Schimb confort urban pe libertate rurală (186). Week-end de decembrie cald

A mai trecut un week-end, sfârșitul de an se apropie și drag îmi e de vacanța ce va veni; de n-aș avea atât de multe de finalizat, mai c-aș intra în starea de relaxare ante-concediu. Deocamdată însă trebuie să mai aștept. Și nu știu de ce mă paște gândul că tare inconstant voi scrie pe blog până la jumătatea lui ianuarie.
Aveam programat pentru sâmbătă să mut niște trandafiri buchetari, să mai amenajez una-alta prin curte. De dimineață, mă trezesc eu hărnicuță, pusă pe schimbat decor și brusc mi se pare că cineva îmi impune să fac ceea ce era planificat. A, da? Nu vreau na! Așa că m-am apucat să răstorn dormitorul - o curățenie generală în amănunt, că tot ziceam că o să spăl doar geamurile (gata și ele, spălate în echipă cu copilul nr. 2). Apoi am dezmierdat baia cu spirit de răspundere, de la curățat rosturile faianței și gresiei la pus anticalcar pe inoxuri și mândră am fost de rezultat.
Duminică m-am ocupat de bibliotecă; nu era necesar, dar zău îmi place, aranjatul cărților e pentru mine relaxare, festin, ritual. Pun muzică tare, cânt, dansez printre piramidele de cărți, stau jos turcește și fac planuri, schimb ordinea rafturilor, mai citesc ceva, iar cânt, mai scriu, ocolesc mâțe negre, fac focul, verific cutiile cu sârme cabluri carduri pini, mai dansez, sortez hârtie, cartoane, plicuri, inventariez nenumăratele chestii de scris, ascut creioane. Drag mi-a fost și zău îmi place schimbarea din decor. În ritmul ăsta, probabil în week-end-ul ce vine o să m-apuce schimbările prin extindere.
În timpul derulării operațiunilor, când și când mai trăgeam câte o tură prin grădină și curte să văd dacă s-a ridicat ceața, cum pică umbrele, ce mai fac vulpile din lizieră, ce păzește Hades; Mașa, cu mine – Jinx și Zombie au dormit toată ziua pe blana de oaie, abia pe seară au binevoit să iasă și ei. Castor și Grasu – fix în picioarele mele, cum e și firesc: ei merg pe aleea betonată, eu – alături, pe pământ. Grasu cu o minge, provocator. Mă joc cu el. Hades, la curse. Și cu el mă joc. Castor însă n-a avut nevoie de mine: după tratamentul pentru reumatism are acum băiatul iar mobilitate și ca atare și-a reluat distracția preferată: urcat pisică în copac după ce-o sperii lătrându-i brusc în urechi. De astă dată, Mașa a fost aleasa. S-a speriat mititica, l-a scuipat, a fugit. Dar cum uita repede și venea după mine, ticălosul de câine iar o speria. Și iar. Și iar. Până când mâțuca, plină de ciudă, s-a refugiat în casă.
Plan de realizat anul acesta – schimbarea cărții de identitate cu domiciliul la sat (încă am buletin de oraș). O să fiu tare mândră când se va îndeplini: voi fi rurală în mod oficial.