# Seară de seară, Mașa doarme cu noi; când ajung în dormitor, vine să-și impună porția de mângâiat.
-
Ai răbdare, nebuno, trebuie
să-mi dau cu cremă pe mâini.
-
Mi-mi-miu.
-
Nu că mi-miu, întâi îmi dau
cu cremă.
Mă căpuie disperată, îmi dă peste cremă, musai s-o mângâi până-și face
damblaua, ca să pot folosi crema.
# Afară e brumă, un vânticel tăios arde fața și se insinuează prin haine.
Pe ușiță intră intempestiv Frida și merge grăbită în bibliotecă; o mângâi, îmi
place blana ei rece, iar nările mi se umplu de miros de iarnă.
# De fiecare dată când mă întorc de la o țigară, scaunul de la calculator e
ocupat de Igor (rar de Mașa).
-
Jos, Igor, e locul meu.
-
Miuuu.
-
Nu că miu, e locul meu.
Îl iau în brațe și-l pun pe fotoliu. El sare repede și se urcă iarăși pe
scaunul meu. Așa că-l împing ușor și m-așez pe-o bucățică de scaun.
# Merg să-l perii pe Jinx, ținând coșul cu perii la spate, că e un mare
parșiv și-o tulește când știe că e rost de periat. Mă fac că nu-l văd, mă urmărește
atent; mă apropii, îl mângâi, e circumspect și sare brusc de pe fotoliu (el,
bătrânul amărât și bolnav care abia se poate mișca din calea noastră), deschide
ușa de la bibliotecă și-o taie afară, pe ușiță.
# Mă așez jos, să bag lemne în soba din bibliotecă; Frida e expandată pe
covor, se întoarce spre mine mieunând ușor, îmi prinde mâna cu labele și începe
să mă dințuie domol.
# Mă așez la locul meu de pe terasă și Mașa mi se urcă-n brațe gârâind.
-
Ia-o, iubita, și mângâi-o
că mă sufocă tandrețurile ei.
Domnul meu o ia, o mângâie apăsat, Mașa stă cam un minut apoi vrea să vină
la mine.
-
Nu vezi că nu vrea? Că vrea
s-o mângâi tu? E pisică-ta!
-
E pisică-ta, că tu ai vrut-o
și-am mers la București după ea.
-
O fi, dar tu îi ești
stăpână.
2 comentarii:
Ahaaa, deci R a vrut-o! :)))
Salut, R!
@cristna - da, remember ca voia musai matza neagra care sa faca pui :)
Trimiteți un comentariu