Schimb confort urban pe libertate rurală (146). După ploaie

Şi-a plouat, oameni buni, toată noaptea; aşezat, cuminte şi responsabil, fără furtuna în al cărei cod galben ne aflam, cu fulgere şi tunete doar în depărtare. Plictisită să tot aştept ploaia prognozată la tv, aseară oricum am udat gospodăreşte liliecii, rodonelul, thuia, molidul albastru, iasomia şi forsiţia - care se blegiseră de tot şi aveau frunze cam tomantice -, dar şi gazonul care bătea în galben portocaliu, cu toate stropirile de seară cu seară. Am lăsat apa să băltească voioasă şi nu m-am oprit decât când s-a înnorat bine, semn că cerul se va ţine, de astă dată, de promisiune.
De dimineaţă grădina râdea în ceaţă, că soare nu era: cochet, stătea printre nori, iar ceaţa era de fapt o mare de valuri de căldură ce ieşeau din pământul proaspăt udat, dar se pare că nerăcit suficient.
Raportul de lucrări agricole e subţirel, cel de configurat calculatoare ar fi mai lung, dar cred că şi mai plictisitor (ştiţi vorba aia, „să mi se ardă sursa!”, na că s-a întâmplat, şi încă la UPS). Aşa că: am scos usturoiul, ceapa roşie şi ceapa „7 fraţi” (pentru ceapă verde, de primăvară), tunsul cu foarfeca al mustăţilor şi al pletelor – da, vreau să încerc să împletesc ceva codiţe - mi-a asigurat o băşică mândră care s-a spart într-un mod enervant usturătoriu, am recoltat cei doi castraveţi pentru seminţe – unul i l-am dat lui dom’colonel, unul l-am amenajat eu şi-am pus seminţele la uscat -, am cules mărarul mare cu tot cu flori şi seminţe pentru conservele de toamnă şi am curăţat roşiile de mană cu aportul neprecupeţit al copilului nr. 2 – ele mai fuseseră curăţate, dar cu milă, iar în patru zile erau al fel de mănate. Aşa că am căutat pe net şi am aplicat nişte măsuri radicale: le-am parţial chelit, dar se pare că operaţiunea asta executată fără îndurare le-a prins bine - în trei zile au apărut deja multe flori noi, roşiuţe în ciorchine, unele roşii mai vechi cred că au mai crescut, au început să bată în portocaliu, şi, ta-dam, nici urmă de mană. Domnul meu, cuminte, le-a stropit cu piatră vânătă; seara a început ploaia.
Alte noutăţi: au înflorit nişte chestii moştenite, albe, cu tije lungi, care atrag nenumărate gâze, din flora spontană au apărut două gladiole, macii californieni se înşiră cu spor şi eu mă bucur, pătrunjelul de frunze e de fapt pătrunjel de rădăcină şi spre surprinderea mea e cam măricel (l-am rărit eu când m-am prins, dar bine ar fi fost să văd mai devreme), broccoliul dă semne de deces prematur, e alegerea lui, că eu l-am drăgălit, iar ridichile negre, ca să fie mai sigure, n-au apărut deloc.
Unicul nostru păr pe rod şi-a crescut productivitatea cu 20% faţă de anul trecut, adică a făcut şase fructe, nu doar cinci, mărul aflat în al doilea an de producţie e mai eficient cu 500% (adică anul trecut a avut un singur fruct, acum are deja cinci), vişine au fost cam jumătate din cele din 2010, iar mărul văratic iubit pe care-l tot „răream” de fructe anul trecut are acum un singur măr. Pomii în principiu nu par să aibă ceva afecţiuni, cum nici cartofii n-au avut gândaci de Colorado, lucru care m-a cam mirat, dar mă bucură foarte. Cum mă bucură şi că nu avem nici muşte, nici ţânţari, doar drosofile obraznice, limacşi crunt de scârboşi – nu mulţi ca număr, dar prea mulţi conform opiniei mele - şi cărăbuşi nărozi care ne intră în plete şi nu ştiu să mai iasă
Una lume ne-a spus că-s ani şi ani, unii bogaţi în prune, alţii în mere. Cum 2011 se spune că e an de prune, domnul meu a pregătit deja butoiul (da, cel albastru, care e şi unicul) pentru recolta ce se arată prea generoasă ca volum; cum până la toamnă mai va, e timp de reverie pentru domnul şi stăpânul meu: visează la ţuica lui.