E final de iarnă și la sat timpul
încă se dilată; femeile cos, croșetează, tricotează, bărbații
mai fac un scăunel, mai repară una-alta, mai verifică unelte şi
scule. Se pun seminţe pentru răsaduri, se fac planuri pentru
clocitoare (îmi dai tu ouă pe 15 şi pe 1 ţi le dau înapoi să
pui şi tu), se practică somnul de frumusețe de la prânz.
E duminică, e soare, puţin trecut de
ora 11; nea Bebe și dom'colonel sunt „la
balcon” - fiecare dintre ei are la poartă câte o bancă
generoasă, făcută din scândură de brad, pe trunchiuri de 10 cm
din salcâm; nea Bebe are vara umbră deasă de nuc şi-o tufă de
pelin mirositoriu, dom'colonel are
umbră de forsiţie crescută copac şi trandafiri căţărători.
Degustă agale câte o gură de cafea
din căni de 250 ml albe, cu flori, şi pun ţara la cale. Vorbesc
de valoarea punctului de pensie, de inflaţie şi de subvenţii
agricole, de mărgăritar 7-15, de preţul benzinei şi de Tegola vs.
Lindab. Fac prognoze despre când vor băga pe uliţă gaze, apă şi
mai ales canalizare, se întreabă de vom avea secetă ori ba, dacă
s-or face prune anul ăsta şi când se mai toarnă asfalt pe Coanda
(o uliţă ce vine din DN).
Se aude un glas de femeie. Nea Bebe:
- Auzi, te strigă generalu'.
Dom'colonel
se ridică uşor, îşi îndreaptă spatele oftând şi dă să plece
spre casă.
Din
curte apare zgâtia de nepoată a lui nea Bebe. Are un pic peste doi ani, e toată
un zâmbet, roşie în obraji şi plină de noroi pe ghetele roşii, pe pantaloni; după ea,
doi câini de talie pisicească urmărind-o atent şi protector.
Dom'colonel se
apleacă, ascultă atent ce-i spune fetiţa
la ureche şi râde uşor pe sub mustaţă. Ia cana de pe bancă, se
îndreaptă atent, cu o mână pe şale, şi oftează iar.
- Mă lasă planetarele, Bebe. Mă
duc să mă uit la History.
Fetiţa stă pe o grămadă de nisip
şi pune în linie nişte pietre printre cei doi câini; nea Bebe o
ia de mânuţă şi merge cu ea către casă. Se aude întâi cum se
închide poarta metalică a domnului colonel, apoi cea de la nea
Bebe.
Doi cocoşi se întrec timid în
vocalize, dar renunţă repede. Soarele se răsfaţă între doi
nori, miroase a pământ ud şi-a fum de sobă, uliţa-i goală şi
calmă.
Sus, în lizieră, o vulpe blondă
priveşte ca-mpăiată către sat.
8 comentarii:
Viata la tara. O minunate descriere a unei scene din care reiese ritmul netulburat al vietii celor de la tara. Mi-am petrecut copilaria la tara. Mi-am dorit mereu sa ajung la oras. Ma fascinau luminile noptii si ma enerva munca pamantului. Nu era de mine. Am ajuns la oras. Apoi, nu m-a multumit orasul. Am vrut unul mai mare. Pe urma am vrut alta tara, mai mare. Sunt departe de locurile mele natale si m-as intoarce cu drag la tara sa muncesc pamantul din gradina mamei. Petre Tutea spune ca omul nu se multumeste multa vreme cu putin. Sunt om.
Eee! Ziua si saptamana incepe mult mai bine dupa ce citesti o postare asa frumoasa. Felicitari!
@Gabriela - iti va veni vremea, daca iti doresti cu-adevarat.
@AC - mersic :D
Ah, m-am peirdut pentru citeva minute pe ulita ta si mi-a fost atit de bine...
Saru' mana pentru postare!
Foarte frumoasa postarea - mi-a placut atmosfera, detaliile, dar si de nea Bebe si Colonelul. Felicitari, ai scris asa de frumos.
@CCristinaC, @Andreea - acesta e aerul ulitei noastre si ma bucur sa vi-l pot impartasi si voua.
Mi-ai adus aminte de cand eram mica si mergeam la mamarea in vacanta si umblam la nu stiu cine prin sat dupa oua de pus la closca ca aia avea cocs bun, si apoi luau fiecare ou si mergeau intr-o camera intuneric bezna unde se uitau cu o lumanare la ou sa-i vada cat e de buna samanta - ecografia primordiala, apoi le alegeau doar pe cele care stiau ele ca sunt viabile. Ma fascina tot procesul.
@green - asa se face si acum, are/n-are plod. si nu numai "cocosul bun" conteaza, mai e important ca ouale sa fie facute in decursul a 3 zile, sa iasa toti puii cam odata. in acest scop se anunta vecinii "pun clocitoarea pe 1, de pe 28 strange-mi si mie oua". si asa toate curtile sunt cu gaini colorate foc, iar mie mi-e tare drag sa le vad.
Trimiteți un comentariu