Schimb confort urban pe libertate rurală (153). Lâncezeală de august

Zilele trec repede, curtea e mai mereu plină şi timp pentru grădină nu prea mai am; între noi fie vorba, nici chef n-am, dar asta nu se pune. Iar am strâns oboseală, sezonul de musafiri e în plină desfăşurare, grătarul e parcat continuu lângă grămada de nisip&pietriş, alături de el tronând bancul de lucru al domnului meu (multifunction, în cazul dat în rol de masă) şi o ţeavă de vreo 3 m îndoită al cărei scop nu-l cunosc, dar trebuie să facă parte din natura statică pentru că aşa vrea Răzvan. Parcă nimeni nu mai are chef decât de stat în hamac sau şezlong, la umbră, de bălăcit şi de vegetat, de-ai zice că-n august nici iarba nu creşte; gazonul e staţionar de la o vreme, l-am verificat eu, însă bălăriile sunt avântate şi grase, spre deliciul doamnelor găini, asta când cineva se hărniceşte să le răsfeţe cu alte vegetale decât cojile de pepene. Se mai îndură copilul nr. 2 din proprie iniţiativă, fapt pentru care îi suntem recunoscători nu veşnic, dar măcar zilnic.
Pe fugă şi printre picături, am mutat nişte sfeclă roşie, am mai eliberat de frunze câteva roşii şi am făcut piaţa din grădină cu coşul de nuiele în care a fost pe vremuri un aranjament floral. Ultima piaţă de acest gen s-a soldat cu o ciorbă de fasole boabe – nouă -, cu legume şi ierburi aromatice la greu, spre încântarea şi satisfacţia membrilor familiei, cu accent grav pe mine; dacă şi uleiul era din producţie proprie, cred că n-aş mai fi avut loc de mândrie în pielea personală.
Cele două plante de vinete au făcut două vinete drăguţe (am aflat că şi ele ar fi trebuit copilite, adevărul e că sunt cam tufiş), chestiile plantate ultima dată în grădină – salată, ridiche neagră, brocolli - cresc cu elan şi nu par a avea ceva intenţii de boală şi avem deja spre consum cotidian prune de trei mărci necunoscute, că zmeura e în stand by de la o vreme şi zău de pricep de ce; parcă îmi vine să n-o mai ud deloc că mă’nervează. Tot în stand by e şi varza de toamnă, stă într-o nemişcare de plastic de când am plantat-o până acum, cu toate că am „săpăligit-o” conform instrucţiunilor, iar melcii cochilioşi au plecat ei ştiu unde. În contrapartidă au apărut limacşi oripilanţi, dar nu se pun, că ei preferă aleile betonate şi lămpile solare, treptele de la terasă şi zona de sub bolta de viţă; nu par să fie deranjaţi nici măcar de barierele de zaţ de cafea construite metodic de mine.
Cum la furtunile prognozate în ultimele două săptămâni n-a ieşit nicio combinaţie norocoasă, apa s-a reportat, sper eu, pe săptămâna asta; nu mă uit pe wheather.com, mai bine sper. Vreau ploaie.