Și durere, și întristare, și suspin

 

A murit un om bun; victimă colaterală a măsurilor haotice din lockdown-ul anticovid din 2020. Fusese diagnosticată cu cancer, urma să fie operată în martie, dar s-au sistat operațiile care nu erau urgențe; în iulie, când s-a putut, a fost prea târziu.

A murit un om bun; cea care, când ne-am mutat, ne-a așteptat în drum cu o sacoșă cu ceapă verde, salată, mărar, ouă – așa ne-am cunoscut. Cea care de-a lungul anilor ne-a pus la pachet din ce minuni pregătise: dăruia cu bucurie, dar când primea era ușor jenată.

A murit un om bun; a respectat toate recomandările medicilor, a făcut toate tratamentele posibile, trecând prin frustrare și anxietate, prin revoltă și depresie. A știut de la început și a hotărât să lupte, să facă tot ce poate, în rest - cum o vrea Dumnezeu.

A murit un om bun; avea 63 de ani, doi fii la casa lor, o nepoată, casă pe pământ, cu de toate. A avut grijă să lase lucrurile așezate: cruce de marmură la mormânt, mașină nouă, aleile din curte placate cu gresie, mașină de spălat vase – să-i fie cât mai ușor domnului după ce ea nu va mai fi.

A murit un om bun, generalul, doamna domnului colonel, singurii vecini cu care am avut și avem o relație mai mult decât de bună vecinătate. În ultimele trei luni nu i-a fost deloc bine, în ultimele trei săptămâni – cumplit, nedrept de greu. Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin...

A murit un om bun. Să-i fie drumul lin în lumină și odihna veșnică.

Hades

L-am adoptat de la Adăpostul AULIM de la Smeura în primele zile din mai 2010, ni s-a spus că are 6 luni, așa că am hotărât că e născut în ziua în care noi ne-am mutat: 1 noiembrie 2009. Avea crotalie cu ultimele cifre 666, așa că i-am spus Hades.

Am muncit luni în șir cu el să-i atenuăm traumele generate de oameni, domnul meu trebuia să-și dea cu țuică pe mâini ca să accepte Hades să fie mângâiat, prietenos maxim n-a fost niciodată cu niciun străin, iar cu bărbații a avut mereu o problemă.  

A făcut cam ce și când a vrut, i-au plăcut dulciurile, în special eugeniile și biscuiții, cârnații și gâturile de pui, laptele și pepenii. A făcut echipă cu toți ceilalți câini, a tolerat pisicile, cu Jinx și Mașa chiar a fost prieten. 

Miercuri de dimineață i-am pus, ca de obicei, suplimentul de hrană; l-am strigat, n-a venit – nu era bai, că așa făcea când îl apuca. I-am pus salteluță nouă în căsuța – o haină din piele pensionată de Ana. După câteva ore, mâncarea era neatinsă; l-am chemat iarăși, degeaba. Am plecat să-l caut, strigându-l; Pepsi m-a dus la el: lângă atelierul domnului meu, ușor ascuns, lângă o groapă la care muncea să sape de câteva zile.

Acum e sub nucul central, trei nuci cu trei câini odihnind sub ei; Răzvan i-a scos zgarda – animalele trebuie să fie libere – și i-a pus țuică pe mormânt.

Hades. 1.11.2009-9.12.2020. 

Eternitate lină, băiat!

Greu

S-a dus Tibi, colegul nostru Tibi.

Tiberiu Hărăguș, cantautor, sufletul Grupului folk P620, membru în P600.

Azi, spre 12.

58 de ani.

Acum nici trei ani, în iulie, Viorel s-a grăbit să ne părăsească și el, chiar dacă se pregătea de pensionare.

Apoi în august a plecat și Marius. Avea 52 de ani.

Toți au plecat prea devreme, de la serviciu, fără ca vreun semn să indice ce va urma.

Trei, Doamne, și toți trei.

Ooofff.

3 ani

Azi e despre ei.
#colectiv

80

Atâția ani ar fi împlinit astăzi mama. Cu gândul la ea.

În sat...

... Cresc case noi cu unghiuri drepte, termopane și inox/mor case vechi, cu săli, trepte din lemn și stucaturi la ferestrele duble.

...Sunt curți cu gazon, panseluțe, petunii, mușcate, balansoare și tuie/bolesc curți cu fântâni, trandafiri cățărători, vie și leagăne din lemn. 

...Răsar case-școală pe 600 mp de beton și dale, /se sting case cu două camere și cerdac, cu grădini de 2000 mp.

...Se înmulţesc case cu orhidee la ferestre, cu vie sălbatică și glicine în curte/ dispar case cu jardiniere în care trăiau cândva mușcate și busuioc și grădinițe pline de liliac mov, iasomie, pelin și mărită-mă mamă.

Remember Castor și Polux

În adăpostul de la Smeura, octombrie 2009:

Acasă, noiembrie 2009:

2010-2013:

Castor

S-a dus Castor.

La opt seara, pe 31, în prag de revelion. Vorbeam cu tine, Dana, tu plângeai, eu îl mângâiam şi respiraţia îi era din ce în ce mai mică. N-a mai durat cinci minute.

S-a dus Castor.

Vorbeam cu tine, Dana, şi-n minte-mi zburau imagini cu el sărind gardurile ca o căprioară, cum speria pisicile să cadă în găleata cu apă, aducându-mi mingea, cum mă certa că nu-i plăcea la periat.

S-a dus Castor.

Nu ţi-am spus, Dana, cum nu le-am spus nici fetelor când au sunat de La mulţi ani, era de-ajuns că nouă ne plângeau sufletele, zău n-avea niciun rost.

S-a dus Castor.

Vegheat de Hades, urmărit de la distanţă de Zăvod. De trei săptămâni nu mai putea să meargă, de două săptămâni nu mai mânca nimic, de-o zi nu mai voia nici apă.

S-a dus Castor.

La locul lui, lucerna încă îi păstrează urma trupului. El e acum sub nucul din vest, Grasul sub nucul din nord, spre lizieră - spirite protectoare ale grădinii pe care cu atâta drag au apărat-o.

P.S. Textul e scris pe 1 ianuarie. Încă e greu, încă îl aud certându-mă sau vorbind cu vocile din capul lui, lucerna îi mai păstrează urma trupului, iar Hades frecvent stă acolo. Pozele sunt făcute pe 1 decembrie, în grădină, când încă mai putea să meargă.

S-a dus...

...Grasul - Polux.
Azi.
Cuminte, aşa cum a fost.
N-a suferit.
Cred.
Sper.
De-acum, doarme sub nuc.
A stat cu noi patru ani, o lună şi 21 de zile.
Mulţumim.