Like?:)

marți, 8 aprilie 2014

Promisiuni de vară



Ilustrată cu flori de prun


Aprilie 8

Primul week-end din aprilie a fost ticălos; întâi a bătut un vânt hain cum n-am văzut vreodată în altă parte decât la munte, a adus incredibil de mult praf (depus gospodăreşte în chioşcul proaspăt spălat şi aranjat) și a scuturat minunăție de magnolie Susan mirositoare, când nu ne bucurasem de ea decât vreo două zile; apoi frig şi ploaie, 5 grade duminică pe timp de zi, stropeli mai toată vremea, de-ajuns să nu pot eu întinde rufele afară. A apucat domnul meu să întoarcă nişte brazde în scopul de-a planta bob (dar rămâne pe altă dată), a pregătit căsuţa pentru o doamnă găină bântuită de instincte materne (duminică seară a şi pus-o pe ouă) şi cam atât în afara casei, că zău nu se putea. Eu am scos oareşce păpădii ticăloase din zonele de flori, am făcut curăţenie generală la etaj şi-am atacat şi parterul (cu toate că-mi propusesem să las etajul după Paște). În rest - am avut musafiri, am fost în vizită, ne cunoaștem încet noii vecini (patru din șase până acum), au apărut doi ciobănești caucazieni la casa din lizieră (și-mi sunt tare dragi).
Prunii și cireșii sunt în floare, merii, vișinii, perii se pregătesc şi ei, avem așa multe lalele că mă întreb de unde au apărut; muscarii și rodonelul dau să înflorească, au luat startul viguros lavanda, sedumul, leușteanul și salvia, zmeura migrează fix unde are ea chef, numai lângă gard, unde-i e locul, nu stă. Miozot, pulsatile, primule, forsiție, zambile, oareșce narcise, un plox timpuriu colorează peisajul (printre păpădii și traista ciobanului, că ele sunt majoritare), cresc frumos spanacul, salata și limba mielului, au apărut ceapa și cresonul, mărarul e ca niște fire de păr și toate vegetalele se avântă vertical, mai în verde, mai în roșiatic, care cum poate.
Animăluțele noastre sunt în principiu bine – Castor, cu poliartroza lui reumatoidă și-o găină care a trebuit tăiată din motiv de boală -, mâțele-s un pic cam indignate că sunt fie date afară din casă, fie certate să nu mai sape unde am plantat noi diverse, iar Hades e-n extaz că iar e curtea plină cu jucării.
Ca noutate, e primul an în care nu vom cumpăra ouă de Paşte: producţia proprie ne e suficientă, ba mai dăruim şi altora – mare mândrie pentru domnul meu, că găinile sunt în teritoriul lui. Și-avem aparat de radio Selena, din 1972, frumușel, funcțional grație lui R.; prinde el doar vreo patru posturi, îl apucă bâzâitul, dar e cazat la bucătăria de vară ca accent vintage la blatul de mdf și tocătorul plus chiuveta din inox. Că doar e primăvară.

:-D