Aşteptând ploaia

 

De vară

E final de iulie și vacanța își cere drepturile; cred că-s în deficit de concentrare, randamentul mi-e considerabil afectat, am strâns oboseală și să dau la schimb – oare ar putea cineva să vrea oboseală? - și nativele mele tendințe sociopate tind să se accentueze. Compensez cu Led Zeppelin.

Nimic nu-mi convine, nu vreau să fac nimic, dar nici să stau nu-i bine. Iarba nu crește și e de rău, dar dacă totuși se încăpățânează s-o facă iar nu-i bine, că mă enerevează. Și-atunci ca terapie parcă merge ceva Rachmaninov.

Vreau să nu-mi pese de e 7 dimineața sau seara; să închid telefoanele sau să le las pe silent și să mă uit la ele o dată la câteva zile; să dorm; să mă plimb; să citesc; să fac ce vreau, când vreau, dacă vreau. Să mănânc prune și mere acre. Să ascult folk, new wave și pop sirop.

De fapt, să nu fac nimic. Metodic. Cu program. Și savoare.

Oficial, de mâine sunt în concediu. Trăi-vom și vedea-vom.

Vacanță plăcută!

Pictorial de sezon

Aș putea spune chiar incendiar, că era un soare...:)

Să ne lăudăm. Ardei

Pe jos

Până la urmă, au fost zece găleţi.

Raport de iulie

Să fie de la căldură, să fie de la oboseala acumulată... Nu ştiu, dar cert e că n-am niciun chef să scriu ceva. Tot ce se întâmplă mi se pare banal, nu mai văd spectacolul lucrurilor mărunte şi ştiu că nu-i de bine. Pun o dare de seamă:

* Una dintre puicuţe e la închisoare în cuşca iepurilor; o băteau confraţii ei – era plină de sânge -, aşa că a trebuit s-o izolăm. Am doftoricit-o, am aşteptat să se închidă rănile şi am dus-o iar între găini. Puii au năvălit precum şacalii s-o ciugulească. Am mai ţinut-o iarăşi câteva zile la închisoare, apoi am dus-o între găini noaptea. Dimineaţa era iar plină de sânge. Acum e singură, se zbate, se revoltă, e rea şi ciupeşte bine. Între timp, o altă puicuţă a fost ucisă şi parţial devorată de fraţii ei; le-am dat vitamine, lucernă uscată, calcar de carieră, nisip, cenuşă, iarbă verde. Se pare că tot sângele e mai gustos.

* A plouat duminică noaptea vreo jumătate de oră cu grindină cum n-am mai văzut; mă aşteptam să ia tabla de pe casă, era un zgomot de nu-mi auzeam gândurile, a chelit bolta de struguri şi de frunze, au căzut câteva roşii cu arac cu tot, a scuturat prune şi mere (până acum, am strâns vreo opt găleţi, dar tot mai sunt pe jos).

* Maşa a început să ne aducă broaşte, aleargă ca nebuna şi se urcă în pomi şi pe acoperişuri, cu toate că deja respiră greu – se vede când doarme răstignită pe măsuţa de cafea. Burtica i se rotunjeşte de la zi la zi, e ca un ou kinder, numai că surprizele ei se mişcă şi au inimioare ce se simt bătând.

* Nea Sandu şi domnul meu au făcut gropi, montat ţevi, turnat ciment pentru viitoarea curte a păsărilor; au croit şi o platformă din ciment ca să le facă un soi de castel acoperit cu internită şi împrejmuit cu plasă de sârmă.

* Boilerul Dodo a fost camuflat cu aurolac şi eu, chiar dacă n-am avut pungă, tot m-am ameţit. Am vopsit şi un stâlp lângă bucătărie, care e straniu în context şi aducător de zâmbete. Am făcut şi două dungi pe stâlpul totemic de la acareturi, că un pic de argintiu nu strică niciodată.

* Ceapa şi usturoiul s-au cam culcat dar încă sunt verzi, patisonul mă lasă frig, bamele vot avea o impresionantă producţie de vreo 300 g, ardeii cresc, cimbrul şi busuiocul sunt în plină floare iar castraveţii dau urme fine de rod anul acesta.

* Casa părăsită e acum locuită; un nene cam la 50 de ani, probabil doi fii ai lui spre 30 de ani, o tipă de vârstă incertă – nora? - şi un puşti spre trei ani zâmbăreţ tare care cum prinde ocazia se dezbracă integral şi se bălăceşte. Au doi căţei maronii cu infuzie de brac, jucăuşi, lătrători şi bine hrăniţi. Culmea de rufe e mereu plină, zi de zi meşteresc câte ceva prin curte şi peisajul zonei s-a însufleţit.

* Iubesc bucătăria de vară şi acum mă întreb de ce n-am făcut-o noi de la bun început.

* Nu ştiu de unde sunt atâtea muşte anul ăsta şi ca represalii am pus o perdea bleu anti-insecte la uşa din faţă. Arată aiurea, dar e eficientă; şi ea intră la capitolul nimicuri care ne îmbunătăţesc calitatea vieţii.

* Lichiorul de mentă e o minunăţie vicioasă, am făcut ţaţichi şi ne-a plăcut, gătim zilnic roşii cu brânză, iar geamurile se cer spălate şi zău n-am chef de ele.

În rest – ritualuri bine împământenite: udat la greu, motocosit iarba, periat câini şi pisici, mai legat o roşie (încă n-au mană şi nici n-au fost stropite preventiv, au văzut o singură tură de piatră vânătă acum ceva vreme), mai smuls urme fine de buruieni, mai ceva făcut piaţa din grădină, mai strâns seminţe de maci şi gălbenele, mai măturat curtea de frunze şi de păr de dihănii.

Da, şi iar am făcut modificări în bibliotecă. Pe post de terapie.

Să ne lăudăm. Roşii

 Asta în condiţiile în care nu le-am luat prea tare în serios (adică le-am îngrijit cam 30 de minute pe săptămână, mai puţin udatul). Încă nu le-am gustat - avem în frigider cumpărate din piaţă -, dar în week-end-ul ce tocmai începe o vom face. Ştiu eu că-s cele mai bune din lume. :-)

 

Eu vara tot dorm

Detalii. Out

Culori - in