Trei, Doamne...

 

Domol

E septembrie în decada secundă și se simte ușor că vine toamna; vișinii au îngălbenit și-ncep să se dezbrace, via miroase a struguri și-a must, roșiile au căpătat acel gust de final de sezon, iarba parcă nu mai vrea să crească. Noaptea sunt cam 10 gr, ziua nu mai mult de 22, măceșele se înroșesc sârguincioase, iar Jinx doarme seară de seară în casă. Merele se coc, gutuile bat în galben, doar zmeura ce se crede-n iunie; şi trandafirii ce par a fi în plină vară, chiar dacă mai au urme fine de frunze.

Pe moşie ritmul s-a schimbat pe mai domol, se întunecă devreme şi intrăm mai curând în casă - Masterchef şi Vocea României, net şi filme, cărţi şi snooker – fiecare ce şi când vrea. Am făcut harissa și am pus ardei iuți în oțet, strângem mere pentru rachiu și prunele care cad; încep să pun la păstrare haine şi încălţăminte de vară, am curățat pentru ultima dată în acest sezon roșiile și ardei – pe care s-a apucat Zăvod să le culeagă, dacă tot erau vizibile -, R. desfrunzește via.

Coșurile de fum sunt curățate, dar încă n-am făcut niciun foc – mai am puţină răbdare. 

Acum aștept echinocțiul, să-i simt iarăși vârsta. Egală.

Arțar roșu și salcie verde în toamnă

Lemn. Lemn însuflețit

 

Poveste despre un creion roş-albastru pentru Remus și cartea lui

În baia noastră albastră locuiește un creion; e roș-albastru, îl cheamă Koh-I-Noor, nu e stelist și în mod normal stă pe etajera de deasupra chiuvetei, alături de o gumă Factis și două reviste Sudoku. Cred că nu-i mai ajunge spațiul vital și din acest motiv frecvent evadează în chiuvetă – acolo e bine pus în valoare pe fundalul alb și-apoi are mult mai multă libertate. Creionul e ajutat de o pisică, întotdeauna neagră, care urcă pe etajeră și apoi pe geamul de la baie în scopul furişării din casă; în drumul ei, pisica ajută simbiotic creionul să evadeze - pisica neagră aduce ghinion, o știm cu toții, dar când sunt două pisici negre, pe principiul negării negației, ghinionul dispare și mă întreb dacă nu cumva devine noroc. Mereu apare o dilemă – care dintre cele două pisici negre a dărâmat creionul roș-albastru în chiuveta albă și guma albă în găleata albastră de mop? Dacă Zombie nu ar fi dispărut ar fi fost chiar o trilemă.

Remus Pricopie are și el vulpea lui, dar el nu e prietenul meu imaginar; prietenul meu imaginar Remus scrie acum o carte, pe care m-am cam plictisit s-o tot aștept.

Trandafiri de septembrie

Hoții

Disparate

* M-am săturat să laud binele de parcă n-ar fi o stare de normalitate, ci o excepție, m-am săturat să aleg răul cel mai mic, alternativa confortabilă lipsind mai mereu.

* Folosesc batiste textile, cele din hârtie nu-mi plac.

* Uneori mă suspectez de nesimţire socială, prea nu-mi pasă că x trebuie să-şi vândă casa că nu mai duce ratele, că y a divorţat după 10 ani de singurătate în doi, că z nu mai e om de când i-a murit mama (care avea 80 şi de ani).

* Îmi plac cărămizile, tare-mi plac cărămizile, îmi place mirosul lor, gândul că-s pământ-apă-foc; în plus, cu ele poți construi.

* Nu mă mai indignează superficialitatea, dar când e dublată de acel ton moralizator îmi trezeşte toți piticii de pe creier.

* Duc muncă de lămurire cu mine să renunț la stilul Tomboy, la naiba fată, bat în 50, dar nu se leagă de nicio culoare. Văd că-mi stă bine în fuste (a, eu sunt în oglindă?), știu că o cămașă de damă m-ar avantaja major, un pantof cu toc acolo ar face minuni, dar în costumul de blugi unisex cu tricouri lălâi și mocasini așa de bine mă simt...

Simultan

Vigilenţă