Când umpli timpul şi nu răstorni concepţii

Dan Brown - Codul lui Da Vinci

Scris într-un ritm alert, captivant aş putea spune, acest roman a fost infătişat chiar de autor ca fiind unul de pură ficţiune, fără implicaţii teologice, politice şi fără interpretări ale faptelor istorice veritabile. Ce-i drept, la începutul cărţii Dan Brown specifică numai că unele societăţi secrete şi ritualurile lor sunt reale.
În rest... adevăr şi ficţiune îmbinate armonios – o reţetă dovedit de succes pentru un roman de aventuri plăcut (perfect pentru umple o duminică seara ploioasă şi bântuită de gândul începerii unei noi săptămâni de muncă, nici pe departe pentru a răsturna principii, idei şi convingeri). Codul lui Da Vinci este o lectură uşoară, cu un subiect incitant (o căsătorie a lui Iisus cu Maria Magdalena, un posibil copil copil al lor – baza unui arbore genealogic dus până în zilele noastre -, prezenţa Mariei Magdalena în Cina cea de taină, o crimă misterioasă în Muzeul Luvru, organizaţii secrete, templieri, masonerie, feminism, toate într-o încrengătură mimând autenticul), scrisă în stil poliţist, cu suspans şi răsturnări de situaţie.
După modelul de succes al lui Umberto Eco (în Numele trandafirului), fără să atingă, însă, valoarea acestuia, „inspirându-se” din Robert Ludlum (Identitatea lui Bourne, Supremaţia lui Bourne, Ultimatumul lui Bourne, Cercul Matarese, Manuscrisul lui Chancellor, Testamentul lui Holcroft etc.) - autor la fel de controversat - Dan Brown construieşte un roman marcat de „teoria conspiraţiei", complot mondial şi de existenţa unor societăţi secrete omniprezente şi omnipotente care controlează mapamondul, fiind infiltrate în guvernele celor mai puternice state. Atinge şi o temă sensibilă pentru Biserica Creştină, ceea ce a generat o serie de polemici şi reacţii de autoapărare/acuzare a acesteia: „Nu citiţi şi nu cumpăraţi Codul lui Da Vinci – a declarat la Radio Vatican Eminenţa Sa cardinalul Tarcisio Bertone.
Şi pentru a se alinia tendinţei actuale a publicului larg, pentru care e mai simplu să vezi un film, nu să citeşti (implică şi timp, şi gândire), pe 19 mai 2006 va avea loc premiera modială a ecranizării romanului. Pentru filmări, Muzeul Luvru (unde se desfăşoară o bună parte din acţiunea romanului) şi-a dat deja acordul de principiu. Şi ecranizările după Numele trandafirului şi trilogia lui Bourne au avut succese de casă remacabile...
Cum mulţi cititori cred că întregul roman este o dezvăluire fulminantă a unor adevăruri ascunse de două milenii de către biserică, se organizează chiar „pelerinaje” în locurile în care se desfăşoară acţiunea romanului, unde caută să descopere indiciile din carte. Ba, mai mult, a apărut deja o lucrare auxiliară „explicativă” pentru Codul lui Da Vinci (de ce oare o fi necesară explicarea unui roman de aventuri?!?): Codul spart al lui Da Vinci (James L. Garlow Peter Jones).
Dincolo de toate, Codul lui Da Vinci s-a dovedit a fi un „best seller” (adică bine vândut, nu capodoperă literară), fiind una dintre cărţile pe care puţini autori nu şi-ar dori s-o scrie şi orice editură ar vrea să o publice: să nu uităm ca s-a tipărit în 40 de limbi şi vândut deja în peste 17.000.000 de exemplare (în România - 20.000). Şi se mai vinde...