Schimb confort urban pe libertate rurală (4)

Cu câteva zile înainte să ne mutăm am luat antenă parabolică pentru Digimobil (trebuia să mă fac şi eu utilă într-un fel). Avem net, merge încet, dar sigur. A, avem şi HBO Comedy, pe lângă celelalte programe care nu prea se pun. Avem şi telefon fix-mobil, la care fac cârcotaşii reclamă, dar nici el nu se pune. Frumos a fost cu instalatul: a venit tipul de la cablu pe-o ploaie mândră şi s-a speriat în ce margine de lume a ajuns. A pus antena şi-a plecat brusc. Cred că nu-şi revenise din uimire.

Evident că n-am putut pune netul atunci (ar fi fost prea frumos), pentru că sistemul de operare era varză, bulkul cu drivere undeva într-o cutie din beci, noroc cu un fost coleg (mulţumesc, Mihai!) cu firmă de calculatoare care m-a scutit de-un stres major. Acum calculatorul cu toate ale lui periferice se află în camera copilului nr. 1, spre bucuria lui nesperată, asta până terminăm frumoasa extindere. Şi televizorul va ajunge tot acolo, acum fiind în dormitor (spre bucuria domnului meu şi disperarea mea).

Casa continuă să fie ca un ou Kinder: desfaci o cutie şi te minunezi de ce găseşti în ea, descoperi cu uimire ce se află în dulapuri. Nu e bine vrei să găseşti în timp scurt un anumit obiect, că-i neproductiv şi enervant. Mai bine îţi propui o perioadă de una-două zile şi-l găseşti sigur şi fără draci. Din cele patru camere trei sunt dormitoare şi găzduiesc obiecte proprii, cele comune fiind… undeva în spaţiile comune. Camera suplimentară va fi plină de cărţi, mereu mi-am dorit o încăpere de lucru şi numai de lucru, fără tv, calculator, dvd, sistem audio. Acum e chiar utilizabilă, are zeci de cutii cu cărţi („Mami, avem proză fantastică de Eliade? Da. Unde? Într-o cutie. Mă duc la bibliotecă.”), două fotolii, canapea şi multe alte chestii ambalate. În ea e frumoasa sobă metalică, în ea dorm motanii şi tot în ea jucăm în serile de sâmbătă canastă. Bine, mai foloseşte ea şi ca uscătorie de rufe după ce vin fetele de la sanie, intrarea în beci tot aici e, prin ea se ajunge la locul de masă şi bucătărie. Dar vine vremea când va fi bibliotecă şi mândră o să fiu! Probabil sâmbătă copilul nr. 2 îşi va lua camera în primire (până acum au împărţit amândouă fetele aceeaşi cameră) şi se vor mai elibera ceva spaţii. Acum se desfăşoară acolo operaţiunea pus parchet, apoi se va monta dulapul cel nou (după schiţă, e ca un puzzle).

Tot ca un puzzle e şi să aşezi lemnele tăiate, operaţiune pe care eu o fac. Iniţial mă amuza, acum însă m-am cam plictisit, dar… trebuie făcută şi cum să tai lemne n-am reuşit, să sparg – nici atât, măcar asta să fac. Mai ştiu să fac aşchii de aprins focul din nenumăratele scânduri de brad folosite la fundaţie şi alei. Pentru grătar le face domnul meu din lemn de esenţă tare, din fag, stejar (am aflat că stejarului i se spune şi tufă, deja pentru mine unele zicale şi-au schimbat sensul). Vreo trei week-end-uri am fript diverse cărnuri, acum nimeni nu mai e entuziasmat de idee. Evident, folosim grătarul pliant pe care-l aveam toată vara în portbagaj şi ustensilele aferente, iar scaunele sunt tot pliante, mai puţin unul, moştenit. Dar avem şi doi butuci mai mici plus unul mai mare aşezaţi strategic lângă bucătărie pe post de scaune plus masă.