Schimb confort urban pe libertate rurală (154). Află despre noi că suntem bine-sănătoşi, ceea ce îţi dorim şi ţie

Cum chef să facem ceva n-avem mai deloc, schimbări nu prea sunt; am reuşit până la urmă să împletim şi ceapa blondă, a mers mult mai repede, arată considerabil mai bine, dar nu ne-am mai distrat ca la început. Când am atârnat funiile cu S-uri din fier de grinzile chioşcului eram cam semeaţă: recoltă proprie, lucru manual eficient. Nu m-a ţinut mult, că am primit de la „general” (dacă un colonel se subordonează doar şefilor ierarhici, soţia lui nu poate fi decât cel puţin general – de la dom’colonel citire) o funie de usturoi care arată exact ca cele care sunt la vânzare pe DN73.
În poiată puiuţii sunt la fel de mari ca puii, numai faptul că-s nărozi cât încape ne ajută să-i identificăm, doamnele găini ouă iar şi ne anunţă Gonzales triumfător ce minune s-a întâmplat acolo, în cuibare, el fiind fix la locul faptei în momentul anunţului. În curte câinii sunt de-o lene monumentală, dorm revărsaţi pe unde au chef, motanii au iar tunelul portocaliu şi coşul cu mingiuţe la îndelabă, se aleargă acum prin casă, nu se mai vânează prin pomi sau lucernă. Asta când nu dorm în cele mai imposibile locuri (pe internita de la acareturi, pe puţ, în maşină, pe grinzile din chioşc, între verze sau în mijlocul aleilor).
În materie de cunoştinţe esenţiale vieţii la ţară, noile noastre progrese constau în:
- plimbarea (mea) metodică pe coclaurile limitrofe cu o carte despre plantele medicinale în mână şi întrebatul în stânga şi-n dreapta „care e coada şoricelului?”, „asta e cicoare?” sau „cum arată lipanul?”. Cartea despre care fac vorbire n-are poze, ci nişte desene aproximative (muşeţelul juri că-i romaniţă), dar expediţiile s-au soldat cu ceva învăţături, ultimele două fiind că acum ştiu care e cicoarea şi identific fără greş sovârful. Tot ea m-a întărâtat să fac tincturi de salvie şi patlagină, abia aştept să văd rezultatul final.
- achiziţionarea a două cărţi (autorele achiziţiei – domul meu, când a fost cu copilul nr. 1 la examene la Bucureşti). Una – Cazanul de ţuică (un îndrumar pentru rachieri) şi cea de-a doua am uitat care e. Oricum, în plan apropiat mai are R. achiziţia a încă două cărţi, una despre pomi fructiferi şi cealaltă despre vie.
Dacă tot avem material bibliografic, am demarat şi operaţiunea „strâns fructe pentru viitorul rachiu”, că şi ţuica tot un rachiu e, aşa că am cules nişte prune gălbui care se copseseră - am aflat de pe net că se cheamă Renclod Althan -, patru găleţi. Ocupă cam o treime din unicul butoi pe care-l posedă domnul meu, fapt care generează planuri, calcule, întrebări (luăm butoaie de plastic? găsim pe undeva vreo putină sh? nu ne-ar trebui zăcătoare?), întrebări retorice ale lui Răzvan, că mie mi-e indiferent.
Fără vreo legătură sau vreun motiv explicit, mi-e dor de vocea lui Kempes de la Cargo.