Schimb confort urban pe libertate rurală (155). Raport de vacanţă 1

A venit vacanţa, a fost cam bine, a plecat vacanţa şi se pare că n-a plecat singură, ci a luat şi vara cu ea. Constatarea am făcut-o ieri dimineaţă, după negocierea cu telefonul mobil care suna posedat (degeaba îi explic mereu că dimineaţă e când mă trezesc eu, nu când sună el, la 6): ziua s-a scurtat şi iar prind răsăritul cap-coadă. Tot o surpriză a fost şi că am nevoie de halat dimineaţa, e deja rece, şi că troscotul din curte iar aplică băi matinale picioarelor în şlapi.
Ce-am făcut în astă vreme? Ne-am plimbat parţial prin zonă (cel mai departe la Curtea de Argeş), am avut serii-serii de musafiri (în week-end-ul ce vine se închide oficial sezonul) şi am demarat operaţiunea „înzestrat copil numărul 1 pentru facultate”. Operaţiunea e în continuă desfăşurare, după etapa de brainstorming calcule liste a urmat construcţia de piramide teancuri vrafuri cu obiecte necesare deja aflate pe stoc, prilej cu care am întors cu susul în jos (sau invers) mai toată casa. Urmează etapa completat prin achiziţie directă restul generoasei liste. Tot cu acest prilej am comis una din curăţeniile bianuale în beci, cu inventarul aferent chestiilor ce-l mobilează acum (dulceaţă de zmeură, căpşune, vişine, gem de caise, piersici, prune – prima tură, zarzavat pentru ciorbă, zacuscă, sirop de vişine, căpşune, zmeură, vişinată plus o tură de zmeurată care încă nu e gata) şi cu prognoza realistă a ce va mai trebui să facem la capitolul conserve. Activităţi utile, dar nici pe departe spectaculoase şi cu atât mai puţin amuzante.
În astă perioadă am avut şi vreme, şi chef de grădină, am admirat-o, drăgălit-o şi parţial îngrijit-o: ceva luptă (inegală) cu bălăriile, în special eliberat căpşunii (sunt mândră de mine că acum pot uneori să nu folosesc mânuşi), parţiale negocieri cu ticăloasa de mană a roşiilor – război continuu de-a dreptul, nu se termină o luptă că începe alta – şi „făcut piaţa”, activitatea mea preferată îndeplinită ritualic, pe seară, cu coşul de răchită în mână. Roşiile cherry sunt nişte hărnicuţe, cele mari pe care nu ştiu cum le cheamă fac un soi de pată albă cu vagi buline negricioase în interior, roşiile „pe crenguţă” din răsadurile de la sor’mea sunt fix ca la piaţă, cele (teoretic) fără arac nu prea au gust şi nici măcar nu-s aşa decorative, iar roşiile din ultimul soi – cam durdulii – sunt şi mari, şi gustoase, şi arată cam bine în peisaj. Ardeii mai mult se îngraşă decât cresc (avem chiar şi un ardei iute!), cele trei vinete sunt cam anemice, castraveţii timpurii încă rodesc şi după tăierea fără milă executată de mine după ce năpădiseră totul prin preajmă. Sfecla roşie, morcovii, păstârnacul o duc bine, ridichea neagră pare a avea ceva probleme de adaptare (n-am mai auzit până acum de răsad de ridiche, dar eu am mutat-o din locul iniţial de plantare şi se pare că nu e de acord), brocoliul e dantelat artistic de melci, dar se încăpăţânează să crească, fasolea evoluează şi ea şi promite că vom avea recoltă de măcar două ciorbe.
Fructele se coc generoase, zmeura e pe toane, piscina e fericită că n-o tulbură nimeni cu excepţia motanilor şi pe mine mă amuză că acum avem 12 scaune în chioşc, după anul trecut am avut în grădină 19 trandafiri. Să fie o întâmplare întâmplătoare?