Azi mă-nervează

* Faptul că nu-mi mai ajunge mâna să citesc sms-urile şi că tot mai des am nevoie de ochelari.

* Abundenţa plasticului pretutindeni, bunăstare de plastic şi polietilenă, prosperitate la tetrapac.

* Florile aflate la vânzare la magazinul de pâine şi nucile şi ţuica de la chioşcul de ziare.

* Bipurile de la numere necunoscute, apelurile cu număr ascuns, smsurile nesemnate de la numere pe care nu le am în agendă.

* Autoinvitaţiile la grătar, „trecem pe la voi, facem un grătar, vă mai relaxaţi”. Pe bune? Relaxare nu înseamnă pune-te masă, scoală-te masă, spală tone de vase; înseamnă linişte şi plimbare pe moşie, jucat cu câinii şi Radio România Actualităţi, ce avem noi chef atunci să facem (inclusiv săpat pământul, dacă asta vrem).

* Calendarele ortodoxe afişate în instituţiile statului constituţional laic (nu există religie de stat).

* Întrebarea „Tu unde mai lucrezi?”. Nu jobul ne defineşte, ci ceea ce suntem.

* Oamenii politici loviţi de cultul personalităţii şi de teoria conspiraţiei, înconjuraţi de ghiocei obedienţi ce ştiu să vină cu ideile proprii şi să plece cu ale şefului.

* Klingoniana cu accent englezesc cântată de “artiştii” români, fie ei consacraţi, fie în curs de devenire, via concursuri de talente.

Răutăcizm >:)

Văd pe luneta unui BMW bleumarin o plăcuță cu ”Asigurat de Isus”. Și mă întreb: Casco sau doar asigurarea obligatorie?

Sursă foto: paulierco.ro.

Zi mușcată de umbra unui câine

• Îmi plac casele care spun poveşti despre oamenii lor, nu cele care arată în termopane, unghiuri drepte și alb-negru averea proprietarilor.
• Mi-aș dori ca unii oameni să se vadă la fel cum îi văd eu: cei care-mi sunt foarte dragi și cei pe care nu pot să-i sufăr.

• Uneori, copilul pribeag se mută într-o limbă străină unde familie are prea multe consoane și lui acasă îi lipsește un a când e cu chirie. Încă nu crede că viața nu poate fi tradusă sau interpretată de altcineva, ori o înțelegi, ori nu, vrea să-i dea skip și s-o deruleze pe fast forward, nu înțelege că n-o poți arhiva ca s-o trăiești mai târziu.

• Ne cumpărăm de tineri moartea, zi de zi ne plătim ratele mai prompți decât pe cele pentru pensie, ne aprindem țigara de la lumânările de pe tortul aniversar sperând, în secret, că așa vom face și de la cele de pe colivă.
• Când neplăcerile cotidiene și oboseala cotropesc un om, de obicei face o formă de depresie. Eu mă împrietenesc cu insomnia, devin cinică și asocială. Atunci și umbra câinelui mușcă.

Remember Radio Erevan?

Este adevărat că, după cum spune ministrul Igaş (el zice că n-a spus, doar presa i-a pus cuvinte în gură, bine că nu i-a pus căluş), în România vor fi zăpezi ca-n 1954?
Da, cu unele mici inadvertenţe. Nu în România, ci în Palma de Mallorca, nu ca-n ’54 ci ca-n ’56 şi nu ministrul Igaş a spus asta. Sau la asta se referea de fapt?

De Sărbători

Decembrie, post, nașterea Mântuitorului, să fim mai buni, mai generoși, mai smeriți.
Începe cu festivismele de 1 Decembrie, când brusc toți sunt patrioți cu fasole și ciolan, cu la mulți ani protv și de ce sunt mândru că sunt român, până la vai ce rău e în România, nu-s străzi și infrastructură, dar eu lucrez ca muncitor necalificat în Spania/Italia și acolo plătesc impozit (dap; și pensia mamei tale o plătesc eu).
Vin la rând luminițele din orașe (agromerat sclipitor chicioase) ce sunt aprinse festivist și populist, cu declarații pompoase cât de greu a fost dar trebuia să facem asta pentru populație. E Moș Nicolae, clar trebuie să ne amintim de bătrânii și de copiii abandonați să le facem și lor o bucurie măcar de sărbători, o ciocolată, o atenție comestibilă, un bonbon, că în restul anului ei nu mănâncă, sunt ca Hrușcă, puși la congelare, nu se trezesc decât pe sfârșit de an.
Apar afișele cu – ați ghicit - Hrușcă, Fuego și Bănică JR., la radio se tânguiesc Celine Dion și George Michael, vin colinde în cascadă pe FM și pe străzi apar cerșetorii Moș Crăciun.
Luna cadourilor, super-mega-ultra oferte de sezon, târguri, aglomerație în magazine, coadă la scările rulante (cele clasice sunt decor statuar), dughene în centrul pietonal cu produse „tradițional românești”, hand-made-uri made in china, comercianți bronzați, câini comunitari mâncând shaorme, petarde interzise, bum, câini comunitari năvălind speriați peste tine, fără shaorme.
Apoi sms-urile cu „Fie ca Sfintele Sărbători...”, cu dezacorduri și virgule între subiect și predicat, mailurile cu pps-uri și câmpul “to” plin cu o mie de adrese vizibile dintre care una e a ta, telefoanele de control din seara de Crăciun de la fratele lu' nașa lu' cumnatu lu' nepotu', proaspăt aghezmuit și cu chef de vorbă.
Sun-o pe mătușa că e singură, sună-l pe domnul X că sigur așteaptă, treci pe la unchiul Y că nu se face să nu-i treci pragul măcar o dată-n an și du-i acolo o atenție doamnei Z, că așa se face de sărbători. Ia-ți porția de înghesuială și reîmprospătează-ți amintirea cozilor de odinioară, că cine te pune să megi la magazine în perioada asta, și ce dacă îți trebuie doar cafea, ulei, două becuri și piper, așa e de sărbători în magazine. Ai grijă să ai de toate în casă, că dacă-ți trece cineva pragul trebe să-i pui pe masă una-alta, fă vizite, dă telefoane.
Și tot așa până la revelion; apoi artificiile fastuos-costisitoare și șampania în piața centrală – dacă pâine nu prea e, măcar circ să fie -, programele tv trase la indigo „în noaptea dintre ani”, numărătoarea inversă, țipete și la mulți ani România oriunde te-ai afla.
Sunt rea, știu (dar nu-i așa că-mi stă bine?:) ). Uneori parcă aș vrea ca anul să aibă numai 11 luni.

Prognoză meteo aproape exactă

Azi vă recomandăm serviciul de prognoză meteo de la TVR. E de departe cel mai bun în materie de precipitații, depășește și weather.com-ul, și ANMH-ul, e incredibil de exact în materie de precipitații.
Pentru a beneficia de minunata prognoză, aveți nevoie de o antenă parabolică. Chiar înainte să apară primii stropi de ploaie, toate programele TVR încep să fie recepționate cu purici și pixeli – celelalte merg fără probleme -, iar dacă începe să crească ploaia în intensitate pe ecranul televizorului apare discretul mesaj „lipsă semnal sau semnal slab”. Prognoza e atât de sensibilă încât detectează și o stropeală de 3-5 minute.
Dar pentru asta plătim noi abonament radio-tv.

Azi mă-nervează

* pupezele care te agaţă pe stradă să-ţi dea pliante diverse
* scriitorii de tipul trei într-unul ca cafeaua, poet, prozator și critic; și eseist, și dramaturg, dar asta ca bonus +2
* tipele care umblă în colanţi fără chestii lungi pe deasupra
* coada aglomerată de la finanţe, când există dozatoare de bonuri de ordine, dar nu ţine nimeni cont de ele
* asistenta medicei mele de familie că e infatuată şi nu crede că soarele nu se învârte în jurul ei
* medica mea de familie care pleacă în Franța de la 1 ianuarie; mă bucur pentru ea, dar tot mă-nervează, că n-am de unde să iau un alt medic la fel de simpatic
* cei care-și scriu pe cartea de vizită înaintea numelui „dl/d-na”
* părul meu, c-a crescut și n-am chef să-l tund
* sutele de mailuri prevăzute cu ppsuri pe care una lume consideră că-i musai să mi le trimită, când eu oricum n-am Office
* hardul că are baduri fix pe final de an.

Ce-mi place azi? Flash pen-ul nou, roșu, de 16GB.

Obiceiuri de Crăciun la românii de consum, of-of, măi-măi

De două ori pe lună musai să mergem în hipermarket pentru cumpărături mai numeroase, în cazul dat hrană de la pet shop pentru mamiferele din dotare. La penultima aprovizionare, deja în Succes (fostul Pic) era toată zona de la intrare plină de decorațiuni pentru Crăciun, cele mai vizibile fiind suporturile sclipicioase de lumănări și îngerașii bibilou chicioși. Ca ultim răgnet în materie era expusă o păpușă urâtă din cârpă și cauciuc recitatoare de Tatăl nostru; lângă ea, mai vechea chicioșenie păpușească declamatoare de Înger, îngerașul meu; în proximitate, brazi din plastic verde-gri-reciclat, globuri din plastic, ghirlande plasticoase, coronițe americănești pentru ușă, ați ghicit, tot din plastic. Cât de fantastic e în plastic/În plastic e fantastic. Până şi oamenii parcă devin de plastic – uniformi, în serie, rezistenţi la orice stimul exterior care nu se încadrează în trend, dar empatici la ce-se-poartă-în-sezonul-ăsta.
Ieri, la Auchan – scene parcă din același film, cu bonus ediții de sărbători la ciocolate, bere și alte chestii comestibile, brazi vii în ghivece – afară – și Last Christmas bâzâit de George Michael din difuzoare; atât de plină de paraziți era recepția că m-a dus cu gândul la parodia Cârcotașilor (în traducere aproximativă - Crăciunul trecut mi-am omorât pisica, a fost o zi foarte proastă, l-am omorât și pe Grivei). E 23 noiembrie, până la Crăciun mai e mai bine de-o lună și eu deja încep să mă satur de acest gen de comerț.
Aștept tradiționalele și geto-dacele: Crăciunițe cu fuste două dește sub dumneaei, Hrușcă leruind tânguit și omniprezent la radio, cerșetorii cu căciuli de Moș Crăciun colindători prin Piața Milea măritată Tricolorului, Singur acasă pe toate programele tv comerciale în același timp și sms-urile kilometrice cu virgule între subiect și predicat vorbind despre liniște sufletească, mântuire, alinare, smerenie și Doamne-ajută.
Că asta pare să însemne de la o vreme Crăciunul la români.
Sănătate!

Timp liber

Cred că noțiunea de timp liber nu mai există decât ca definiție a timpului când nu ești la serviciu. Locuiești într-un apartament. vii acasă, te speli/schimbi, pleci la șoping sau cu prietenii. Unde e libertatea? E cea de a alege între două mărci de pantofi sau între trei crâșme? Sau între cele 100 de programe tv din care nu te uiți de obicei decât la 5-6?...

La vremuri noi, obiceiuri noi

Noiembrie miroase pentru mine a mere, a gutui, a iarnă pe picior de sosire și a pământ reavăn a brumă. E colorat în verde pal - varză ce urmează a fi pusă la murat, în cartofi maro în saci de iută, în mov și auriu de ceapă văzută prin găurelele sacilor roșii-plăsuță.
Locuind în oraș, freamătul oamenilor ce cumpărau legume și fructe pentru iarnă, strigătul comercianților care-și lăudau marfa doar parțial coborâtă din remorci sau portbagaje, negocierea-tocmeală în funcție de cantitate îmi spuneau mie că da, e noiembrie, ultima lună de toamnă.
De câțiva ani, Piteștiul are într-o margine, spre râu, o piață de gros. Vin țărani, producători mai mult sau mai puțin direcți, comercianți cu marfă multă și mult prea variată pentru mai toate buzunarele, iar oamenii au început să cumpere mai rar din piețe, chiar dacă nu e vorba de cantități mari și chiar dacă știu că roșiile de-acolo n-au niciun gust. Pieței de gros i se spune „peste linii” (pe-acolo trece calea ferată către Curtea de Argeș) și, alături de lanțurile de hipermarketuri, cred eu că a ucis piața și magazinele de cartier ale copilăriei mele. Spațiile comerciale au fost fărâmițate incredibil, aprozarul e supermarket, cofetăria e agenție bancară, artizanatul e carmangerie, alimentara e second-hand, magazinul de metalo-chimice e tot bancă, coaforul e restaurant cică de lux, tutungeria e un fel de Universal 650 cu gablonțuri, încălțăminte din piele de autobuz și haine din bumbac plasticos, chioșcul de ziare e birt, spălătoria chimică e un butic polifunction. În piață găsești mai mult încălțăminte, îmbrăcăminte și cosmetice decât fructe și legume, butoaiele din lemn cu murături și varză au fost înlocuite de bidoane din plastic conținând ele știu ce. Și nu-mi place. Zău nu-mi place.
Azi am trecut pe lângă piața de gros; mașini lăsate pe avarii în mjlocul drumului, genți de căpșunar, din rafie, cu ceapă, cartofi la cutie de carton pe care scria made in poland, varză în saci transparenți din polietilenă. Și oameni cărând multe cutii cu banane, lădițe cu portocale, kiwi, ananas, aprovizionare pentru iarnă presupun, eventual de la producători direcți. S-au schimbat obiceiurile, îmi zic, suntem rezultat al vremurilor pe care le trăim; viața ne obligă. Oare?
Câțiva pași mai departe de intrarea „peste linii”, un nene între două vârste, ridat, cu bască, se opintea cu patru anvelope second hand pe care se vedea scris M&S, legate două câte două cu cârpe roz murdar. Tot provizii pentru iarna ce va să vină.

Rock latin vs. rock germanic

În speranţa să aveţi o conexiune net de mare precizie şi fineţe...

Când aud rock francez



italian



(spaniol veritabil încă n-am ascultat) mă încearcă mereu un zâmbet; la cel românesc nu, dar asta fie pentru că-s obișnuită cu el, fie că limba română poate fi „muşcată” mai bine. Limbile latine sunt domoale, delicate, bune pentru love songs-uri, evergreenuri, pop-siropuri, dar nu pentru rock.
Citeam undeva că Juanes cântă rock latino.



Pe bune?, și rockul unde e, că partea cu latino am ochit-o din prima. Oricât l-aș pune pe Juanes lângă Rammstein, în orice poziție, tot îmi dă cu rest. Rockul de orice fel e revoltă, tărie, fermitate, atitudine, merge cel mai bine în germană



în rusă,



prin extensie în limbi germanice



și slave.



Întru bucuria mea



şi a cuiva, nu dau nume:) (cu mesajul terapie pentru depresiile de orice gen)



iar melodia asta e bonus.



Și nu, nu pricep o boabă din versurile cântate de ei în germană sau rusă. Ar trebui?