Efectul melcilor asupra muncii omului

Flori din curte

Promisiuni mai noi

Raport de activitate la început de iulie

În grădină, castraveţii se avântă spre cer şi deja sunt generoşi, gogonicile cresc, ardeii iuţi rodesc, ceapa e destul de mare şi pare sănătoasă, usturoiul e sublim, dar curând va dispărea de tot; merele văratice încep să se ruşineze, feniculul face frunze stuf, bobul mai e urme fine, fasolea e subnutrită, iar sparanghelul şi anghinarea sunt într-o nemişcare de plastic.

Curtea e haotic-verde şi aşteaptă o cosire responsabilă, sunt înflorite crăiţe şi echinaceea, cârciumărese şi regina nopţii, limba mielului şi albăstrele, nigela şi nişte floricele mov, gălbenele şi o floare perenă roşie al cărei nume l-am uitat, iar ciulinii se fac bleu delicat. În zona de lângă casă sunt înfloriţi trandafirii, crinii de-o zi, garofiţele chinezeşti; astilbele şi cimbrişorul rezistă şi ele, încep să se deschidă în roz şi galben achilleele – cam colorat-dezordine, cam cottage garden, da-mi place.

Fac seminţe heuchera şi căldăruşe, albăstrele şi călţunaşi, pătrunjel şi creson, coriandru şi muştar, numai limba mielului nu vrea (sau nu vrea să i le culeg eu şi le ascunde), iar floarea de colţ face ce vrea ea, că seminţe n-am văzut până acum.

Dăunători. Grădina e plină de păduchi de toate nuanţele şi dimensiunile, în funcţie de preferinţele privitorului, melcii albi şi mici sunt nişte creaturi vorace, chiar dacă sunt drăguţi, şi mă enervează că se servesc de preferinţă cu ardeii iuţi mai exotici, cei autohtoni le stau uşor în gât. (Notă pentru mine: anul viitor pune şi tu număr dublu de răsaduri, să aibă şi ei, să-ţi rămână şi ţie.)

Conex. Strângem câte un castronel de zmeură cam la două zile, vişinele uitate prin pomi sunt incredibil de dulci, castraveţii mâncaţi la locul faptei au un gust special. Făcutul proviziilor de iarnă e o operaţiune tare cronofagă, am pus generos leuştean la oţet, că iarna trecută ne-a cam lipsit, am conservat cireşe şi vişine, am pus la congelator ierburi diverse şi operaţiunea uscat plante medicinale e în desfăşurare continuă, dar amploarea ei e mult diminuată faţă de anii precedenţi.

Promisiuni mai vechi

De la o vreme

* Am învăţat să nu mai împăunez oamenii cu calităţi pe care nu le au şi să nu mai am aşteptări de la cei nu prea bine cunoscuţi; când nu aştept nimic, mă bucură orice plus, iar minusul nu mă întristează.

* Nu mă mai atrage beletristica, nu mă mai simt datoare să citesc o carte care nu-mi place, dar pe care am primit-o de la autor cu autograf; timpul e al meu, nu al celorlalţi.

* Uit. Uit cum se cheamă spirometria, chiar dacă ştiu exact ce este, uit cum îl cheamă pe Leslie Nielsen, cu toate că m-am amuzat zeci de ore la filme lui, uit întâmplări din şcoală de care aproape toţi colegii îşi amintesc. Cred că memoria îmi devine selectivă şi reţine doar ce consideră ea că e util.

* Nu mai încerc să schimb oamenii, să le arăt unde au greşit, nu mai ofer ajutor necondiţionat şi necerut decât celor în care am încredere şi care chiar cred că merită. Totul pe lumea asta are un preţ, chiar dacă inteligența sau experiența nu se prețuiesc.

Avatarurile dezvoltării vecinătăţii

* Gunoaie, multe gunoaie, în lizieră, pe drum. Oricât mi-am propus să nu le mai strâng, oricât îmi impun să nu le văd, e musai să facem o igienizare în curând.

* Scânduri de la gard fisurate, rupte, nucul de pe colţ aproape uscat, crengi de la pomi frânte – drumul e mult prea îngust pentru betoniere şi girafe, remorci cu fier-beton fasonat şi excavatoare.

* Trafic, gălăgie, gaze de eşapament, multe glasuri, prea mulţi oameni, câini supăraţi; nu mai coboară iepuri şi vulpi deloc, căprioarele - rar.

* Cămine şi capace de apă sau canalizare sparte, înclinate, deplasate – maşini prea grele pe drum prea neasfaltat.

* Timpi de aşteptare până ajungem acasă – ba o maşină mare blocată în curbă, ba trebuie răbdare până coboară una; toba de eşapament ruptă de la tranşee.

* Din lizieră aproape că au dispărut pelinariţa şi roiniţa, tătăneasa şi coada calului, cimbrişorul şi sânzienele, nici urzicile sau vetricea nu o duc prea bine; în schimb, văd că rostopasca îşi extinde aria.

Carte poştală

Sălbatică

Raport conex pe final de iunie

* Pisicile nu mai vor decât ocazional în casă, câinii dorm în mod paradoxal și simultan fiecare în căsuța lui, puii au rămas fără cloşti şi-s obraznici tare, găinile sunt încă indecent de dezbrăcate (domnul meu zice că nu) și n-au luat pauză la ouat.

* Teii miros a guturai, în cutia de compost cresc cartofi, vișini, nuci şi roșii,

în jardiniere sunt plante necunoscute pe care nu prea am curaj să le ucid, că nu mai știu ce-am plantat acolo, lacul nu are apă, dar e locul de depozitare pentru minunile furate de Zădov de pe moșie.

* Am avut vreme să cos şi să calc – în chioşc, la umbră -, pe cer trec nori semănând fiecare a ceva, domnul meu a cumpărat nişte scânduri şi popi pentru un necunoscut proiect viitor, am cumpărat un gel de curăţat bărbaţi – nu m-am putut abţine când am văzut eticheta.

* Doi câini şi o pisică din vecini au murit otrăviţi, Rocky caucazianul urlă când aude sirenele ambulanţelor, de la o vreme într-o livadă din zonă pasc două vaci şi-un cal, prin sat trec căruțe cu fân și copii deasupra, am un deficit major de somn și o colecție de pitici pe creier.

* Am cules vişinele, în ăst sezon ediţia cu mânuşi chirugicale albastre, cu companie plăcută (culesul în patru e mereu mai fain ca cel de unul singur), dar tot am avut busuioc în păăărrr, măi (adică barbiduci lemnoşi, albine et. comp) şi tot am reuşit să mă plictisesc sever.

* Din ciclul inventând apa caldă, mi-am dat seama că nu-mi trebuie castroane mari, pot spăla fructele şi legumele pentru conservare şi în nenumăratele găleţi pe care le avem; nu mă gândisem datorită faptului că pentru mine spălatul implica musai bucătărie şi chiuvetă, nu mă gândisem că pot executa operaţiunea afară, în spaţiu larg şi cu pământ în zonă.