Like?:)

marți, 16 aprilie 2013

Emoţii primăvăratice


E jumătate lui aprilie, soarele nu mai e zgârcit şi se-arată destul de des chiar dacă ceva duşuri încă mai sunt, nu mai e frig, pot să renunț și la hanorac uneori, e iarăși verde. Mă bucur plenar de astă primăvară pe care am așteptat-o ca niciodată, mă bucur pentru astă vreme cum n-aş fi crezut vreodată c-o pot face.
Cerul are nori ca de vată de zahăr, orizontul e incredibil de clar, se văd culmile înzăpezite ale munţilor, pădurea începe să bată în verde, în lizieră e un zarzăr înflorit, vedem din curte sălciile plângătoare verde crud din sat, de seara până dimineaţa ne creşte-n drum câte-un copac cu flori. Cucul cântă hotărât, când şi când o pupăză îi ţine isonul, gâlceavă păsărească, rugăminţi de motani în rut, foşnet, solo-uri de broscuţe, miros de pământ reavăn, de verde, de zambile. E-o nebunie a simţurilor, nu-mi vine să plec, dar, ca un făcut, acum trec printr-o perioadă agitată. Ce mi-ar plăcea un an sabatic...
Gata cu visul, trecem la concret: la capitolul vegetale vertical evoluânde, rubarba de la Armeria are frunze roșcate, a apărut o primulă galbenă ea știe de unde - are şi o floricică -, au înflorit gornițele și se pregătesc două lalele roșii şi una albă – dar parcă văd că mironosițele iar înfloresc fix de simfonie, ca în anii trecuţi. Liliacul și magnolia au boboci, patru crini din flora spontană (adică moşteniţi) și măcrișul se înalță curajos, a apărut hreanul, călim ușor-ușor rodonelul, hărnicuţul deja dă să înflorească, cele două pulsatile cumpărate din două locuri diferite sunt identice, iar plantele aromatice dau frunze crude.
Pomii par s-o ducă bine, doi puieţi aveau la rădăcini câte un muşuroi de furnici – am pus zaţ de cafea şi cuceritoarele s-au retras -, cireșii, piersicul authton și un măr au 2-5 boboci („O să vedeți, doamnă, anu' ăsta rodesc, o să vedeți!” – nea Sandu). Nea Sandu, consilierul nostru care-a venit întru inspecţie şi îndrumare: trebuie săpate căpșunile și zmeura, căpşunile mai bine le-aţi scoate, nu le merge, e bine via așa, e bine, când prindeţi oleacă de soare daţi şi cu var pe pomi. I-am pus întrebări, mi-a edificat nedumeriri, am tăinit şi la final mi-a promis că ne aduce în toamnă un cireș negru, sălbatic, și un măr dulce autohton, iar dacă mai trăieşte părul bătrân de pe fostul teren al bunicii lui ne aduce şi-un păr de iulie, tot soi al locului, din bătrâni.
M-am uitat pe pozele făcute la mijlocul lui aprilie în anii trecuţi; decorul s-a schimbat pe alocuri radical, da, mai sunt multe de făcut, dar deja seamănă cu proiecţiile noastre de când am cumpărat casa.
Visăm şi uneori visele de împlinesc.

7 comentarii:

Angelikue spunea...

Simfonie zici? De lalele?
Este weekendul acesta?
Hmmm...tre' sa-l bag pe sot in sedinta

simf spunea...

@Angelikue - da, vineri acum (pana duminica).

Viata la tara spunea...

E weekendul asta, da! Poate, poate il pacalesc si eu pe Consort sa facem o plimbare.

dvg-original spunea...

Salut imi place blogul tau, vreau sa stiu daca te intereseaza un schimb de linkuri cu www.dvg-original.com , eu te-am adaugat deja.Astept raspunsul tau, Multumesc frumos.

simf spunea...

@Viata la tara - la simfonie??? uau! va astept!

@dvg-original - ma tem ca n-avem acelasi target, cititorii tai nu vor fi interesati de blogul meu de nisa, ai mei nu vor gasi chestii interesante la tine. doar pentru promovare, nu multumesc - vezi "despre mine" - nu fac schimb nici de linkuri, nici de senvisuri :)

Dani P. spunea...

Am simtit si-am vazut si-am mirosit. Superb !

Scutaru spunea...

Of, paragraful final m-a aruncat și pe mine în reverie. Ce imagine frumoasă! :)

4me

stats

:-D