Like?:)

miercuri, 14 decembrie 2016

Cu mândrie

În primăvara lui 2010 avea cam 30 cm. Acum are cam 1,65 m.
Bubuleț, brad din Carpați.


marți, 13 decembrie 2016

2000

Noi în anul 2000...
* Alcatel OTE şi număr cu 094, MacIntosh pe pâine şi OCR, Win 98 SE şi Romanian Proofing Tools.
* Euro 2000 şi Vadim în turul doi, Iliescu preşedinte şi prăbuşirea FNI, şomaj în ţară şi ambii copii şcolari.
* Transport în comun cu microbuze şi magazine sh, net pe metropolitană şi card la BRD, cu un unic bancomat în oraş, la sediul băncii.
Când nu vom mai fi copiii...
Drum bun, mamă, să-l găseşti repede pe tata.
Încetezi să fii copil când nu mai ai părinţi. În prag de nou mileniu.

Iarnă

Alb. Alb ondulat pe eternita de pe magazie, alb pe alei, alb pe nasul câinelui negru, alb pe clanţa uşii din faţă.
Zece centimetri de alb, linişte, lumină, uşor peste 0 grade-n termometru.
Potecă spre găini, poteci pe lângă casă, potecă spre poartă, potecă spre maşina curăţată deja.
Zăpadă intact-imaculată pe uliţă, mai mult lipsă pe drumul judeţean, murdară pe drumul naţional.
Un puşti merge cu bicicleta pe mijlocul şoselei, ezitând dreapta-stânga, la staţia de GPL un tip curăţă zăpada şi o aruncă în drum.
În oraş, zăpadă tocată, oameni păşind temător, un câine gras dormind pe un capac de canal.
Decembrie, 13, prima zăpadă din astă iarnă.

joi, 8 decembrie 2016

Toți, câte unul








Observaţie

Nori, mulţi, mulţi nori trecând agale spre Câmpulung
O pisică neagră alergând o frunză-n vânt
Cuiburi de păsări în pădurea desfrunzită
Munţii cu zăpadă pe creste
Doi corbi deasupra salcâmului din faţa porţii
Calul roşcat alergând uşor haotic, cu bucurie pură
Măceşul violent roşu între urzici demult moarte
Discuţiile câinilor noştri cu cei ai vecinilor
Trei căprioare păscând în lizieră
Miros de frig şi iarnă ce va să vie
Cinci minute, decembrie, acasă.

:-D