Like?:)

miercuri, 7 decembrie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (185). Povestiri pe o temă dată: reciclarea

Nici nu ne mutasem bine și am inventat recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor; era modul meu de a scădea amprenta ecologică a casei, știind din start că vom avea un consum crescut de energie electrică. În primă fază duceam cuminți gunoiul sortat și el ajungea de-a valma în mașinile cu „măr mușcat ține curat”; nu asta era soluția. Am început să caut. Să întreb. Să mă întreb. După doi ani, am ca target obraznic să nu producem gunoi. Deloc.
Cumpăr produsele și ținând cont și de ce va rămâne după folosirea lor. Legume conservate luăm din cele la borcan din sticlă cu capac și filet (taman bune pentru pus apoi în ele murături și dulcețuri), conserve de ton luăm doar un anume fel – iar cutiile ajung pălăriuțe pe tevile gardului -, berea și vinul – la sticle returnabile, zahărul, orezul și făina – cu ambalaje din hârtie.
Am început să ocolesc plasticul, refuz punguțele bonus la cumpărături, refuz pliantele oferite pe stradă (evident că mai și adaug „dacă n-ațí mai da pungile gratis, nici natura n-ar mai fi așa sufocată de gunoaie” sau “domnișoară, nu vreau să fiu părtașă cu dumneata la uciderea unor copaci nevinovațí pentru spamul ce-l oferi acum”). La apartament aveam o colecție de pungi și punguțe și mă întreb la ce oare îmi foloseau; acum nu mai am și nici că-mi lipsesc; am în schimb pungi mai mici sau mai mari din hârtie, sacoșe din pânză și din fâș colorate, inscripționate vioi și de ochi bucurătoare.
Avem un colț dedicat fierului vechi, o găleată metalică pentru cioburi de sticlă, un sac (rămas de la crănțănelele câinilor) strângător de doze, capace și cutii din aluminiu (se mai întâmplă); hârtia suplimentară (avem prostul obicei de-a cumpăra încă ziare și reviste) îi bucură pe vecini, iar peturile, bateriile, becurile și acumulatorii stricați îi ducem la Auchan, la centrele speciale de colectare. Aparatură electronică n-am avut decât funcțională, așa că am donat-o în scop de utilizare, altfel ar fi ajuns la marea debarasare.
Reziduurile biodegardabile fie le bucură pe doamnele găini, fie ajung la compostare sau la ars.
Metalele și sticla merg la centrele de colectare, rar mai ducem tot acolo și hârtie sau carton. Gunoiul propriu zis a scăzut considerabil ca volum, îl ducem acum rar (cam la o lună – o pungă „de-un leu”) și constă în ambalaje incerte sau mixte (plastic+sticlă), tetrapak, plastic de toate națiile și polietilenă. În rest, orice reziduu se poate arde îl ardem, de la cârpe la hârtie cu grăsime, uscături vegetale, coji de nuci și de cartofi, fân din cotețele câinilor.
La groapa de gunoi a orașului, deșeurile se amestecă oricum cu gunoiul menajer, apoi se ard și la final reziduurile se îngroapă. În preajmă nu-i nicio pădure, sunt kilometri sterpi și arși, un peisaj dezolant bătând în deșert. Și atunci mă întreb: oare n-ar fi mai bine să ardem noi, lângă pădure, polietilena, plasticul, tetrapakul și ce mai poate fi ars, ținând cont de faptul că deșeurile nu sunt nici amestecate, nici pervertite cu grăsimi și că oxizii de carbon sunt absorbiți rapid de copaci? Impactul asupra mediului ar fi mai mic, cenușa „de rea” are și ea rolul ei – se pune peste rugii și bălăriile de pe șanțuri și pe lângă gard ca barieră protectoare, iar resturile incinerării ar fi considerabil mai puțin voluminoase.
Hm! Și cu resturile incinerării ce facem?!

13 comentarii:

Nuta si Aurel spunea...

In indelungata noastra experienta capatata in cei 5 ani de la reintoarcerea la sat am invatat ca deseurile se impart in 4 categorii: 1. cele pe care le consuma Dl Ghita si Grivei (cojile de cartofi, de paine, etc).2.cele care nu le consuma susnumitii dar putrezesc si fertilizeaza solul.3.tot ce arde (ambalaje de tot felul, hartie, plastic).4.cele care nu se incadreaza in niciunul din punctele de mai sus (cutii de conserve de tabla, becuri arse, etc).In concluzie, doar cele de la ultimul punct sunt adevarate deseuri, de care scapam dupa modelul ''frantuzesc'', adica intr-o groapa in pamant - curios cat de putine se aduna.

Diana Alzner spunea...

Tu vorbeşti despre impactul ecologic, te străduieşti să colectezi gunoiul selectiv, iar la noi tot satul aruncă gunoiul în pârâu.
Acum este o maşină care vine să colecteze, dar oamenii se plâng că 5 lei pe lună este prea mult pentru acest serviciu, 5 lei= două beri. :)

simf spunea...

@Nuta si Aurel - domn ghita n-avem, dar avem doamne gaini si lor nu le plac cojile de cartofi. cutiile din tabla merg duse la rematuri - noi le lasam acolo, nu stam la coada infernala pentru luat bani, doar suntem multumiti ca vor fi reciclate. becuri, acumulatori etc sunt colectate la hipermarketuri tot intru reutilizarea materialelor.
spuneti ca ardeti plasticul? si cu deseurile ramase dupa ardere ce faceti?
ingropate in pamant... hm... oare in cata vreme s-or descompune?

simf spunea...

@Diana - in parau? asta mi se pare crima, pe bune.
5 lei sunt 2 beri la magazin, ca-n crasma is mai scumpe:)

cristina spunea...

treaba e cam asa: am auzit ca nu prea am avea voie sa dam foc prin gospodarii. n-am cercetat, dar nu m-ar mira. cand arzi plasticul generezi un miros insuportabil, atat pt tine, cat si pt vecini. eu nu ard si din motivul asta, dar si pt ca mi-e frica sa nu-mi dau foc la casa :)))
peturile si plasticul il strang in sacii de la mancarea cainelui. daca ei il amesteca cu celalalt gunoi, e problema lor, dar nu vad de ce au pus taxa zero pentru gunoiul reciclabil. in fine.
hartia la mine merge la aprins gratarul. restul gunoiului se strange, totusi, cam de-o punga de 1 leu pe saptamana si cum am contract, ni-l ridica saptamanal, cand nu au masina defecta :)
cred ca noi nu mai apucam, dar nepotii nostri poate vor ajunge sa gestioneze problema deseurilor cu mai mult succes. e bine ca am inceput noi.

CCristinaC spunea...

Am si eu o prolema cu reciclarea, daca tot ai deschis discutia. :) Am la birou citeva cartuse de imprimanta, laser, care au fost reincarcate la maxim si si-au cam dat duhul. Pina la un moment dat le aruncam la gunoi, fara sa-mi pese prea tare. De un an, le tot string, caci nu vreau sa mai ajunga la groapa, in natura. Problema e ca nu stiu unde sa le duc, iar cei de la care le cumparam nu vor sa le si stringa, asa cum mi s-ar parea mie normal. Ai idee unde le-as putea duce?

vic spunea...

plasticul nu trebuie ars, problema e ca e toxic fumul care se degaja. foarte. acest lucru trebuie facut specializat cu filtre.

vic spunea...

mi-am mai adus aminte:
- eu personal plus mitza avem 1 punga mare de gunoi zilnic! ea cuprinde: pungi, ambalaje de la iaurt, sana, brinza, pliante cu kg.
- in mahalaua mea au pus 3 recipiente de colectat selectiv, dar sunt puse cred estetic in locuri total nepotrivite si nicidecum aproape de gunoi. nimeni nu se duce sa puna acolo ziarul folosit printr-o fanta prin care ar incapea tocmai bine o scrisoare.
o sa fac poze.

simf spunea...

@CCristinaC - firesc ar fi ca cei de șa birotica sa le accepte, ba mai mult, sa si plateasca pentru ele. uite un link aici, poate te ajuta: http://www.cartusegoale.ro/persoane_fizice.php

@vic - stiu, vic, dar la groapa de gunoi se ard de-a valma, fara filtre. ma gandeam ca, langfa padure fiind, daca am arde noi urmele fine de plastic pe care le strangem mediul ar fi mai putin afectat. acum nu stiu daca am dreptate sau nu, doar mai intreb.

irenadaiana spunea...

stii ca la noi se consuma apa plata la pet de plastic (de fapt M. face asta , eu beau de la robinet si n-am patit nimic -inca-). Astea sunt grozave pentru butasii de trandafiri. hartia , ca si altii marge la gratar indiscutabil. paharele de iaurt sunt bune pentru rasaduri. Nici eu nu prea mai iau pungi de plastic decat daca sunt foarte mari (bune tot pentru strangerea gunoiului)
mai nou iau de la Kaufland de la ambalaje pentru public ladite din lemn , plastic si carton , excelente pentru depozitare fel de fel de ciurciubute. (bulbi si tuberculi de flori , fructe , borcane goale). n-am contract cu cei de la gunoi - bani aruncati ca si-asa nu vin sau daca vin (au vecinii mei) mai mult il insira decat il strang. becuri arse... hm... nu prea am becuri decat d'alea eco si pana acum nu s-a terminat niciunul. colectare selectiva zici. am vazut asa ceva in Germania. Jur ca langa zona de tomberoane mirosea a flori si nu a gunoi. La noi sunt pline tomberoanele de tigani care scormonesc cat e ziua de lunga si-l insira pe langa.

CCristinaC spunea...

Multumesc frumos pentru link! Imi este de un real folos.

Ruxy spunea...

Felicitarile mele! Si in afara se merge pe acelasi principiu - si anume reducerea cantitatii de deseuri pe care o generam. Intram in categoria celor trei "R": reducem, reutilizam si apoi reciclam. Insa, bineinteles, exista unele lucruri pe care va trebui sa le colectezi selectiv pentru a fi duse la reciclare. Si eu sunt foarte interesata de sistem, pentru ca realizez ca deseurile pe care le generez sunt valoroase, din ele se pot face alte lucruri. De exemplu, stiu ca din 10 PET-uri se poate face un tricou. Asa ca de fiecare data cand am deseuri le duc la pubelele colorate - la mine salubristul le ia separat cu masinile. AM vazut o gramada de filmulete interesante si campanii de informare in ultima vreme - sper ca din ce in ce mai multi romani sa constientizeze importanta si necesitatea reciclarii. :)

simf spunea...

@Ruxy - duc la reciclare hartie, carton, sticla, pet, aluminiu, fier, plastic. am uitat ceva?

:-D