Muzeul Naval din Varna. In

Muzeul Naval din Varna. Out

Varna la pas

Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 2. Varna

Ne-am trezit să prindem răsăritul – înnorat -, așa că am plecat devreme spre Varna. Vamă, vignetă, E 87 – drum cu două benzi doar, dar cu intersecții lărgite -, câmpuri de eoliene sau de solarii, ambrozie, uuu, în stânga e Krapeț, uite Balcicul!, tot înainte spre Varna, vedem noi ce-avem timp să vizităm.

Intrăm în Varna până lângă zona pietonală, parcăm mașina pe locurile de staționare rapidă, întrebăm un taximetrist unde se poate plăti. Amabil, ne explică în engleză cum ajungem acolo (vreo 200 m).

Cu harta-n brațe, plecăm pe centrul pietonal (că netul de Digi e de-un leu 50, semnalul la fel) direct spre mare; dale cu direcția în care se află orașe mari din lume pe zona ușor înclinată, spațiu amplu, generos, promenada mărginită de coloane marchează intrarea în Parcul Primorski (o pădure mare care intră adânc în oraș și mărginește faleza), Teatrul în aer liber, Observatorul Astronomic și în față marea.

Nu reușim să găsim Muzeul Naval, așa că domnul meu îi întreabă pe niște adolescenți unde îl găsim (în parc e un liceu); se consultă între ei, răspuns: nu știm. Nava de război Druzki? E expusă afară! Și un elicopter. Se consultă iarăși – chiar nu știu. Le arată harta. Nu știm. (Engleza lor este promiscuă, iar grafia latină mă tem că le e complet străină.)

Nu-i nimic, găsim noi. Și găsim; la nici o sută de metri de unde întrebasem (domnul meu, indignat, mai că voia să se întoarcă să le povestească puștilor ce minuni au la doi pași și nu le pasă. Lasă, iubita, că orice-ai face rostul tău nu e să salvezi toate balenele albastre.

Vase de luptă, mine marine, elicoptere, mașini și motocicletă din Al Doilea Război Mondial, ancore imense, vestigii – festin. La casa de bilete a muzeului, o întreb pe tipa de acolo ce mai putem vizita după, îmi marchează cu pixul pe hartă câte ceva. Vorbește o engleză poticnită, cu accent dezastruos, dar corectă. Dar clădiri istorice, vechi, somptuoase? Nu, mă tem că nu avem așa ceva.

De la Muzeul Naval plecăm către Termele romane. Dă-i și caută, săgeți peste tot, nicaieri nu scrie și distanța. Străzi pavate cu dale, străzi înguste, case de final de secol XIX – început de secol XX la greu, renovate, colorate, să umbli numai cu capul ușor pe spate, privind la ele – aham, nu-s case vechi și frumoase. Oare a crezut că mă refer la case de secol XV?

La o intersecție, două săgeți către terme, în două sensuri diferite; domnul meu îl întreabă pe un polițist unde sunt termele; el ezită, apoi o întreabă pe colega lui; ea îi răspunde în bulgară și el ne îndrumă. Ajungem la terme – în partea veche orașului (Odesos), secolul II al mileniului trecut, 7.000 mp (termele) / 30.000 mp (erau înconjurate de grădini) - apă captată, apeducte, încălzire prin pardoseală, vestiare, wc-uri, bazine cu apă rece, caldă sau fierbinte, sală de forță, amfiteatru (una lume are încă wc-ul în fundul curții).

Pe terme (la propriu) au crescut case și-o biserică, sunt în mijloc de zonă rezidențială;  sunt mari termele, impozante, chiar și ruine, așa, cum sunt. Spărturi din coloane dichisit ornate, capiteluri, multe vestigii în curs de restaurare, zone necercetate; blocuri imense de piatră cu foste mozaicuri, ziduri de peste 15 m înălțime, arcade masive și trepte din piatră, marmură. Erau destui turiști, majoritatea germani, americani, suedezi.

Am plecat apoi să vedem Turnul cu ceas al gării (1886). Iar săgeți, iar două săgeți identice indicând două drumuri diferite spre gară. Ce-o fi o fi, mergem după o săgeată. Ajungem la gară, nimic spectaculos, dar clădirile de pe străzi sunt tare frumoase.

Așa că renunțăm să mai vedem alte obiective și am luat-o la pas agale prin Centrul vechi. Uite ce faină e străduța asta, hai pe ea. Și pe cealaltă. Unde suntem? Dar ce, contează? Și-am mers. Buticuri și terase, magazine de suveniruri și mici magazine alimentare, umbrele și scaune pe trotuare, flori, telefoane publice cu monedă sau cartelă.

Timpul deja ne presa, ne-am rătăcit noi cu drag, dar trebuia să ne întoarcem la mașină. Unde suntem? Încerc să întreb o doamnă în vârstă, arătându-i harta; nu știe grafia latină. Întreb un domn, îmi răspunde foarte frumos în engleză, dar e și el turist și se confruntă cu fix aceleași dileme ca ale noastre. Așa că ne-am cam întors raportându-ne la mare și la parc, confirmarea finală ne-a făcut-o un tânăr domn cunoscător de engleză.

Prețuri în Varna – 5 leva/persoană intrarea la muzee, 2 leva/oră parcarea, 3 leva cafeaua, 4 leva freshul de portocale, 1 leva WC.

Nu am vizitat tot ce ne-am fi propus (Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Biserica Sf. Nicolae, Biserica Sveti Atanasii, Micile terme romane, Piața Nezavisimost, Pădurea de piatră), și din lipsa timpului, și pentru că ne umplusem ochii și sufletul cu nou frumos, și că mereu trebuie să rămână un motiv să te întorci unde ți-a plăcut.

Marea-n Vamă

Apus și răsărit

Vama-n septembrie

"Nu știu, dar fac o baie cum ajung"

Pe drum, doar pe drum...

Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 1. Cum se fac planurile și apoi nu se respectă

Întâi a fost ideea să vedem marea; nu în sezon, că e aglomerație. Am ales marea la Vama Veche; pe final de septembrie. Sigur și Mangalia, poate și salba de stațiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Apoi ne-am gândit să ajungem la Balcic – 40 km nu-s un capăt de lume; și să luăm parțial la pas litoralul bulgăresc al mării, din golf în golf, până-n Vamă. Documentare, hărți, coordonate GPS, ce și unde.

Vineri (urma să plecăm luni dimineață) apare de nicăieri o idee: ce-ar fi să mergem până în Varna, 110 de km sunt cam de-aici la București, și apoi să vedem și Nisipurile de Aur și Albena? Așa să fie.

Luni am plecat; A1, centura Bucureștiului (N), A2 – plictiseală mare. De la Eforie Nord a apărut mirosul mării și, odată cu el, nerăbdarea; o haltă mică în Mangalia și apoi drum întins spre Vamă.

Am ajuns la pensiune (pe ultima uliță a satului, spre vamă), a reușit domnul meu să mă cointereseze cu greu să-l las întâi să parcheze mașina și am plecat pe plajă “să-mi bag picioarele-n ea de mare” – eu, să se plimbe liniștit și să culeagă melci - el.

Soare și destul de cald, dar marea era rece și destul de agitată, vorbăreață; am stat un pic, ne-am cazat, am plecat apoi la plimbare. Plaja era goală, cu cel mult zece persoane simultan, cât să ai senzația că toată marea e a ta.

Magazine și restaurante închise, obloane și scânduri bătute peste geamuri și uși, campinguri goale, cu maldăre de gunoaie nestrânse, suporturi de umbrele depozitate lângă clădiri. Câini crotaliați și pisici multe (toți cu blana lucioasă și durdulii), trei golden retrieveri albi ieșiți la plimbare care socializau cu fauna fără stăpân.

Un singur restaurant deschis, cu prețuri prohibitive, doi tineri frumoși rulând țigările în mâini și folosind o scrumieră portabilă, de buzunar; apus pe plajă, briză, pescăruși, miros de alge, nisip în pantofi. La întoarcere, în piscina pensiunii se jucau lumini roșii și verzi.

Seara pe terasă a fost cu marea vorbind și cântec de greieri și păsări gălăgioase. Chiar îmi fusese dor de mare.