin alb (frunze) - infuzie. O linguriță cu vârf de plantă uscată la 250 ml apă. Verde – de 4-5 ori mai multă plantă. Rozmarinul, busuiocul, coriandrul sunt și ele insecticide, în prima parte a verii merg ceaiuri și din ele.

# Piper negru. 20 boabe la 250 ml apă, infuzie, diluție 30-60%. Sau o lingură rasă de piper măcinat + 1 lg ulei + 1 lg săpun + 4 l apă. Atenție că arde.

# Ardei iute. 5 ardei de Cayenne se infuzează în 250 ml apă si se lasă așa 24 de ore. Se pun 50 ml la litrul de apă. Faceți probe cu diluție mai mică, depinde de cât de iute e ardeiul, am scris Cayenne ca să aveți orientare ca iuțime, ca dimensiune.

# Coji de ceapă sau de usturoi sau combinate. Sau usturoi pisat (la rece, 2 zile. Diluție 30-60%) . Sau ceai de coada șoricelului.

# Pentru păienjeni – urzică. 1 kg plantă tocată (200 gr uscată) la 10 l apă, se lasă 12 ore și se stropește așa, fără diluție. Usturoi infuzie. 150 gr usturoi la 5 l apă. Se stropește călduț.

# Făinare+rugină – infuzie de usturoi. Hrean – un hrean mediu ras, infuzat in 250 ml apa. Diluție 30-60%. Sau ceai de frunze de hrean, aplicat călduț.

Spăl plantele cu dușul să le mai scap de afide, păienjeni, cicade, am mai folosit ulei de neem (40 ml ulei, o lingură de săpun lichid, 1 l apă caldă), aștept să vină Kabon-ul comandat deja.

Nu am omizi sau gândaci de Colorado deloc, ploșnițe, musculițe albe, coropișnițe - doar urme fine, neglijabile, nu am (încă) vecini care să stropească cu ceva. Nu am găsit soluții integral eco pentru pomi și vie, avem două stropiri chimice la floare (la gutui, moșmon, păr, chiar 3) și, în caz de atac masiv, altele.

Merg prin grădină, văd dăunătorii și mă gândesc: mmm, cu ce stropim acum? E, sunt și ceva păienjeni, ia să dăm cu niște usturoi. Sunt și dihănii chitinoase, musai săpun, mai punem de-un ceai de rozmarin și gata rețeta.

Am făcut un „rețetar” cu ce pot prepara cu ce-am la îndemână, coada calului, tătăneasa, rostopasca nu cresc pe la noi, nu văd de ce m-aș duse să culeg sovârf sau sunătoare când am alternative. N-aș ezita să-mi stropesc plantele cu chestii chimice dacă aș risca (iarăși) să pierd recolta. Dar aș respecta exact dozele și timpul de pauză.

* La cererea cititorilor

Making-of. Iuțică

E un sos iute, fără fierbere, conservă pentru iarnă. Excelent ca bază pentru mâncăruri, sos de condimentat, pentru marinada de carne. Nu cere multă muncă, e un deliciu.
Vă trebuie: 3 kg de roșii. 300 gr de ardei iute. 300 gr de usturoi. 30 gr de cimbru uscat. 300 gr de sare mare neiodată. Ceva ulei pentru pus în sticle/borcane, pentru sigilat (cam de 1 cm în fiecare recipient).

Cum se face, găsiți la Vasi.

Timp de iuțeală

Că iarna-i lungă și e vremea să băgăm (încă) vara la borcan, acum faza cu ardei iute *.

Iuțică (rețetă de la Vasi Dubreu)

3 kg de roșii, 300 g ardei iute, 300 gr usturoi, 30 gr cimbru uscat, 300 gr sare

Se spală curăță pisează, știți voi, și se dau prin mașina de tocat (robot) toate vegetalele, cu spirit de răspundere. Se pun într-un vas nemetalic, se adaugă sarea, se amestecă și se lasă (cu capac) la frigider până a doua zi. Se scoate vasul, se mai bagă blenderul de poftă (dacă vreți o textură mai fină, dar nu-i musai), punem amestecul în sticle/borcane, adăugăm un deget de ulei deasupra (de sigilare), capac, la beci și gata.

Harissa

1 kg de ardei iuți spălaţi, cu codiţelele rupte se dau prin mașina de tocat/robot sau se mărunțesc la blender. Separat, în vasul de blender, se pun câte o lingură de boabe de: muştar, coriandru, piper, chimen, cimbru uscat, sare mare. Vuuup la blender,  se adaugă o căpăţână mare de usturoi curăţată, apoi se pun graţios peste ardeii deja mărunțiți. Turnăm 100 ml de oţet (vuup blender), o lingură de miere (iar blender), 100 ml ulei (ca la maioneză, uşurel, să se înglobeze bine) şi se amestecă până când devine o pastă sau până ne plictisim (dacă nu scoatem seminţele trebuie ceva muncă, dar dacă le scoatem avem şanse să iasă o pastă fină).

Se pune harissa în borcane, se sterilizează o jumătate de oră și se termostatează până a doua zi (sau se adaugă un deget de ulei deasupra, în fiecare borcan și nu o mai sterilizăm). (Rezistă bine în condiții de beci un an și un pic, după – se pierd iuțeală, aromă, gust.)

Ardei iuți cu leuştean

Leuştean proaspăt cules, spălat, uscat cu prosopul, tocat ca pentru ciorbă + ardei iuți tăiați rondele se îndeasă bine în borcane; 100 ml apă + 100 ml oţet + o linguriţă rasă de sare se pun pe foc până încep să iasă aburi, se toarnă apoi în borcan, se pune capacul, în pături la termostatat şi gata. 

* Dacă nu vreți să trăiți periculos câteva zile după, folosiți mânuși chirurgicale și procesați ardeiul iute afară, în spații deschise.

Alternative la chimicalele din comerț

Frecvent, în loc să folosesc produse de curățenie sau de igienă cumpărate din comerț, utilizez alternative improvizate acasă. Așa că fac singură:

• Odorizante de cameră, în pulverizator sau castron, cu ulei esențial, apă, oțet
• Balsam de rufe, din oțet și uleiuri esențiale
• Soluție de desfundat chiuveta - bicarbonat de sodiu și oțet  
• Spray de geamuri cu spirt, oțet, uleiuri aromate (eventual geamurile șterse cu ziare după)
• Otca – prima tură de rachiu care iese la distilare – alternativă la curățat mai tot de prin curte, de la lemn la plastic, de la metal la ziduri
• Curăț grătarul și cuptorul aragazului cu bicarbonat
• Argintul oxidat îl fierb în oțet
• Lămâie sau oțet - în cuptorul cu microunde
• Zaț de cafea ca praf de curățat, mai ales la cristal
• Orez în sticle în loc de perie de sticle, porumb în damigene
• Oțet, ca anticalcar sau în mașina de spălat
• Soluție de mobilă cu ulei, oțet, spirt  
• Apă oxigenată la mucegai
• Oțet pentru neutralizarea mirosurilor și pentru redarea culorilor la covoare
• Scos pete de pe covoare – bicarbonat peste noapte, apoi aspirat
• Pete grase – sare, amidon, talc
• Prosoapele de bucătărie le înmoi, înainte de spălare, cu detergent de vase
• Oțet , erbicid pentru bălăriile care cresc între dale
• Ceapă pentru neutralizarea mirosurilor
• Scrum de țigară pentru lustruiri fine
• Curăț exteriorul cratițelor cu cenușă
• Vodcă cu apă pulverizate pe saltea -  dezinfectant și scoate și mirosurile
• Pastă de dinții – bicarbonat + sare + uleiuri esențiale
• Apă de față – infuzie de plante + tinctură sau ulei esențial
• Unguent de mâini cu gălbenele sau patlagină
• Săpun lichid făcut din resturile de săpun (mai ales din cel de rufe, de casă) (merge și la scos pete)
• Oțet – la limpezit părul după spălare
• Și mai fac tincturi diverse, mai ales pentru tuse.

Voi ce alternative folosiți?

Despre uleiuri aromatice și alți demoni

Presate la rece, cu solvenți sau obținute prin distilare; esențiale, pentru masaj sau de aromoterapie – asta vă las pe voi să vă documentați care, cum și în ce fel.

La ce folosim noi uleiurile aromatice?

Pentru odorizante. Cum? Într-un recipient cu cap spray pun 40 ml de apă fiartă și răcită (să nu dezvolte în timp în ea noi lumi și civilizații) + 10 ml de ulei. Ce uleiuri folosesc în acest scop? Rozmarin, eucalipt, mentă, ienupăr, tămâie, camfor, chiparos, fenicul. Miros și fain, ajută și la respirație.

Aromatizant pentru bibliotecă: într-un vas cu apă pus pe tăpșanul sobei, apa + oțet + ulei aromatic; inițial pun 1 l de apă, 30-40 ml oțet și cam 15 ml ulei. Apoi completez după nas, în funcție de miros și de interese (dacă e aerul uscat în cameră, pun numai apă). Ce uleiuri? Le aleg pe principiul ce mișto miroase ăsta: mosc alb, lavandă, mentă, brad, pin, paciuli, santal, vetiver, verbena, bergamotă, lămâie, portocale, iasomie. Nu-mi plac uleiurile combinate, cu arome de genul fresh, antitabac; prefer să-mi fac eu combinațiile, dar fac rar.

Sprayuri împotriva insectelor: anti țânțari, din uleiuri de citronella, lemongrass sau tea tree; antimuște – geranium. Pentru micoze - cuișoare, oregano, tea tree. Calmant pentru înțepături de insecte – salvie, busuioc, scorțișoară, anason.

În ce cantități? Pentru dat pe piele, 30 de picături la 100 ml de apă (fiartă și răcită); pentru stropit geamuri etc., fac concentrații mai mici, că sunt zgârcită.

Am mai făcut picături de nas (o picătură de ulei de eucalipt la 45 ml de ser fiziologic), apă de gură (cu salvie, o picătură de ulei la 100 ml de ceai)), tentativă de pastă de dinți cu bicarbonat, sare și ulei de oregano/salvie, am mai pus în creme picături de uleiuri diverse, dar mi-a trecut – cosmeticalele nu-s pentru mine.

Din rețetele găsite pe internet și probate, nu au funcționat: menta sau lavanda la purici, muște, țânțari, păienjeni; la căpușe nu prea funcționează nimic, neemul parțial (dar pute... ceva între sulf cu usturoi în curs de stricare) și poate ușor oregano; la purici, neem, tea tree, dar tot așa, au avut efect doar parțial color.

Ce a funcționat pentru grădină: afidele urăsc până la moarte menta și rozmarinul; uleiul de neem e eficient împotriva nematozilor și a diverșilor fungi (15 ml ulei la 500 ml apă musai caldă, eventual cu ½ lingură de săpun lichid, stropit seara - ce nu-mi place e că trebuie stropit mai multe zile la rând (gen 7), miroase într-un mare fel și costă mult. Am mai probat o rețetă, 3 capace de ulei de neem/galon = 6 linguri/galon US = 90 ml/3,78 l, de 2 ori la 3 zile distanță, dar soluția asta se aplică preventiv și, mă iertați, la capitolul timp nu stau deloc bine; nici la capitolul răbdare.

Ce mi s-a părut interesant e că insectele nu mor de la neem, sunt doar năuce și nu mai mănâncă frunzele plantelor, le bulversează cred că neurologic.

Conexe. Ce uleiuri am folosit până acum? Produse de Fares, Mayam, Herbavita, Solaris, Santo Raphael, Aroma Shop, Aroma Land și unele chinezești pe care le-am cumpărat doar pentru că erau în sticluțe maro cu pipete. Nu cumpăr niciun ulei dacă e în plastic, doar în sticle de culoare închisă. De departe prefer Fares și Mayam.

Toate uleiurile sunt în teorie 100% naturale, doar că unele, în realitate, sunt mai 100% ca altele (uleiul esențial nu ar trebui să lase urme grase pe țesături).

Uleiurile esențiale nu se aplică direct pe piele, se diluează întotdeauna, fie cu apă, cu alcool sau cu uleiuri neutre. Atenție la posibilele reacții alergice. Concentrația se face în funcție de eficiența dovedită, în mod progresiv. De exemplu, pun mult mai puțin ulei de Fares decât de Solaris (10 ml vs 15).  

Echivalență picături/ml (de la un medic veterinar, ca să nu mai pun sute de picături pe ceafa câinilor, ci sa le pun cu seringa): 1 ml = 20 picături. Din chestiile de bucătărie – 1 linguriță = 5 ml; 1 lingură = 15 ml.

Cu toate că pe net se spune că nu e periculos pentru albine, pe forumuri unii apicultori spun că ele cam mor de foame. Și un amic, posesor a doi stupi, a constatat că, după ce stropește cu neem, găsește multe «fete» moarte, nu în zona în care a stropit, ci în apropierea stupilor.

Nu folosesc uleiuri care miros a mâncare (mărar, cimbru etc.) și nici de trandafir, că am o problemă cu mirosul lui. Nu am probat uleiuri ca remediu de uz intern; dar am văzut băiețel de 8 ani căruia i s-a potolit tusea după ce a luat de 2 ori (dimineața și seara) câte o picătură de ulei de eucalipt într-o linguriță de zahăr. (Eu nu le-aș da copiilor.)

Ce vreau să probez în materie de uleiuri? Pe cel de cătușnică – Nepeta cataria (am văzut că de planta în sine fug cam toate insectele) -, dar încă nu am găsit. Și o rețetă de spray pentru purici la câini (un galon de apă, o lingură de ulei de neem, eventual o lingură de săpun lichid – agitate bine și puse în spray).

Ce-și face omul cu mâna lui :)

Sos iute. Iami.

Reţete de leneş. Muştar, harissa şi alte chestii

La capitolele bucătăreală, conservăreală, dulcegăreală n-am stat niciodată prea bine; orice implică operaţiuni repetitive, serializare mă scoate din pepeni şi am senzaţia că trece viaţa pe lângă mine în timp ce prestez munci de chinez bătrân.

Aşa că fie vânez reţete cât mai simple şi mai eficiente, fie le optimizez prin încercări (şi eşecuri) succesive. 

Şi, mirare!, văd că le plac şi altora. Iaca linkuri adunate.

Muştar de casă.

Sirop de mentă. 

Oţet de leuştean. Sirop şi dulceaţă de trandafiri. 

Harissa. 

Reţete de leneş. Dulcegării

                   Moto: Şi nu puteai să-mi spui asta săptămâna trecută?

                              Nu puteai să întrebi săptămâna trecută?

Sirop şi pastă de vişine (cireşe, cireşe amare). Se culeg aleg spală bla-bla şi se pun - cu sâmbure cu tot - la fiert în apă cât să acopere cu încă jumătate cantitatea de fructe. Se fierb la foc iute 20 de minute, apoi se lasă să se răcorească parţial color şi se uşor zdrobesc fructele. Se strecoară lichidul, se pune la fiert cu zahăr (1-1,5 kg de zahăr per litrul de lichid, după gust şi deprindere), se fierbe 10 minute la foc mare, timp în care prestăm câte un dans tematic - că sar bulbuci la greu -, operaţiune executată în timp ce spumuim cam continuu (atenţie la vas, să fie mare, că face la spumă...), se pune în sticle şi apoi la termostatat*. Nu se face probă cu picătura, că nu moare nimeni dacă e mai fluid, aşa. 

Pentru pastă, fructele rămase se dau printr-o sită/strecurătoare mai mare - cât să oprească sâmburii -, se adaugă apă şi zahăr după gust/inspiraţie şi se fierbe până se leagă (sub o oră). Borcan, termostatat şi gata.

Sirop de frunze/flori diverse la rece. Se culege roinţa/menta, se spală, se scurge/usucă de apă, se alege - se rup vârfurile crude şi frunzele (deci se scot tijele mari) şi apoi se mai mărunţesc un pic, de genul frunze rupte în 2 sau 3. Reţeta la origine zice că un buchet mare de frunze, eu pun cam 2-300 gr , că-s bogătană şi am, într-un borcan de 4,2 l. Se adaugă 2 kg de zahăr şi 2 l de apă fiartă şi răcită (adică apă moartă, să nu se mai dezvolte noi lumi şi civilizaţii în ea) şi o linguriţă de sare de lămâie (sau zeama de la două lămâi, am încercat, e ok, dar nu garantez că rezistă peste iarnă). Se lasă borcanul acoperit pe masă în bucătărie nişte zile (3-5),  se amestecă măcar o dată pe zi (adică întoarcem borcanul cu capul în jos) şi e gata când zahărul e topit complet şi lichidul are o consistenţă uniformă. Se strecoară, se pune în sticle şi la beci cu el. 

Cu florile se face tot aşa, dar altfel. :) Adică florile (soc, salcâm, lavandă, iasomie, salvie) se culeg aleg spală şi se lasă în apă moartă măcar o zi la macerat (apă cât să depăşească florile cam cu 20-30%; se simte la mână când s-a îngroşat lichidul). Se strecoară, se pune lichidul într-un borcan mare, se adaugă zahăr lămâie (ca proporţii, la 1 l de lichid se pun 1 kg de zahăr şi zeama de la o lămâie sau o jumătate de linguriţă de sare de lămâie) şi apoi se lasă la macerat până e gata (1-3 zile), vezi mai sus cum. Se pune în sticle şi la beci cu el.

Florate/fructate - răcoritoare pentru consum imediat. Borcan de 10 l, 8 l de apă vie, 1 kg de zahăr, 3 lămâi, flori cât ne lasă sufletul (soc, salcâm, petale de trandafiri, flori de lucernă, cam tot ce e floare aromată şi e comestibilă); sau fructe: zmeură, căpşune, cireşe etc. Se pun în borcan florile/fructele (fructele se parţial zdrobesc), apoi zahărul, se adaugă zeama de la toate lămâile (la vişine nu trebuie lămâie), plus coaja de lămâie rămasă (aşa cum e, netăiată), un strop de apă, se acoperă cu o farfuriuţă şi se lasă până a doua zi în loc cald (cum ar fi pe masă, în chioşc, în plin soare). Se completează cu restul de apă şi iar se lasă, măcar vreo 3-4 zile (dacă adăugăm şi drojdie, se acidulează mult mai repede). Se amestecă de două ori pe zi, cu lingura, şi seara şi dimineaţa, mândra mea!, se gustă şi, când e acid fix pe gustul gustătorului, e gata. Se strecoară, se pune în sticle şi se ţine la frigider.

* termostatat - în cazul dat, se pun recipientele între pături groase, ca răcirea preparatelor să se facă în timp, de obicei peste două zile

Ce-și face omul cu mâna lui. Muştar

Ca să nu mai răspund individual, pun pe blog rețeta de muștar făcut în casă. Atenție, crează dependență. După două ture de muștar personal, niciunul din comerț nu mai are gust.

- 8 linguri mari cu boabe de muştar alb

- 2 foi de dafin

- 3 cuişoare

- o steluţă de anason

- o linguriţă de chimen

- 80 ml de vin alb - de preferinţă sec

- 80 ml oţet - eu folosesc de Topoloveni

- 50 ml apă

- o linguriţă rasă de sare

- o linguriţă de miere - de rapiţă merge cel mai bine

- un vârf de cuţit de scortişoară rasă

- un vârf de cuţit de nucşoară măcinată

Muştarul, foile de dafin, cuişoarele, anasonul şi chimenul se pun în apă rece cam un sfert de oră, se spală, se schimbă iarăşi apa, se scurg în strecurătoare, apoi se pun într-un recipient, de preferinţă din sticlă. Se adaugă restul de ingrediente, se amestecă, apoi se lasă o zi - două în vasul acoperit.

Se scot foile de dafin, cuişoarele, anasonul și se amestecă/toacă bine cu blenderul, până obţinem consistenţa dorită (putem adăuga apă sau ulei, dacă vrem să fie mai moale sau mai cremos). În funcţie de preferinţe, se mai pot adăuga: miere, cardamom, hrean, ardei iute, curry, boabe de muştar hidratate etc.

Ies două borcănele de 250 gr. Nu vă speriaţi că pare prea iute, în câteva zile se domoleşte. Ţinut la frigider, muştarul rezistă peste trei luni.

Experienţe reuşite. Reţete pentru aproximativ leneşi

La cererea telespectatorilor noştri, strict pentru admiratorii genului.

1. Oţet de leuştean. Leuştean proaspăt cules, spălat, uscat cu prosopul, tocat ca pentru ciorbă (trăiască blenderul cu familia lui electrocasnică), îndesat bine în borcan; 100 ml apă + 100 ml oţet + o linguriţă rasă de sare se pun pe foc până încep să iasă aburi (iacs, cratiţa asta atacă!), se toarnă apoi în borcan, se pune capacul şi gata. Reţeta asigură în miez de iarnă miros de leuştean crud, de început de vară, mai ales pe masa de bucătărie, unde persistă zile-n şir în caz de neatenţie – chiar miroase a foame.
2. Sirop de trandafir. (*) Se culeg trandafirii pe soare, prin tăiarea codiţelor cu foarfeca de electrician a domnului şi stăpânului casei, direct în castronul din plastic specializat. Se merge pe terasă, se asigură confortul optim – scrumieră, pachet, brichetă la îndemână, plus paharul de bere; se apucă fiecare floare cu mâna dreaptă, i se aplică vreo 3-4 bobârnace duioase întru deranjarea eventualilor locatari, apoi cu mâna stângă se prinde codiţa trandafirului şi se roteşte uşor în sens levogir, rezultatul final fiind: în mâna dreaptă – un snop de petale, în mâna stângă – codita cu sepale, stamine, pistil (ultimele ajung direct în găleata de biodegradabile). Se aplică încă vreo două bobârnace pe gaura proaspăt obţinută (în scopul scuturării polenului). Se aprinde o ţigară, se ia o gură de bere, se ignoră telefonul care sună; se răvăşesc petalele într-un alt castron, se vântură – uiiii -, se aleg petalele defecte care ies în evidenţă, se verifică dacă vreun păianjen sinucigaş nu încearcă să ajungă la fiert. Frida, n-ai ce căuta la mine în braţe! Cratiţă, trandafiri (cam 250 grame), apă (cam 1 l), fiert 10 minute cu capac. Pus zeama de la o jumătate de lămâie (ajută şi la gust, dar mai ales la culoare), închis focul, lăsat pe aragaz. Zădov, lasă găleata! A doua zi, se strecoară compoziţia responsabil prin strecurătoarea de ceai, la fiecare cană de zeamă se pune o cană de zahăr (am pus aproape trei căni), fiert 10 minute, pus în sticle, sticlele plantate în pături şi gata. Mi-au ieşit cam 900 ml de sirop minunatus, roşu, cam curgător, la un pahar de 250 ml de apă cu bule se pune cam un deget de sirop – la final e rozaliu, dar bun şi aromat.
3. Dulceaţă de trandafiri. Se execută instrucţiunile (*), apoi, cu petalele snop în mâna dreaptă, cu aceeaşi foarfecă de electrician se taie partea albă, dinspre coadă, măcar parţial color (dreptacii să nu se simtă discriminaţi, ei pot proceda invers). Ales petalele defecte, vânturat, căutat intruşi, pus petale (cam 250 g, pentru că merit) într-un alt castron, adăugat o linguriţă de sare de lămâie şi urme fine de zahăr, cointersat prinţul consort să le frământe până la zdrobirea relativă a fibrei, plantat castron acoperit în frigider o vreme, aşa, cam o jumătate de oră. 1 l de apă plus 1,2 kg de zahăr se pun la fiert pe foc mediu, fără capac, cam 15 min (se face proba cu picătura dacă e legat), se amestecă des, că-i risc de caramelizare, am pățit-o, se stinge focul, se pun trandafirii din frigider, apoi capacul şi se lasă 10 minute. Iar la fiert, 10 minute la foc mediu, pusă dulceaţa în borcane, borcanele în pături, cu capul în jos, gata. Au ieşit patru borcane uşor mai mici decât cele de 370 g, două de 85 g şi un castronel al cărui conţinut a dispărut instant.
   Va urma într-un viitor oarecare, în funcție de alte reușite. Enjoy!

L.E: Experiența ulterioară mi-a arătat ca la leuștean e de-ajuns o linguriță de sare la un litru de lichid, că la sirop și la dulceață cu cât sunt mai multe petale, cu atât mai bine.

Harissa pentru zile lungi de iarnă, în transcripţie proprie

Pentru că cititorii noştrii sunt mai deştepţi decât ai lor şi varianta ardei iute bulgăresc nu există în preferinţele lor culinare, la cererea lor pun reţeta adaptată de Harissa pe care am făcut-o (unde eşti tu, mamă, să mă vezi punând pe blog reţete culinare...).

Se ia o pereche de mânuşi chirugicale (dacă se poate albastre, că dă bine la cromatică), care se pun cu graţie pe mâini, şi una bucată bandană aplicată peste nas şi gură model bandit american şi se iese pe terasă, în aer foarte liber. Apoi se atacă una bucată plasă cu ardei pervers de iuţi de la Dan (una lume pricepută zice că nu trebuie spălaţi), se rup codiţele (asta numai după ce te prinzi că se poate, înainte te chinuieşti cu tăiatul lor) şi se execută operaţiunea până când se obţine fix un kilogram de ardei iuţi ticăloşi, pe care îi mărunţim cu ciudă şi blender – răzbunareee, că mă ustură ochii de mor.

În recipientul de la blender punem câte o lingură de boabe de: muştar, coriandru, piper, chimen, cimbru uscat, sare mare. Se distrug cu elan şi energie electrică, se adaugă o căpăţână mare de usturoi curăţată*, apoi se pun graţios peste ardeii deja tăiaţi. Turnăm 100 ml de oţet (zuum blenderul), o lingură de miere (iar blender), 100 ml ulei (ca la maioneză, uşurel, să se înglobeze bine) şi se amestecă până când devine o pastă sau până ne plictisim şi decretăm că deja e cam pastă (dacă nu scoatem seminţele cred că trebuie ceva muncă, dar dacă le scoatem avem şanse să iasă o pastă fină).

Se pune Harissa în borcane, se sterilizează o jumătate de oră (deşi am dubii că s-ar putea strica ceva de-acolo, şi drosofilele fug când simt aroma), se termostatează până a doua zi.

Pentru cele două linguri de pastă care n-au avut loc în borcane şi pe care le-am pus într-o farfuriuţă de cafea, înfierbântăm oareşce ciorbă. Asta ca să vedem ce minune a ieşit şi să înţelegem cu adevărat ce a vrut să spună poetul când a scris „Mănânc şi plâng. Mânânc!”. Degeaba vă uitaţi după căprioare, şi de sunt nu le puteţi vedea, garantat.

* uitasem de usturoi.