Pe chipul omului de la sat, timpul
trece altfel.
La 35 de ani arată deja ca la 50,
ridurile de expresie îi sunt brazde de pământ în secetă, pete
maronii se insinuează răzleţ, ochii îi capătă o lucire mată.
De la 55 la 85 de ani, pare că se
conservă, nu-și schimbă aspectul și e greu să apreciezi câți
ani are - vârsta incertă. Doar, în timp, ochii capătă o
sclipire aparte pe care o vezi când îţi vorbeşte despre nepoţi,
despre pământ, despre Dumnezeu, despre cum a
aşezat el lucrurile, băiatului i-a făcut casă, fetei i-a dat
pământ şi l-a aşezat şi pe ăla micu'
– primul nepot născut, crescut
în casa lui -, gata, de-acum poate să plece liniştit.
Omul de la sat nu
se plânge de lipsă de timp sau de stres; trăiește, după o
anumită vârstă, în enclava sa în care e pe deplin împlinit,
chiar dacă aceasta nu e vizibilă public.
6 comentarii:
Fain, fain de tot...
Nu cred ca e enclava, e bucatica lui, parte din intreg, in care isi implineste menirea si isi face datoria fata de intreg. Viziunea lui e foarte holistica, daca pot spune asa, odata ce si-a implinit datoria lumea poate merge mai departe, lucru care ar fi fost pus sub semnul intrebarii daca el n-ar fi reusit. Si da, are alt ritm interior. Mi-ar placea sa-ti scrii mai des impresiile, observatiile...
@Maria - scriu... cand imi vine.
Felicitări, Simona!
Foarte frumos articolul tău! Scurt şi pătrunzător, ca un "shot" cu o pălincă de 60, dacă ar fi să mă apropii puţin de lumea satului românesc. :)
Omul de la sat avea, şi încă unii o mai au, acea direcţie în viaţă care nu se rezuma numai la bani sau, mai exact, la bani "fără număr". Din păcate ne îndepărtăm, pe zi ce trece, de acea "măsură" si mai rău decât atât, tot mai mulţi tind să pună banul pe primul loc pentru că cred ei că acesta înseamnă fericire. Şi daca îi pui să aleagă între a primi astăzi toţi banii din lume şi munca susţinută pe o perioadă de 15-20 de ani pentru a-şi aşeza copiii şi nepotul, nu ştiu câţi mai aleg... munca.
Ai dreptate, ai creionat in doar cateva cuvinte "un model" al omului de la sat. Din pacate, intalnesti la tara la tot pasul si oameni care nu si-au gasit menirea si atunci au o rautate de neinteles, sau care au privirea incetosata de la bautura. Bineinteles, pe astia ii gasesti si la oras...
Da, am observat pe teren, nu poti spune daca are saizeci, saizecisicinci sau peste saptezeci.
Si Maria are dreptate, nu este enclava decat in viziunea noastra, pentru el este intregul, acolo bate inima lumii si de pasul taranului depinde ritmul universului. Poate de asta si este nelipsit de la biserica Duminica, este nevoie de el ca sa vina Dumnezeu pe pamant.
Trimiteți un comentariu