Blogul Simonei: octombrie 2012

miercuri, 31 octombrie 2012

Autumnal

Efectul mirosului de câine ud asupra fericirii

Ieri am ajuns acasă pe aproape lumină, fapt tare plăcut pentru noi, mai ales că am și trecut pe la primărie să ducem niște hârtii și să vorbim despre modul deficitar de colectare a gunoiului, iar DN73 e în reparații și se circulă pe o singură bandă pe o zonă prea lungă pentru gustul meu. Schimbat ținută, hrănit mâțe, făcut focuri la boiler și în dormitor, strâns rufe uscate și alte activități uzuale de timp mâncătoare, rond prin grădină, plantat topinambur și mulcit, mai smuls o plantă deja dusă, mai pus pentru ars vegetale uscate. După noi – trei mâțe negre și doi câini. De ce nu trei?

Mergem după Grasul, îl găsim în curte, bucuros, încercând să ne aducă ofranda uzuală – un bolovan. Îl strig, nu se ridică; le pregătesc mâncarea, îl chem și văd că Polux al nostru nu poate să-și folosească piciorul drept de la spate și mai mult se târăște. Îl ajută domnul meu, câinele e fericit, clar nu poate călca. Panică. Întrebări. Analiză de caz. Căutat soluții. Sunat Maria. Îmbarcat în mașină dihanie proaspăt hrănită (flatulențe, eructații, una-alta). Plecat la Smeura, la biobază, cu băiatul.

Medicul – degajat, precum sunt pediatrii când diagnostichează un prunc cu IACRS – ne spune că e firesc - vârstă, talie, rasă –, îi face două injecții și îi schimbă tratamentul. Așa că Grasul nostru a trecut la next level: de la reumatism și Rimadyl la artroză și Metacam+Omez în primă fază, urmând apoi o cură de Alflutop. Ne întoarcem acasă după 8; Grasul, parcă un pic mai mobil, noi – mirosind a câini uzi (eu, că am stat cu el pe bancheta din spate și m-a călărit tot drumul, domnul meu, că l-a cărat în brațe). Dus câine la locul lui preferat, dat recompense la toți trei, închis găini, verificat câine bolnav, Vocea României, iar mers la câine, dus Mașa și Jinx în dormitor, verificat iarăși Grasul, și tot așa până la somn.

De dimineață au fost primele temperaturi negative (-0,2 gr) și a dat întâia brumă; băiatul, tolănit pe plapuma bleu de la lemne, părea și mai vioi, și mai mobil, așa că am plecat relativ liniștiți de acasă. Și cu o undă de fericire pe care ieri dimineață, când toate erau în regulă, nu o aveam.

marți, 30 octombrie 2012

Trei

luni, 29 octombrie 2012

Toamnă în toată puterea

A mai trecut un week-end, de astă dată liniştit şi incredibil de relaxant – zău aveam nevoie de-o aşa terapie – în care mare lucru n-am făcut: oareşce ordine prin maşină, chioşc şi la lemne, parţiale curăţări ale canalelor de scurgere – poate dacă ploaaaia va veniii, şi a venit -, am camuflat cu iurtă de rafie rodonelul pentru iarnă. Domnul meu s-a mai distrat un pic cu drujba şi „crăcile” de fag, am scos împreună recolta de o lădiţă, per total, de morcovi, sfeclă roşie, ridiche neagră şi am cules toţii ardeii graşi şi roşiile deja coapte; în grădină au mai rămas brocoliul, prazul, varza roşie, ardeii iuţi şi oareşce roşii de probă, se văd dacă se mai coc. Ca noutate, am făcut pentru prima dată gulaş de iepure, după o reţetă interpretată personal – rar mă entuziasmez de gustul unei mâncări, dar asta chiar a ieşit nesperat de bună.

Avansăm cu pași mici în pregătirea moşiei pentru iarnă, câinii mari iar au probleme cu reumatismul şi i-am băgat la cura de toamnă de Rimadyl, iar cele două mâţuce sunt încă la noi – teoretic vor pleca sâmbăta ce vine, dar deja îmi pun întrebări; ca soluţie de back up, am alternativă de stăpâni buni pentru ele, sau cred că am, iar până atunci bezmetica lor mamă Maşa le aduce de mai multe ori pe zi şoareci foarte vii pe care puii îi apără mârâind fioros şi-i aleargă de preferinţă prin casă.

Ca noutate de-a dreptul importantă şi inedită, am avut-o în ăst week-end în vizită pe Armeria de pe hobbygrădina lui Huni şi, ca să citez un clasic în viaţă, nu oricine se poate lăuda că a avut-o pe Armeria în curte. Graţie ei am cunoscut un cuplu – A. şi I. - mutat de un an din oraş cam la 4 km de noi, cu care simt eu, aşa, că ne vom mai întâlni întru schimb de impresii, plante, experienţă. Armeria mi-a adus roiniţă – sărumanaaa -, pe care a ţinut să o planteze chiar ea, JNP (jinars de prune) şi tuberculi de topinambur, plus promisiunea de a-mi trimite rubarbă. Ea n-a vrut plante de la mine – adică eu nu am nimic din ceea ce ea nu are deja, cu excepţia florii de colţ, care sper să-i iasă din floarea cu seminţe.

Toamna şi-a intrat pe deplin în drepturi, plouă şi-i umed, vântul a scuturat frunzele şi fructele nucilor, a ruginit frunza viei sălbatice de la vila lui Istrate Micescu şi-a făcut-o să arate incredibil așa, roşie, cocoțată în toți pomii.

Pădurea e toată o risipă de culori, noaptea luna se vede ca printr-un ciob afumat, aerul miroase a pământ ud, a frunze, a curăţenie de toamnă şi-a libertate, iar liniştea verii, foşnitoare şi plină de triluri, devine din ce în ce mai slabă, ca o promisiune pentru iarna ce stă să vină.

Lemn calm

vineri, 26 octombrie 2012

Dacă

Bracul vecinilor a murit; avea cam cinci luni şi a răcit de la urma fină de ploaie ce-a fost la început de septembrie.

Nu l-au tratat, au privit problema în stilul clasic al satului – dacă are zile scapă -, stil în care se privesc şi pe ei: rabdă strângând din dinți și ajung la medic numai când sunt în stare gravă.

Mai toată viaţa mea am considerat că atitudinea asta e rezultat al lipsei de instruire, a necunoaşterii şi neînţelesului, a carenţelor în educaţie şi, de ce nu? - a promiscuităţii.

Cu alţi ochi, acum văd că este de fapt un alt mod de educaţie, o altă viziune, un alt unghi de abordare. Un alt mod de a se raporta la viaţă, la moarte. Fără resemnare, deschis, cu seninătate.

Unerori mă întreb dacă lumea în care trăiesc nu e doar o iluzie zărită dintr-un univers paralel sau, în cel mai bun caz, tangent.

Toamnă în alb şi galben

miercuri, 24 octombrie 2012

Octombrie mai spre final

După culesul roadelor din grădină, toamna devine calmă și timpul curge parcă altfel; gata cu merele, sunt deja cazate în beci, mai avem de cules nucile, vedem noi când și cum. Roșiile rămase continuă să se coacă și eu mă bucur, ardeii iuți sunt mândri și sfidători, iar brocoliul pare a fi plantă ornamentală. Au înflorit spectaculos toate tufănelele și crizantemele, crăițele, trandafirii, pufuleții, alyssumul și călțunașii par a fi într-o a doua vară (un trandafir alb a crescut peste 2 m), frunzele pomilor sunt de la galben-alburiu la maro închis, trecând prin roșcatul perilor și roșul rușinat al arțarului.

Două mâțuce au plecat la casele lor săptămâna trecută – Natașa și Bell, le e bine și s-au adaptat rapid -, celelalte două vor ajunge la același stăpân săptămâna aceasta, iar n-avem copii și sper că măcar vreo două săptămâni nici musafiri care să rămână peste noapte la noi.

De când a dat frigul, frecvent una lume ajunge la mine pe blog căutând fie poze cu pisici negre, fie „cum se face focul in soba”; și apropo de lemne, am cumpărat o căruță de „crăci” de fag pentru boiler, se pare că raportul calitate-preț e mai bun.

A reușit domnul meu să strângă piscina, a tras la sticle și vinul – 20 l – când încă mai bolborosea, deja a dăruit zdravăn din el -, acum alternează operațiunile ultima coasă a lucernei și spart lemne.

Facem focurile în sobe de 1-2 ori pe săptămână – la boiler aproape zilnic -, mâncăm mere și, de când se întunecă mai repede, avem tendința de a merge mai devreme la somn. Atunci intră în scenă televizorul, cu documentarele lui și Jurnal Tv (R. Moldova), unde mă distrează să văd filme americane dublate în rusă şi subtitrate în română (e incredibil Pacino vorbind rusește).

Cad frunzele viei și împart toamna pe potecile grădinii cu Jinx, companionul vigilent, numărăm nori roz – mai mult eu, el doar mă aprobă înțelept – și ne umplem de miros de „curat” (ard focuri purificatoare pe dealuri), de pământ reavăn, de frunze, de cer şi de toamnă.