Schimb confort urban pe libertate rurală (145). Grădină de iulie

Un concediu, cât ar fi el de fragmentat şi de ocupat, tot ca o mană cerească e la casa omului! Dimineaţa ai timp să faci o mulţime de lucruri, iar după ce începe să ardă soarele mai citeşti, te mai muţi de la umbră la umbră, mai perii un câine sau un motan. Mă omoară căldura asta, niciodată n-am fost fan caniculă şi cu cât trec anii cu atât mi se pare mai nesuferită. Mă omoară şi acasă, unde aş putea spune că-i staţiune submontană, iar în oraş e jale de-a dreptul.
Cam gata cu lamentările, facem acum o trecere în revistă:
Domnul meu a pus la făcut vişinată în două butelcuţe de 3 litri (am cumpărat vin special pentru ambalaj) şi a mai luat o chestie de pus pe furtunul de apă care seamănă cu un pistol (şi e tot verde). Tot el a coafat viţa-de-vie, le-a făcut puiuţilor viluţă cu terasă acoperită cu plasă ( aşa că nu mai trebuie să-i mutăm mereu), iar acum se distrează cu tăiatul lemnelor pentru iarnă, prima tură.
Tufa mare de levănţică a înflorit şi miroase într-un elegant fel, prilej cu care am plantat-o în plin soare, între trandafiri, am mai replantat nişte chestii aromatice din ghivece în grădină, nu ştiu ce sunt, că soarele a şters etichetele (cred că măghiran totuşi) şi operaţiunea tuns ierburi intră la „întreţinere curentă”, înghite o grămadă de vreme şi mă’nervează dar n-am ce face. Mă’nervează şi udatul zilnic, că m-am plictisit deja, chiar dacă plantele miros fain după, dar nici aici alternativă nu prea e.
Grădina arată şi ea oareşcum, adică fasolea, aşa mâncată de melci, are şi flori, şi păstăi – am recoltat deja vreo 400 g pe care le-am pus la congelator -, zmeura se coace (raport intermediar – două borcane de dulceaţă, o sticluţă de sirop), cartofii sunt loviţi de mană dar se încăpăţânează să facă flori, conopida are frunze mari şi frumoase însă nu dă vreun semn c-ar vrea să facă şi rod, roşiile sunt mănate toate graţie hărniciei noastre agricole de a le uda seară de seară cu aspersorul - aşa stropite, săpate, copilite şi drăgălite cum au fost -, inclusiv roşiile fără arac (care au şi ele nevoie de sprijin, faptul că-s viguroase e doar un mit). Ceapa s-a pleoştit într-un suspect mod uscăţiv, dar pare încă sănătoasă, ardeii-bonsai tot mici şi dantelaţi sunt, însă acum au şi ei rod, la fel şi ca şi cele două plante de vinete. Bine o duc prazul, varza de vară (din cele 10 răsaduri s-au prins 8, deja am recoltat una buc pentru salată), castraveţii nebuni - plini de flori şi rod în diverse stadii de evoluţie -, ierburile (pătrunjel, ţelină, leuştean, mărar, tarhon şi ce-o mai fi pe-acolo, inclusiv aromaticele mentă, busuioc, rozmarin, levănţică, salvie, cimbrişor), morcovii, ţelina de rădăcină şi păstârnacul. Usturoiul pare şi el s-o ducă bine şi e surprinzător de mare, dar mă tem să-l laud ca să nu se nărăvească şi el de la ceapă.
Am pus 20 de răsaduri de varză de toamnă, au apărut plăntuţele de sfeclă roşie - deja am planificat unde le voi muta -, căpşunii au fost cosiţi solidar cu bălăriile, iar fructele încep să se coacă: startul l-a dat un prun văratic ce n-a rodit deloc anul trecut, aşa că tare surprinşi am fost. Au înflorit reginele nopţii puse de mine din seminţe, urme fine din miozotisul plantat prin aprilie şi o plantă curgătoare de ghiveci (face nişte floricele roşii delicate) adusă de Daiana.
Cu excepţia luptei cu bălăriile şi a recoltării roadelor – ei, asta da activitate plăcută! –, prin grădină nu mai e mare lucru de făcut (a, ba da, udatul seară de seară, monoton şi mâncător de nervi). Compensatoriu, am dat startul la planificări pentru anul agricol 2012, în care pare-se că n-o să mai găsim loc pentru pus roşii, că tare mironosiţe mi se par. Dacă ele îşi vor schimba atitudinea, promit să mă mai gândesc. Până atunci, deja mă uit lung la plicurile cu seminţe.