Cromatică

Pe gresia bej, lângă lada albă de cereale, stă liniștit și adulmecă prelung. În fața lui, farfuria cu crănțănele a pisicilor. Se ridică ușurel și ascultă.

E foarte mic, cu o coadă nefiresc de lungă, roșcat ca o veveriță, cu ochii mari și aproape negri; un șoricel de pădure adus, probabil, de Frida și uitat pe terasă.

Nu mă percepe ca pe un pericol, e atent doar să nu apară vreo pisică.

Pare foarte fragil, are urechi rotunjte acoperite cu o blană fină, pe piept are o pată bătând în portocaliu. Se scurge fără sunet prin spatele lăzii, apoi trece, precaut, prin faţa ei. 

Pe terasă lumina de după-amiază e blândă şi caldă, apa e rece în paharul brumat, cicadele-şi cântă bucuria şi şoricelul s-a aşezat, cuminte, lângă treaptă: gresia bej, tencuiala crem, el - roşcat ca o veveriţă, cu o pată portocalie pe piept şi ochi mari, aproape negri.