Like?:)

vineri, 5 aprilie 2013

Retrospectivă în prag de week-end


S-a scurs o săptămână cu vreme rea şi câinoasă, cu frig, ploaie şi vânt ticălos, cu soare zgârcit şi focuri în sobe seară de seară, cu pământ mustind suav și tot suav lipitoriu de încălțări, cu urme adânci lăsate de tălpi, conturate, care se umpleau rapid cu apă. E aprilie, suntem mult în urma planificării, aşa că am încercat să exploatăm orice moment ne-ud în curte/grădină şi să ne mişcăm cu talent în ritmuri bine stabilite (de la Luna Amară la OCS, de la Uriah Heep la Dream Theatre), fiecare după chef şi posibilităţi.
Am reuşit să tundem via în echipă și i-am prins codițele de boltă (adică domnul meu m-a lăsat să-mi fac și eu parțial damblaua, în rest am cărat joardele la ars), am reușit să plantăm – mai mult eu – ceapa roșie, morcovii, păstârnacul, mărarul, ceapa verde și aproape jumătate din usturoi. Am curățat pământul ce va fi cultivat de protecțiile de peste iarnă (paie, crengi, plante uscate), am greblat căpșunele și le-am povestit că e ultima șansă pe care le-o oferim, am înălţat un cauciuc la rangul de viitoare jardinieră (în curte, în fața unui măr unde vara săpau cu elan câinii) şi l-am umplut cu pământ – probabil acolo vor fi plantate zorele, sau regina nopţii, sau flori de piatră, mă mai gândesc.
Când afara ploua cu elan, activităţile se concentrau în casă: ceva rocadă la urme fine de mobilă prin extindere, ordine în dulapuri, amenajat decor din cutii de tablă colorate în dormitor, aranjat cărțile în bibliotecă cu pretext de Paște – plăcere vinovată, recunosc - , şters cohorte de păienjeni reîncarnaţi în progresie geometrică, adunat buburuze cu făraşul de prin casă, canastă, seriale, documentări.
Suplimentar, a legat domnul meu apa și tare mă bucur - prilej cu care am constatat că dușul de la Gardena cumpărat anul trecut, care a costat o avere, a plesnit duios pe lungul mânerului și e fântână arteziană, chiar dacă în toamnă a fost golit responsabil și peste iarnă a fost protejat, așa că ne-am întors la no name-ul luat în primul an cu urme fine de bani -, ne-am căpătat cu o măsuță de telefon cu trei polițe turnată în aluminiu, numai bună de plimbat prin grădină și de lăsat pe unde apucăm, că ei nu-i trebuie protecție la intemperii; şi, cum avem și-o scrumieră turnată tot în aluminiu, o să le asortăm pe amândouă. De la categoria fier vechi personal am recuperat niște chestii cilindrice (un fost ceva pentru sudură cu acetilenă) pe care le vom transforma în ghivece de verdețuri pentru gătit și le vom pune între cele două bucătării, extinzând zona industrială – apud domnul meu – a jardinierelor din metal.
Ca evoluţii vegetale, mă bucur să văd cum apar florile perene achiziții ale anului trecut – două pulsatile, astilbe, două achileea, macii orientali, primula mix, armeria, hypericumul, hepatica, phloxul, ceratostigma, garofiţele – majoritatea de la plant-shop, restul – de la anthesis, urzicile şi prazul de anul trecut se avântă perpendicular, au înflorit toporașii de la Constantin, narcisele galbene ciufulite se deschid, la fel și forsiția și zambilele mov, că restul par să nu fi trăit. Sedumul sporeşte curajos, iasomia de iarnă e plină de flori dar începe să se şi înfrunzească, răsadurile sunt la stadiu de pădurice cu două frunze, au apărut bujorii, leuşteanul, asterul şi mugurii la pomi.
Simfonia lalelelor e anul acesta în week-end-ul 19-21 aprilie şi tare mă tem că vedetele nu vor înflori până atunci, iar mie mi-e dor să iau primăvara în mână şi să miroasă a reavăn şi a verde şi-a libertate; promit c-o să-mi pun hanoracul portocaliu de gâze atrăgătoriu şi n-o să mai bombăn când cărăbuşii îmi intră în plete.

5 comentarii:

MEG55 spunea...

Buna ziua!Ai multe realizari...chiar daca vremea este asa de egoista cu natura,cu noi,cu viata in general!La mine timpul este mult mai intirziat,nu au rasarit atitea minunatii cu care te mindresti tu.Poate de acum inainte sa ne mai incalzeasca soarele atit de hulit de noi,atunci cind arde.In general luna aprilie este capricioasa si trebuie sa ne adaptam la mofturile ei.Weekend cald si zimbaret iti doresc!

simf spunea...

@MEG55 - nu stiu de ce-am eu impresia ca vremea e capricioasa fix cand are ea chef, nu numai in aprilie:) asa ca trebuie s-o tragem in piept cum avem ocazia, e ca o confruntare. bine-ar fi sa avem cu totii soare si cald.

bucuresteni mutati la sat spunea...

pai ati cam facut cate ceva in gradina, noi nici nu ne-am apropiat de ea.
oameni harnici :)

simf spunea...

@Iuliana - daaa, cum sa nu! pentru ca n-avem solar :)

Dani P. spunea...

Ce-mi place colectia ta de perene :) Iti urez un weekend cu muuult soare, Simona !

:-D