Dar-însă-totuşi

Nu mă pot abţine să număr. Aşez diverse – mă surprind că le număr. Rup bucăţi pâinea pentru mâncarea câinilor – le număr. Umblu cu paşi mari când plimb dihăniile – iar număr. Stăm la semafor, număr maşinile care trec pe verde. Strâng rufele de pe sârmă? Evident, le număr. Dar îmi protejez memoria de informaţii periculoase cum ar fi numerele de telefon, seria şi numărul de la cartea de identitate, coduri numerice personale; dacă scotocesc bine prin minte, unele le reconstitui pe criterii logice, nu ca pe poezie; dar de obicei nu încerc.
Apoi mă surprind că citesc firmele magazinelor. Asta doar după ce „procesez” cu ce font sunt scrise. „Mda, e Arial, ba nu, e Switzerland. Cine i-a pus să folosească Hobo, că se citeşte greu! Garamond, uau, ce fineţe! Courier New, mamă ce lipsă de inspiraţie şi pe ăştia!” Aşa că îmi amintesc foarte bine cum arată o firmă, eventual lângă ce altă firmă e, dar puţin probabil să ştiu unde anume în oraş e amplasată. Citesc titlurile tabloidelor de pe tarabele de ziare şi mă enervează; citesc mesajele derulante de pe afişajul stradal şi mă enervează; citesc afişele din staţie ori pasaj şi iar mă enervează. Însă nu citesc instrucţiunile de folosinţă ale aparatelor şi prefeţele cărţilor, ce-mi spune calculatorul când îi instalez un program, reacţiile adverse din prospectul de medicamente, cum şi când se plantează seminţele, asta ca să nu mă enerveze.
Atenţia involuntară, creată pentru a supravieţui, mă domină. Totuşi eu reuşesc s-o domin pe cea voluntară.