Stop-cadre cu pisici în iarnă

 # Seară de seară, Mașa doarme cu noi; când ajung în dormitor, vine să-și impună porția de mângâiat.

-         Ai răbdare, nebuno, trebuie să-mi dau cu cremă pe mâini.

-         Mi-mi-miu.

-         Nu că mi-miu, întâi îmi dau cu cremă.

Mă căpuie disperată, îmi dă peste cremă, musai s-o mângâi până-și face damblaua, ca să pot folosi crema.

# Afară e brumă, un vânticel tăios arde fața și se insinuează prin haine. Pe ușiță intră intempestiv Frida și merge grăbită în bibliotecă; o mângâi, îmi place blana ei rece, iar nările mi se umplu de miros de iarnă.

# De fiecare dată când mă întorc de la o țigară, scaunul de la calculator e ocupat de Igor (rar de Mașa).

-         Jos, Igor, e locul meu.

-         Miuuu.

-         Nu că miu, e locul meu.

Îl iau în brațe și-l pun pe fotoliu. El sare repede și se urcă iarăși pe scaunul meu. Așa că-l împing ușor și m-așez pe-o bucățică de scaun.

# Merg să-l perii pe Jinx, ținând coșul cu perii la spate, că e un mare parșiv și-o tulește când știe că e rost de periat. Mă fac că nu-l văd, mă urmărește atent; mă apropii, îl mângâi, e circumspect și sare brusc de pe fotoliu (el, bătrânul amărât și bolnav care abia se poate mișca din calea noastră), deschide ușa de la bibliotecă și-o taie afară, pe ușiță.

# Mă așez jos, să bag lemne în soba din bibliotecă; Frida e expandată pe covor, se întoarce spre mine mieunând ușor, îmi prinde mâna cu labele și începe să mă dințuie domol.

# Mă așez la locul meu de pe terasă și Mașa mi se urcă-n brațe gârâind.

-         Ia-o, iubita, și mângâi-o că mă sufocă tandrețurile ei.

Domnul meu o ia, o mângâie apăsat, Mașa stă cam un minut apoi vrea să vină la mine.

-         Nu vezi că nu vrea? Că vrea s-o mângâi tu? E pisică-ta!

-         E pisică-ta, că tu ai vrut-o și-am mers la București după ea.

-         O fi, dar tu îi ești stăpână.