Iarăşi
am o perioadă mai aglomerată de cât mi-aş dori (fără a lua în
calcul grădina) şi, contracronometru fiind, parcă n-am timpul,
chemarea şi dispoziţia să mă bucur de schimbările zilnice ale
naturii. Nu mă bucur cum mi-aş dori, dar fac rondurile uzuale întru
inspecţie, observ evoluţia verde verticală, focurile purificatoare
din sat, terenurile deja greblate, pomii şi viile în curs de
coafare.
În
grădină au înflorit păpădii, menta, roiniţa şi urzicile au
ieşit curajoase, ceapa, usturoiul, pătrunjelul şi ţelina
se-nverzesc pe zi ce trece. În zona de flori, trandafirii au deja
frunzuţe (îmi fac curaj să-i tund), brânduşele şi ultimele două
primule (sunt mici-mici) au înflorit, iasomia deja se scutură, o
narcisă galbenă ciufulită şi numeroase zambile mov ameninţă să
înflorească, au apărut în roşu închis bujorii (nu şi
leuşteanul), iar rodonelul face şi el ce poate - în cazul dat pete
maronii de la oareşce fungi.
Albine
şi ceva fluturi, copii de limax şi de melci cu cochilie, miriapozi,
păienjeni şi alte gâze vor să ne colonizeze spaţiul vital, apa
din sol vrea în beci, lacul e încă plin. Am plantat crinii și
hosta, am pus ceva răsaduri de roșii și de ardei iuți, două
straturi de ceapă, urme fine de morcovi, mărar şi trifoiul alb în
locul gazonului; am extins zona vincăi, am greblat mare parte din
viitoarea zonă de culturi, domnul meu a îmbăiat pomii, le-a
curăţat zona găinilor, a refăcut legăturile de apă prin curte
şi amândoi am repus în funcţiune bucătăria de vară. Dacă e să
citesc câte am făcut, mă cam mir – de la o vreme bate un vânt
ticălos care dărâmă tot ce poate, umple cu pungi şi hârtii
drumul şi livezile şi nu-i prea uşor să stăm pe-afară.
Casa
din lizieră creşte ca din apă - proprietarii vor până în vară
să se mute acolo -, terenul de lângă noi se pare că va fi vândut,
domnul venit în acest scop pare un tip liniştit şi aşezat (apud
domnul meu) şi-ar vrea să-şi construiască o casă unde să se
retragă la pensie. Dinainte să ne mutăm ne-am asumat ca-n zece ani
să fim înconjuraţi de case, dar n-aş zice că mă foarte bucur de
perspectivă.
M-am
gândit eu bine şi gata, nu mai aştept nicio ninsoare, nu mai vreau
niciun pui de ger, iau de bune promisiunile primăverii. S-au dus
negura şi ceaţa, aerul mai cald a îngălbenit luminile din peisaj
– iarna sunt alb-albăstrii -, am des părul plin de diverse,
buzele arse de vânt, pământ în trecări şi mânuşi şi, cum e
şi firesc, febră musculară. Şi m-am tuns; singură; cam prea
scurt; dar măcar n-am plătit pe altcineva ca să mă facă să arăt
ca o capră ciufulită.
Se
vede c-a dat primăvara.
7 comentarii:
bravo voua pentru cate ati realizat.
Este laudabil ca ai reusit sa faci atat de multe! cred ca toti avem problema asta acum la debutul primaverii. Ma bag si eu in aceeasi oala desi la mine e mult mai simplu, am semanat cateva serii pana acum desi stabilisem un numar de rasaduri necesare, nu m-am putut abtine si m-am gandit ca am cui sa le dau chiar daca sunt prea multe. Stau bine la capitolul planificare pe hartie pentru ca mai dureaza putin pana vom reusi sa punem in practica. Sa ai spor in continuare!
@cristina, @Aurelia - e ca o picatura intr-un ocean, dar macar am facut ceva :)
Felicitari, familie harnica si destoinica dar cu parul ce-ai avut de l-ai tuns, macar puteai sa ceri ajutor domnului.
Sa aveti o primavara plina de spor si fara febra( cui pe cui se scoate).
@Vasile - am avut ca-mi intra in ochi, in gura si ma enerva :) cu ani in urma, m-as fi tuns baieteste daca ma scotea din pepeni ca acum.
Bravo pentru harnicie; se pare ca odata cu natura se trezesc si oamenii la viata :)) Vad tot mai multa lume trebaluind prin gradini. Sa ai o primavara insorita!
Ce faină relatare a deschiderii de sezon! Mult spor în acest an, oameni buni. Să realizați tot ce vă propuneți. Și să vă bată norocul la fel de tare ca vântul :)
Trimiteți un comentariu