Miez de zi, la km 0 al orașului, în fața primăriei. Zonă pietonală, pavele, fântână adormită, soare strecurat, muzică fundal sonor, căsuțe-tarabă din lemn cu alviță, turtă dulce, mere glasate, produse tradiționale de Crăciun, hand-made-uri, jucării.
Bunici, nepoți cu triciclete, doi puști cu role, pensionari pe bănci urmărind șirurile de oameni trecând grăbiți. O tânără își învață copilul să meargă, doi adolescenți în genunchi hrănesc porumbeii, o fetiță desenează cu cretă colorată, un pui de ciobănesc german ceartă aprig o jucărie piunitoare.
O proaspăt pensionară cam prea creionată, rimelată și colorată apare cu o sacoșă obosită roz cu dungi multicolore, din rafie. “Cuțu-cuțuuuu! Cuțu cuțuuuu!” De nicăieri apar vreo opt câini, toți cu crotal verde, cu cozi flutrânde și priviri galeșe. Femeia răstoarnă sacoșa, cad vreo zece oase mari cu urme fine de carne pe ele. Câini se încaieră, se atacă, vacarmul umple piațeta.
Fetița cu creta colorată se ridică surpinsă, privește în dreapta, în stânga, ochii i se umplu cu lacrimi. Oasele sunt pe desenele ei.
3 comentarii:
nu stiu de ce dar in faptele acestea simple, gasesc ceva miraculos. si-mi place!
@Daniel - ma bucur ca-ti plac.
Ah..eu ii dadeam cu un os in cap.Femeii...
Trimiteți un comentariu