marți, 10 ianuarie 2012
Policromie cu pisici negre şi beteală verde
Zi calmă de decembrie, home alone, lucrez cu spor în interes de serviciu. Focul în soba din bibliotecă toarce domol, miroase a brad, e cald, casa e decorată pentru Crăciun, fond sonor – Led Zeppelin, un pahar cu sirop de căpşune din producţie proprie, trei mâţe negre prin preajmă.
Maşa se urcă pe birou şi începe să vâneze cursorul de la mouse pe monitor apoi adulmecă siropul din pahar şi strănută. O dau jos. Se urcă pe spătarul scaunului şi începe să vâneze lanţul de la gâtul meu. O dau iar jos. Mi se urcă în braţe şi începe să mă muşte a joacă. Iar o dau jos. Sare ca disperata pe Zombie, care doarme liniştit pe canapea, pe blana de oaie. Motanul se sperie şi-mi cere rugător în braţe. Îl las să vină.
Maşa îl atacă pe Jinx, Jinx ripostează a joacă. Încep cursele pe birou, pe sub birou, pe rafturile bibliotecii, prin, pe sub şi peste hârtiile mele, pe tastatură, pe sub covoare. Îi dau pe amândoi afară din cameră, în extindere. Zgomote stranii; le ignor, lucrând concentrată cu Zombie în braţe. Iar zgomote, de astă dată urcat coborât în viteză pe scara către etaj. Zdrang. Ies; a, nu-i nimic, au dărâmat doar suportul de încălţăminte. Jinx şi Maşa, cuminţi, mănâncă din beteala verde prinsă pe mâna curentă a scării. Mă răţoiesc la ei, aştept să fugă de-acolo apoi cât strâng încălţămintea îi ignor.
Mă întorc în bibliotecă, Zombie îşi reia locul la mine în braţe; lucrez. După o vreme ies spre baie. Maşa tocmai voma beteală verde pe husa abia schimbată a balansoarului. În dormitor, Jinx executa aceeaşi operaţiune, dar pe pătura din flis de pe pat, şi ea proaspăt schimbată. Mă înfurii, mă răstesc la ei, fug amândoi în bibliotecă şi curând aud uşa trântindu-se cu elan. Strâng husa şi pătura, pun altele curate, duc la baie şi curăţ parţial dezastrul de pe cele murdărite.
Cu ligheanul în braţe, în drum spre maşina de spălat din bucătărie, dau să intru în bibliotecă. Accesul interzis; uşa refuză să se deschidă. Insist, reuşesc. Pe canapea, Jinx şi Maşa. Între ei – o pată de vomă asezonată cu beteală verde. Amândoi se spălau senini. Sub scaunul de la calculator, Zombie, cu ochii întrebători. După uşă – bradul dărâmat, jumulit şi rostogolit acolo zău de înţeleg cum. Îi iau pe cei doi ticăloşi în braţe şi cu viteză iniţială îi arunc afară, între trandafiri. Se scutură, apoi pleacă tacticos către grădină.
Mă întorc la lucru – Zombie tot la mine în braţe stă, cuminte -, când şi când văd pe geam două mâţe negre alergându-se prin meri. Să fie sănătoase!
În casă au intrat amândoi când s-a întors Miruna. Miroseau au găini, semn că trăseseră câte un pui de somn în cuibare; erau odihniţi şi au avut destulă energie să purceadă, cu generozitate, la pictat în duet lăbuţe noroite pe cadă, chiuvetă şi pernele din dormitor, și ele proaspăt primenite.
Maşa se urcă pe birou şi începe să vâneze cursorul de la mouse pe monitor apoi adulmecă siropul din pahar şi strănută. O dau jos. Se urcă pe spătarul scaunului şi începe să vâneze lanţul de la gâtul meu. O dau iar jos. Mi se urcă în braţe şi începe să mă muşte a joacă. Iar o dau jos. Sare ca disperata pe Zombie, care doarme liniştit pe canapea, pe blana de oaie. Motanul se sperie şi-mi cere rugător în braţe. Îl las să vină.
Maşa îl atacă pe Jinx, Jinx ripostează a joacă. Încep cursele pe birou, pe sub birou, pe rafturile bibliotecii, prin, pe sub şi peste hârtiile mele, pe tastatură, pe sub covoare. Îi dau pe amândoi afară din cameră, în extindere. Zgomote stranii; le ignor, lucrând concentrată cu Zombie în braţe. Iar zgomote, de astă dată urcat coborât în viteză pe scara către etaj. Zdrang. Ies; a, nu-i nimic, au dărâmat doar suportul de încălţăminte. Jinx şi Maşa, cuminţi, mănâncă din beteala verde prinsă pe mâna curentă a scării. Mă răţoiesc la ei, aştept să fugă de-acolo apoi cât strâng încălţămintea îi ignor.
Mă întorc în bibliotecă, Zombie îşi reia locul la mine în braţe; lucrez. După o vreme ies spre baie. Maşa tocmai voma beteală verde pe husa abia schimbată a balansoarului. În dormitor, Jinx executa aceeaşi operaţiune, dar pe pătura din flis de pe pat, şi ea proaspăt schimbată. Mă înfurii, mă răstesc la ei, fug amândoi în bibliotecă şi curând aud uşa trântindu-se cu elan. Strâng husa şi pătura, pun altele curate, duc la baie şi curăţ parţial dezastrul de pe cele murdărite.
Cu ligheanul în braţe, în drum spre maşina de spălat din bucătărie, dau să intru în bibliotecă. Accesul interzis; uşa refuză să se deschidă. Insist, reuşesc. Pe canapea, Jinx şi Maşa. Între ei – o pată de vomă asezonată cu beteală verde. Amândoi se spălau senini. Sub scaunul de la calculator, Zombie, cu ochii întrebători. După uşă – bradul dărâmat, jumulit şi rostogolit acolo zău de înţeleg cum. Îi iau pe cei doi ticăloşi în braţe şi cu viteză iniţială îi arunc afară, între trandafiri. Se scutură, apoi pleacă tacticos către grădină.
Mă întorc la lucru – Zombie tot la mine în braţe stă, cuminte -, când şi când văd pe geam două mâţe negre alergându-se prin meri. Să fie sănătoase!
În casă au intrat amândoi când s-a întors Miruna. Miroseau au găini, semn că trăseseră câte un pui de somn în cuibare; erau odihniţi şi au avut destulă energie să purceadă, cu generozitate, la pictat în duet lăbuţe noroite pe cadă, chiuvetă şi pernele din dormitor, și ele proaspăt primenite.
luni, 9 ianuarie 2012
Cum mi-am petrecut sfârşitul lui 2011
Pe principiul “dimineaţă e când mă trezesc eu”, bun găsit în 2012, aşa mai spre jumătatea lui ianuarie. Ne aşteaptă un an plin, cu apocalipsă, alegeri locale şi parlamentare doi într-unul ca_cafeaua, asigurări de sănătate private şi alte chestii absolut esenţiale (care mă lasă frig), aşa că vom cam avea agendele pline. Prima pe listă – apocalipsa; trebuie să cuget bine unde şi cu cine vreau să mi-o petrec. Pot să aleg şi când?
După mai bine de două săptămâni de vacanţă în care am lenevit programat, cu metodă, zău de nu mi-e drag un regim de muncă de zece ore pe zi. Ce-am făcut în astă vreme? Mai nimic, că aşa ne-a fost drag. Dar să atacăm structurat subiectul.
La capitolul odrasle din dotare, copilul nr. 2 s-a făcut major, prilej cu care i-am cunoscut iubitul de export; copilul nr. 1 a venit, a plecat, iar a venit, iar a plecat, cam ca messengerul când e conexiunea la net proastă: nici nu s-a conectat bine că iar se face faţa zâmbitoare albă, apoi galbenă, iar albă...
Şi cum copilul proaspăt major avea nevoie de buletin nou, ne-am învrednicit şi ne-am schimbat şi noi actele de identitate. Acum suntem rurali oficial şi tare mândră mi-s de „comuna Mărăcineni, sat Argeşelu” scrise la mine în CI. A venit timpul, aşa că ciclul „Schimb confort urban pe libertate rurală” se încheie aici (doi ani din viaţa noastră, 186 de posturi sub titlul acesta, uau, cam cât o carte).
Vremea a fost ciudată, cu temperaturi cam prea pozitive pentru gustul meu; un pospai de ninsoare care a rezistat câteva ore, ceva ploaie şi un mândru vânt care-a inundat casa cu fumul întors de pe coş (moment în care m-a gândit cu drag la centrala pe gaze de la apartament). În rest, timp luminos de primăvară, cu cer senin şi nori zâmbitor-plimbăreţi, cu păsărele gureşe şi chestii verzi neidentificate care au răsărit, cred că zambile. Cum de Bobotează am stat afară pe şezlong ca pe final de martie, numai faptul că-i ziua scurtă ce mă face să-mi amintesc că-i calendaristic iarnă.
Sărbătorile au fost liniştite, am cam stat acasă, am avut musafiri, am fost musafiri, telefoanele au zăcut abandonate pe unde au nimerit (pe principiul „nu sunaţi, ies eu din când în când), net doar rar şi pe derulare rapidă. Moş Crăciun mi-a adus printre altele un steag al României maaare (urmează să-i fie confecţionat şi suportul de arborare) şi o frumoasă sticlă de vin alb franţuzesc asezonată cu o colecţie de cărţi poştale cu nuduri sepia de ochi bucurătorii. Colindători n-am avut (copiii din sat evită uliţa veneticilor), a venit unul din preoţi cu icoana înainte de Crăciun (cel care mi-e drag), celălalt ne-a sărit la venitul cu Botezul (e greu să urce până la noi). De revelion ne-am satisfăcut instinctele piromane cu materialul pirotehnic din dotare abia spre ora 1, că atunci s-a terminat spectacolul de artificii din peisajul nostru – anul acesta orizontul a fost incredibil de clar şi cei 36 de km pe care-i vedem din curte au fost plini de palmieri, sfere şi jerbe colorate, nici n-aş zice că pe la noi e vreun pui de criză economică.
În rest, am dormit, am ascultat Pink Floyd şi Ada Milea, ne-am plimbat, am vegetat, am jucat canastă, am mâncat ciocolată şi portocale în cantităţi industriale, am umblat brambura, iar am vegetat, am (re)văzut ceva filme (Inception, Kill Bill), am râs mult, apoi iar am vegetat. Vremea a curs în alt fel, liniştit, luminos, parcă în afara timpului convenţional. Cred că m-aş putea obişnui la ritmul ăsta.
După mai bine de două săptămâni de vacanţă în care am lenevit programat, cu metodă, zău de nu mi-e drag un regim de muncă de zece ore pe zi. Ce-am făcut în astă vreme? Mai nimic, că aşa ne-a fost drag. Dar să atacăm structurat subiectul.
La capitolul odrasle din dotare, copilul nr. 2 s-a făcut major, prilej cu care i-am cunoscut iubitul de export; copilul nr. 1 a venit, a plecat, iar a venit, iar a plecat, cam ca messengerul când e conexiunea la net proastă: nici nu s-a conectat bine că iar se face faţa zâmbitoare albă, apoi galbenă, iar albă...
Şi cum copilul proaspăt major avea nevoie de buletin nou, ne-am învrednicit şi ne-am schimbat şi noi actele de identitate. Acum suntem rurali oficial şi tare mândră mi-s de „comuna Mărăcineni, sat Argeşelu” scrise la mine în CI. A venit timpul, aşa că ciclul „Schimb confort urban pe libertate rurală” se încheie aici (doi ani din viaţa noastră, 186 de posturi sub titlul acesta, uau, cam cât o carte).
Vremea a fost ciudată, cu temperaturi cam prea pozitive pentru gustul meu; un pospai de ninsoare care a rezistat câteva ore, ceva ploaie şi un mândru vânt care-a inundat casa cu fumul întors de pe coş (moment în care m-a gândit cu drag la centrala pe gaze de la apartament). În rest, timp luminos de primăvară, cu cer senin şi nori zâmbitor-plimbăreţi, cu păsărele gureşe şi chestii verzi neidentificate care au răsărit, cred că zambile. Cum de Bobotează am stat afară pe şezlong ca pe final de martie, numai faptul că-i ziua scurtă ce mă face să-mi amintesc că-i calendaristic iarnă.
Sărbătorile au fost liniştite, am cam stat acasă, am avut musafiri, am fost musafiri, telefoanele au zăcut abandonate pe unde au nimerit (pe principiul „nu sunaţi, ies eu din când în când), net doar rar şi pe derulare rapidă. Moş Crăciun mi-a adus printre altele un steag al României maaare (urmează să-i fie confecţionat şi suportul de arborare) şi o frumoasă sticlă de vin alb franţuzesc asezonată cu o colecţie de cărţi poştale cu nuduri sepia de ochi bucurătorii. Colindători n-am avut (copiii din sat evită uliţa veneticilor), a venit unul din preoţi cu icoana înainte de Crăciun (cel care mi-e drag), celălalt ne-a sărit la venitul cu Botezul (e greu să urce până la noi). De revelion ne-am satisfăcut instinctele piromane cu materialul pirotehnic din dotare abia spre ora 1, că atunci s-a terminat spectacolul de artificii din peisajul nostru – anul acesta orizontul a fost incredibil de clar şi cei 36 de km pe care-i vedem din curte au fost plini de palmieri, sfere şi jerbe colorate, nici n-aş zice că pe la noi e vreun pui de criză economică.
În rest, am dormit, am ascultat Pink Floyd şi Ada Milea, ne-am plimbat, am vegetat, am jucat canastă, am mâncat ciocolată şi portocale în cantităţi industriale, am umblat brambura, iar am vegetat, am (re)văzut ceva filme (Inception, Kill Bill), am râs mult, apoi iar am vegetat. Vremea a curs în alt fel, liniştit, luminos, parcă în afara timpului convenţional. Cred că m-aş putea obişnui la ritmul ăsta.
sâmbătă, 31 decembrie 2011
La mulţi ani 2012!
Cum netul nostru de ţară merge din 2 în 3
şi vine când cu picătura, când cu cana,
va spun de-acum
tuturor
LA MULŢI ANI!
şi sper
că vom avea cu toţii
un an mai bun.
şi vine când cu picătura, când cu cana,
va spun de-acum
tuturor
LA MULŢI ANI!
şi sper
că vom avea cu toţii
un an mai bun.
marți, 20 decembrie 2011
luni, 19 decembrie 2011
vineri, 16 decembrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
:-D
