Amestecate

Am dat o raită prin scrisele de pe blog de anul trecut ca să fac o comparaţie. M-a surprins că e mai puţin cald acum, că grădina e mai tomnatică, că seceta n-a fost la fel de dură. M-am bucurat că la capitolul recolte stăm mai bine – ce-i drept, am şi plantat mai multe, şi cantitativ, şi ca varietate, dar cred eu și că le-am îngrijit mai bine, dovedind faptul ca experientia docet.

A venit și octombrie iar zilele trec ca nebunele, nici n-a început bine săptămâna că e deja gata (reper nou – marţi, când e Vocea României) şi lista de to do-uri acasă rămâne în mare parte neatinsă. A reuşit domnul meu să zdorbească strugurii şi să-i pună într-un butoi, eu am mai udat şi în rest – întreţinere curentă şi făcut mâncare (cronofagă activitate!).

Noutăţi nu prea avem, încă mai sunt mere de cules, gutuile şi nucile aşteaptă şi ele, prunelor „nu le-a căzut capacul” (presupun că asta înseamnă că procesul de fermentaţie nu s-a terminat) şi ne-am căpătat cu nişte minunate 5 găleţi metalice (de 10 kg cred) cu capac, care au găzduit la origine ulei de palmier (de la o gogoşerie); deja le văd coşuri de gunoi peste tot (domnul meu însă zâmbeşte înţelept şi-mi replică da, daaa). Tufănelele sunt pline de boboci, cele albe deja înfloresc timid, la fel şi o crizantemă albă, asterul e o mare mov, prazul e top-modelă, lung şi suplu iar restul grădinii e în stand by.

Mâţucele au împlinit două luni (azi au 9 săptămâni), evoluează frumos, deja se cocoţează pe garduri şi se dau jos şi singure uneori, merg în curtea mare fără teamă, se urcă în pomii din livada de alături şi supraveghează păsările de-acolo, intră în magazie şi dorm pe unde apucă. Bell a începu să-şi prindă singură şoareci, griuţele îşi procură câte un guşter şi-l şăruiesc, iar Berlioz – care e sigur fată, a confirmat un specialist – şi-a atras porecla de mufă, pentru că imediat ce-o prinde pe Maşa se conectează rapid la supt. Catiuşa se joacă mereu cu pietre de parcă ar fi luat lecţii de la Grasul, câinii le tratează pe mâţuce cu un profund dispreţ (mai puţin când vor să exploreze locul lor de somn şi de masă), iar motanii fie le ignoră, fie le lăbuie şi le scuipă bine. Faptul că pupezele au stat mai mult afară decât în casă le face să fie pline de o blăniţă moale şi deasă prin care nici nu li se vede pielea (nici pe burtici); mănâncă de toate, aleargă ca apucatele, dorm duse când au chef şi sunt incredibil de amuzante.

Miercuri când am ajuns acasă, nea Sandu ne-a văzut şi s-a întors din drum (el ne-a confirmat că Berlioz e fată; la el cred că va ajunge). „Cam în două săptămâni dă sigur bruma, după ce pică frunzele vin să tăiem pomii acum, din toamnă, n-o mai lăsăm la primăvară.” Bruma din vorbele lui mi-a adus pe limbă gust de vin fiert, sunet de lemne arzând în urechi, în minte miros de ger şi alergătură de mâţe negre în nămeţi. Căprioare iepuri lopată roşie de zăpadă flăcări dansând pe tavan vuiet de vânt în pădure. Toate au năvălit peste mine, m-au copleşit şi atunci am înţeles că deja aştept iarna.