Luni, mai pe fugă

A început o săptămână nou-nouță și de-a dreptul specială, ținând cont de faptul că-i start în iulie și ca bonus ascult FFN și Progresiv TM – condiții optime de-a face curățenie în blogroll.

A fost week-end, cam fără spor pentru planurile pe care le croisem – sâmbătă sărbătoare, duminică la fel, plus că vineri am ajuns acasă abia pe seară și-n rest – ploaie în dușuri. Printre picături am reușit să culegem toate vișinele, să facem oareșce descoperiri arheologico-vegetale (uite, niște ardei! și varză roșie, da, am pus și varză roșie; ardeii or fi iuți ori lenți? mă uit mai încolo pe agendă), să continuăm tunderea măiastră a viei, să le facem structuri de cățărare castraveților și roșiilor din stratul lasagna și să mutăm, după coafarea implicită, majoritatea răsadurilor de praz. Înainte, a motocosit iar domnul meu, inclusiv garofițele – păi ce, aveau flori? -, le-am dat a doua tură de „deodorant” antipăduchi galinaceelor noastre, am scos cloșca preșcolarilor din volieră – încă stă pe lângă ei și-i apără de restul găinilor – și au apărut două mușuroaie de cârtiță exact lângă bob.

Ca evoluții vegetale, mărul văratic – preferatul meu – are monilia laxa, roșiile au deja flori și fructe mici, castraveții au început și ei, varza e cam statică, cartofii sunt tare haioși cu călțunași printre ei, fasolea are rod bunicel și zmeura se coace eșalonat, un castronel pe zi, fix cât mâncăm noi. După ploaie, flora spontană mă primeşte cu plecăciuni – e modul ei de a-mi mulţumi că o cam las în pace -, merii au urme fine de fructe, prunele se scutură cu elan, trandafirii sunt tare făloși, jardinierele sunt luxuriante iar floarea soarelui privește semeață peste gard.

Ca breching nius, au înflorit bocancii.