De Sărbători

Decembrie, post, nașterea Mântuitorului, să fim mai buni, mai generoși, mai smeriți.
Începe cu festivismele de 1 Decembrie, când brusc toți sunt patrioți cu fasole și ciolan, cu la mulți ani protv și de ce sunt mândru că sunt român, până la vai ce rău e în România, nu-s străzi și infrastructură, dar eu lucrez ca muncitor necalificat în Spania/Italia și acolo plătesc impozit (dap; și pensia mamei tale o plătesc eu).
Vin la rând luminițele din orașe (agromerat sclipitor chicioase) ce sunt aprinse festivist și populist, cu declarații pompoase cât de greu a fost dar trebuia să facem asta pentru populație. E Moș Nicolae, clar trebuie să ne amintim de bătrânii și de copiii abandonați să le facem și lor o bucurie măcar de sărbători, o ciocolată, o atenție comestibilă, un bonbon, că în restul anului ei nu mănâncă, sunt ca Hrușcă, puși la congelare, nu se trezesc decât pe sfârșit de an.
Apar afișele cu – ați ghicit - Hrușcă, Fuego și Bănică JR., la radio se tânguiesc Celine Dion și George Michael, vin colinde în cascadă pe FM și pe străzi apar cerșetorii Moș Crăciun.
Luna cadourilor, super-mega-ultra oferte de sezon, târguri, aglomerație în magazine, coadă la scările rulante (cele clasice sunt decor statuar), dughene în centrul pietonal cu produse „tradițional românești”, hand-made-uri made in china, comercianți bronzați, câini comunitari mâncând shaorme, petarde interzise, bum, câini comunitari năvălind speriați peste tine, fără shaorme.
Apoi sms-urile cu „Fie ca Sfintele Sărbători...”, cu dezacorduri și virgule între subiect și predicat, mailurile cu pps-uri și câmpul “to” plin cu o mie de adrese vizibile dintre care una e a ta, telefoanele de control din seara de Crăciun de la fratele lu' nașa lu' cumnatu lu' nepotu', proaspăt aghezmuit și cu chef de vorbă.
Sun-o pe mătușa că e singură, sună-l pe domnul X că sigur așteaptă, treci pe la unchiul Y că nu se face să nu-i treci pragul măcar o dată-n an și du-i acolo o atenție doamnei Z, că așa se face de sărbători. Ia-ți porția de înghesuială și reîmprospătează-ți amintirea cozilor de odinioară, că cine te pune să megi la magazine în perioada asta, și ce dacă îți trebuie doar cafea, ulei, două becuri și piper, așa e de sărbători în magazine. Ai grijă să ai de toate în casă, că dacă-ți trece cineva pragul trebe să-i pui pe masă una-alta, fă vizite, dă telefoane.
Și tot așa până la revelion; apoi artificiile fastuos-costisitoare și șampania în piața centrală – dacă pâine nu prea e, măcar circ să fie -, programele tv trase la indigo „în noaptea dintre ani”, numărătoarea inversă, țipete și la mulți ani România oriunde te-ai afla.
Sunt rea, știu (dar nu-i așa că-mi stă bine?:) ). Uneori parcă aș vrea ca anul să aibă numai 11 luni.