Schimb confort urban pe libertate rurală (2)

Căldura vine de la sobele de teracotă şi de la cea metalică, pe care am cumpărat-o tocmai pentru că este spectaculoasă. Focul face parte din viaţa noastră, e viu, e lângă noi, nu se-ascunde în calorifere. Am „moştenit” lemne, dar am cumpărat şi lemne verzi, care miros înnebunitor şi trosnetul lor e terapie.

„Metalica” ne strânge pe toţi patru în jurul ei şi ne încălzeşte serile de canastă din camera de zi (sau bibliotecă, încă nu ştim ce va fi, în ea sunt multe cutii încă nedesfăcute). De fapt, ne strânge pe toţi şapte, că avem trei pisici: Jinx, motanul nostru negru orăşean agăţat de la adăpostul de căţei când avea cam trei săptămâni, asta acum trei ani, Zombie, negru şi el, junior, rămas la noi de la foştii proprietari, şi Figaro, gri dungat, cam trei ani şi el, care a hotărât de bună voie şi nesilit de nimeni că la noi îi e locul (se pare că stăpâna i-a murit de ceva vreme şi el n-a vrut să plece de-acasă până acum, cu toate că mai mulţi vecini au încercat să-l atragă). Zombie prindea şoareci, Figaro chiar şi păsări. Între timp nu mai prind decât castroanele cu crănţănele şi alte minunăţii, iar pentru şoareci am cumpărat „ciocolăţi”. Dimineaţa, Jinx (care doarme cu noi) iese afară, Zombie şi Figaro intră la somn. Seara – invers. Jinx a fost foarte pitoresc când ne-am mutat. Venise cu noi înainte o dată, în recunoaştere. A stat în lesă (prinsă de ham) şi ne-a enervat pe toţi: continuu încerca să intre în casă. În prima zi de locuire efectivă, a stat tot în lesă. A doua zi – liber, dar nu îndrăznea să iasă din hol. A treia zi însă a plecat în inspecţie prin curte şi grădină. După o săptămână deja umbla prin vecini. Era drăguţ că venea rupt de oboseală acasă şi dormea neîntors, fetele îşi ţineau pe el castronul cu mandarine. Motanul nostru orăşean însă nu ştia bunele maniere pisiceşti şi a cam încasat-o. Acum el e stăpânul între animale, ambalează, mârâie, se face omegă şi scuipă. Aştept cu interes momentul în care va fi detronat.

Avem şi doi câini – luaţi tot de la adăpost -, Castor şi Polux (recte Ticălosul şi Grasul). Grasul e într-o ureche la propriu, îi lipseşte pavilionul stâng şi adoră să plimbe bolovani. Cu cât e mai mare, cu atât mai bine. I-am adus mingi de diverse dimensiuni, i-am dat bucăţi de lemn, tot pietrele sunt mai faine. E un smiorcăit, se vaită de câte ori vrea atenţie şi nu i se dă. Castor e ticălos pentru că vrea fie să facă ordine în câinii din sat (aici se poartă câini de marcă incertă, cât pisicile, care tot ca ele prind şoareci), fie să înveţe căprioarele că locul lor e în pădure, nu în lizieră. Tot el este cel care evadează şi care a deschis şi poarta la început, el se amuză speriind pisicile, doar de amorul artei. Când i-am adus erau fascinaţi de spaţiul larg, trăiseră într-un padoc de 9 mp şi iniţial erau circumspecţi. S-au adaptat rapid şi, cum deschidea cineva poarta, ţâşneau lătrând încântaţi, doar-doar vor putea ieşi. Însă, exceptându-i pe ai casei, toţi închideau poarta rapid. Cred şi eu că nu-i prea ispititor să cochetezi cu două namile venind în viteză lătrând, fie şi a bucurie.

Ferma n-ar fi fermă (de parcă aşa e!) fără ceva dihănii care să dea carne, lapte, ouă, lână etc. Aşa că avem trei găini şi un cocoş („vă las, mamă, găini, că nu se lasă curtea goală!”), două porumbace (da, acum ştiu cum se cheamă, nu mai spun negre cu picăţele albe), una roşcată şi cocoşul tot cam roşcat. Au curtea lor (cam mare, dar în primăvară le trece), apărată de vajnicul macho-bird care sare pe mai toată lumea. Scot nişte sunete ciudate când te apropii de ele, mie îmi par prietenoase, nu-s chiar sigură, dar cred asta pentru că au început să mă tolereze, nu mai fug de mine, ba chiar uneori mă urmează. Acum sunt hrănite bine, în sensul că de două ori pe săptămână le punem muuult grâu, să le ajungă, plus în week-end ceva crudităţi gen varză. La început mâncau o dată pe zi, că după-amiază uitam să le dau să mănânce. Asta până am pus telefonul să sune. Apoi am găsit un recipient adecvat (plasticul de la o lampă dublă de neon) în care să le asigurăm hrana continuă. Cam atât despre animalele noastre.