Gânduri disparate

 # Mă enervează meschinăria obiectelor noi: cablul de 50 cm la choper, cordonul super-scurt de la halatul de baie, tivul de sub 1 cm la covorul de lână hand-made, ața putredă de la salopetele de bani grei; și ambalajele supradimensionate – 10 semințe în plic de 12/8 cm, 50 ml de apă de toaletă într-o cutie aproape cât una de 1 l de lapte.

# Nu-i înțeleg pe oamenii care își botează copiii cu numele lor proprii (tată - Bogdan, fiu – Bogdan; mamă - Diana, fiică – Diana): adică nu e de-ajuns că-și proiectează visele nerealizate asupra copiilor, trebuie ca aceștia să le poarte și numele?

# Când ești mai inteligent decât limita legală: pui telefonul la încărcat în priză lângă unitate și te miri că nu vezi dcim-ul în explorer. Pui pe aragaz, în oală, apă la fiert ca să te speli și te oprești milimetric înainte să-i pui și sare. (Aici A. e autorele, nu eu, dar aș fi putut fi lejer.)

# Privitor la plictiseală, ca “boala secolului”: nu trebuie să ne umplem timpul sau viața, ba chiar trebuie să le eliberăm, să ajungem la cât mai simplu, la liniște.

# Mi-am dat seama că tocmai am făcut 25 de ani de când lucrez în presă. Și am făcut rapelul la vaccinul anticovid.

Despre ne-învățământul românesc

E profesoară de muzică la o școală gimnazială bună din oraș; nu știe să facă acordul în gen, număr sau persoană, scrie încet, cu dificultate și scrisul îi e neexersat. Vocabularul ei mă face s-o suspectez că n-a citit nimic în plus față de programa școlară obligatorie: cel activ e minimal, foarte aproape de cel al unui copil preșcolar, cel pasiv – dezastruos.

Urlă de la distanțe mari să se facă auzită, urlă la copiii proprii, urlă la câini să stea cuminți, de parcă asta i-ar face să înțeleagă mai bine; mereu e altcineva de vină pentru ce i se întâmplă ei rău, nu reușește să decripteze un mesaj fără întrebări ajutătoare, nu corelează o idee cu aplicabilitatea ei practică.

Are master în Educație muzicală contemporană și anul ăsta a dat examenul de titularizare: proba scrisă: 4,95, inspecția 1: 10, portofoliu: 10, nota la examen: 6,46.

Nu știe să scrie și a terminat o facultate la zi.

Nu știe să vorbească și are master.

E brutală și va preda unor copii.

Și ne mirăm de ce școala românească e din ce în ce mai proastă.

Remember

Când ne-am mutat, peste drum era livada de pruni a lui nea Gică (Rătăcitul); mai sus de ea, până în marginea pădurii, un teren al unui colonel (spusa satului). 

F. a cumpărat întâi terenul colonelului, unde a făcut două case; apoi a cumpărat livada și-a feliat-o: trei rânduri de pruni, un teren îngrădit (unde sunt vreo 10 mașini și rulote, plus o ceva din osb acoperit), o casă, altă casă, care mai au vreo șase pruni. 

Au căzut: salcâmul din fața porții noastre, niște nuci și mulți pruni; în locul lor, au crescut case, alei, fundații de gard.

Beton în formă continuată.

La ce mă gândesc?

Mă gândesc că să ai bucățica ta de pământ, unde să poți ieși să privești cerul, a devenit mult mai valoros zilele astea decât cel mai tare bemveu. Să lucrezi afară, în cântec de păsărele vs. să lucrezi de la et. 8 dintr-un bloc cu vedere la un bulevard poluat. Să te plimbi cu bicicleta în curte vs. să pedalezi în sufragerie pe bicicleta de fitness.

Mă gândesc la copiii captivi în apartamente cu balcon minuscul, care dă în strada circulată, plină de gaze de eșapament, și la cei doi copii din vecini, frați, care au urcat zi de zi prin livada lor până spre pădure; râsete și alergături, cățel fericit și minge, liberatate și bucurie.

Mă gândesc că avem nevoie de soare-n ochi și vânt în plete, de verde să ne clătim privirile, de spații ample unde să putem socializa de la distanță. Mă gândesc că se va schimba standardul în construcțiile civile, că vor apărea terase, balcoane mai generoase, că mai mulți oameni vor opta pentru case pe pământ, nu pentru apartamente.

Mă gândesc la adepții parentingului (pseudo)modern (lasă copilul să facă ce vrea, nu-i spune niciodată nu, că-i inhibi personalitatea, du-l la pian, karate, pictură, actorie, informatică, engleză, hai că-l ia bona de la școală, în week-end îl lăsăm la bunici). Ce-au făcut ei acum captivi în casă cu odraslele educate modern. (Să fie primit, zic.)

Mă gândesc cum s-a trecut într-o lună de la secolul XIX la XXI; ceea ce nu se putea în martie, iaca s-a putut în aprilie; cum de la cu creionul pe hârtie o păpuș-am desenat s-a ajuns la învățatul de la distanță, cu zoom și live-uri, cum de la dosarul cu șină plătim impozitele pe internet, cum nu mai e nevoie de stat ore la coadă la medicul de familie pentru rețeta uzuală, că acum vine pe mail.

Mă gândesc la elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, la banchetul lor care nu va mai fi, la studenții din ultimul an care nu vor mai cânta Gaudeamus igitur. Mă gândesc cât de frumos s-a făcut cultură pe internet, cum de la cuvântul tipărit s-a trecut la cuvântul online. Mă gândesc că astă experiență va lăsa urme; cred că ne vom raporta cu ante și post covid, ca la războaiele mondiale.

Nu înțeleg...

...cum oamenii vând câini adulți; câinele adult deja e parte din familie.

...de ce să dai prioritate de dreapta în sensul giratoriu.

...adulții care vorbesc despre părinții lor spunându-le mami și tati.

...cele o mie de feluri de mâncare ce trebuie să fie musai pe masa de Crăciun.

...de ce să dai sfaturi proaste, când habar nu ai despre situația în discuție.

...persoanele care au același loc de muncă toată viața.

...ciorapii plasă pe sub blugii rupți.

...cum e să ai aproape 40 de ani fără ca să ai deja o casă; sau o familie, a ta; sau o pasiune care costă; sau o carieră; sau să fi văzut lumea.

Vorbe

* Creșterea calității vieții nu are legătură cu creșterea confortului. 
* N-avem timp pentru noi, pentru cei dragi, pentru ce ne place, adică avem, dar nu azi, mâine poate, sau şi mai sigur săptămâna viitoare. Privim în viitor când unica certitudine ne e prezentul.
* Iartă și mergi mai departe, nu ești slab iertând, să ierți e un act de curaj. 
* Nu faci ce şi când trebuie, nu poţi da timpul înapoi, nici să-l pui pe pauză. N-ai ctrl-z, nu te-ntreabă nimeni dacă salvezi modificările, nici gând de delete history.
* Copiii nu vin cu manual de utilizare, nu te învaţă nimeni la ce folosesc ei, nu există customers help.
* Faptul că ai informații nu-i de-ajuns, trebuie să le și poți lega între ele.

Succint şi disparat

* Am pierdut aproape toate răsadurile, inclusiv de roşii - le-a ars Bioflorul, fertilizant organic, concentraţia recomandată pe bidon e mult prea mare (organic am vrut, organic am avut!) -; erau puse în turbă şi nu mai aveau nutrienţi. Dintre ardeii iuţi unii mai trăiesc. Rău e că am pierdut soiuri la care ţineam - roşiile Ananas, de exemplu. 

* Aştept diseară încă o tură de brumă, după frigul ultimelor zile, ploaia îngheţată, plus ninsoarea de aseară. De dimineaţă erau clanţe, porţi şi apă îngheţate, flori pe geamuri şi toate plantele ca din sticlă. Una lume se miră că refuz să pun răsaduri în câmp înainte de 15 mai.
* E Simfonia lalelelor; până acum am luat aronia, măghiran, rozmarin şi salvie. Sper să nu mai cumpăr nimic.

* Am găsit tavă dreptunghiulară cu capac, 30x40 cm, din inox, dorinţă veche, îndeplinită accidental (tava avea preţul redus, că era singură şi n-a cumpărat-o nimeni de mai bine de-un an).

* Spre casă, oamenii ne primesc zâmbitori cu plin; dacă gălețile sunt goale, le ascund ușor la spate, să nu ne meargă rău că ne ies cu gol. În fața școlii, un nene obosit îl salută pe domnul meu, ridicând mâna și înclinând capul. Pe uliţă, copiii ne zâmbesc şi ne dau sărumana.

Frânturi

Acasă. Din albul unui prun înflorit, ochii bleu ai unei mâţe blonde mă urmăresc cu interes; cum mă îndepărtez, coboară şi caută, cu laba, să vadă ce-am ascuns eu în pământ. Frida.

În oraş. Primăvara s-a instalat hotărâtă, de sub blugii rupţi se iţesc ciorapi de plasă: e un indice fenologic clar, curând înfloresc crinii - atunci se pun rădasurile de roşii în grădină şi prin centrul oraşului apar florile piercingului de buric.

Acasă. Pepsi doarme lebădă-style, cu Hades lipit de ea. O şopârlă blonzie se grăbeşte în faţa mea spre un maldăr de crengi şi intră sub el; Igor o urmăreşte atent, sare, dar ratează momentul s-o prindă. 

În oraş. În rondurile de flori se pun panseluţe, lalelele s-au cam trecut, n-au avut răbdare să vină simfonia.

Acasă. Pe blatul de pe terasă se plimbă agale un greier; îl iau şi-l pun în iarbă - avem mâţe ticăloase cu instincte vânătoreşti.

În oraş. Casă de amanet, schimb valutar, club de pariuri, magazin second hand, agenţie bancară. Şi-un magazin cu de toate, înghesuit într-un gang.

Acasă. Doi iepuri spre nord, un fazan în lizieră, spre sud-vest; gardul înflorit spre drum, Jinxul prin sălcii şi  Maşa alergând haotic - cat-astrofa - după insecte proaspăt trezite.

În oraş. Doi seniori pe o bancă, în vântul ca de toamnă târzie. Stau nemişcaţi de ceva vreme și parcă-i văd cum se învechesc împreună.

Mă uit la poze cu foști colegi de generație, din liceu; toate fetele erau în rochițe, fustițe. Eu - în pantaloni cu pulover, geacă, tricou - după sezon.

Nu cred

* Nu cred că ajutoarele sociale sunt soluţia universală. Când vrei să ajuţi un om, îi dai o undiţă şi-l înveţi să pescuiască, nu-i dai zi de zi peşte; dă-i un teren în folosinţă, nu-i mai impozita munca, taie-i toate taxele, nu-i da ajutor social. Subvenţionează creşa, grădiniţa, să-i laşi mamei libertate de angajare şi să nu-i tai copilului sărac aripile din start.

* Nu cred că bisericile de orice fel ar trebui impozitate, ci doar că n-ar mai trebui susţinute de stat (salarii, subvenţii, finanţări).

* Nu cred că românul are corupţia în ADN, ci provine de la prea multe instituţii centrale cu drepturi nelimitate. La o clinică privată medici nu iau şpagă, elevii nu trec clasa degeaba într-o şcoală privată care se respectă. (Şi românii plecaţi din ţară se adaptează firesc la lipsa şpăgii.)

* Nu cred în gestionarea de la centru, cred în statul mic şi în descentralizare; primarul ştie mai bine ce are nevoie comunitatea, nu şeful din minister; societatea îl poate controla mult mai uşor pe primar decât pe secretarul de stat. 

Ploaie-n octombrie

Plouă şi calc din baltă în baltă, apa mi se scurge în pantofi şi răceala ei mă înfioară, ce amuzanţi sunt câinii aşa, uzi, printre oameni încruntat-grăbiţi sub umbrele.

Plouă şi ştergătoarele se joacă pe parbriz, perdele fine curg prin faţa geamului şi încerc să le depărtez cu mâinile, ploaia dansează arogant pe acoperiş și-n cap îmi umblă descântecul Anei Blandiana.

Plouă şi calc pe frunze ud-colorate, strâng apa de la streşini în mâinile căuş şi-mi place cum se revarsă abrupt, plouă şi firicele de apă se unesc în şuvoaie sub hortensii hotărâte-n albastru.

Plouă ca-ntr-o coregrafie bizară, uit unde și de ce-am plecat, oricum nu mai contează, ridic faţa spre cer, întind mâinile, închid ochii, simt ploaia şi-mi vine să cânt Singin'in the Rain.

Plouă-n octombrie şi ploaia asta are gust de copilărie.

După ani, am văzut că...

* Soarele-n ochi și tălpile pe pământ sunt terapie.

* Foarte rar nu-s stele pe cer și-i cu adevărat întuneric.

* M-am acordat la ritmul naturii, pe axa răsărit (trezire) – apus (culcare).

* Tăcutul în doi e o artă și că-i mai bine să ai liniște decât dreptate.

* Prefer să văd eu lumea decât să mă vadă ea pe mine.

Frânturi

Mă tot mir de blazarea celor plecați „afară”, de cât de greu își duc povara de-a se fi născut români și nu pricep cum de nu se pot împăca ei cu ei.

Am impresia uneori că vorbesc altă limbă decât cei pe care i-am lăsat în oraş, nu mai am răbdare să ascult ce şi-au mai făcut prin casă şi, ce-i mai grav, nu-mi pasă ce-au mai făcut.

Țăranii din sat se uită cu drag la mine când mă văd ca fac ceva, îmi răspund la întrebări, mă îndrumă, îmi oferă semințe, plante, chiar mă laudă că mi-a dat mie prin cap singură să aranjez drumul după ploi. Cei de pe uliță îmi spun doamna, nu mai e un termen de politețe, e ca o poreclă.

Nu te grăbi, ce trebuie să te ajungă te va ajunge oricum.

E vară.

Fii liber.

Lasă telefonul.

Respiră.

Priveşte cerul.

Eterogene

* Până la început de august am udat legumele doar de două ori, că-n rest au cam avut condiţii semiacvatice, trebuia să ne orientăm și să cultivăm orez sau bambus.

* Anul acesta a fost prima dată când am avut ţânţari pe terasă şi în chioşc – până acum se limitau doar la grădină – iar muştele au fost considerabil mai numeroase. La fel melcii şi şopârlele de orice marcă; în contrapartidă, greierii au fost mult mai puţini şi n-am mai avut concerte nocturne prin camere sau pe lângă casă.

* Coțofenele care ne-au invadat spațiul sunt obraznice și mănâncă tot ce pot. Doar una e mai burgheză, mănâncă doar din castroanele câinilor.

* Am prins o ploaie bizară, peste pădure cădeau draperii de picături și la 30 de metri, în grădina noastră, erau doar stropi sporadici. Pe fundalul ploii soarele lumina dealul de vizavi, era o strălucire stranie, ușor rozalie, și un nu știu ce în aer care-mi dădea fiori calzi.

* Mi-e dor să mă rătăcesc în pădure - măcar să uit pentru moment punctele cardinale –, căci plimbarea fără un strop de rătăceală parcă n-are haz.