După douăzeci de ani

“Pe unde iese vorba iese şi sufletul.” “Când spui o vorbă, intri slugă la ea, mai bine taci şi fă.” Mi-a citit sute de poveşti, istoria mi-a croit-o într-o serie de basme fascinante, m-a făcut să-mi iubesc glia, ţara, neamul şi să înţeleg că patriotismul nu-i doar o vorbă-n DEX.

„În societatea contemporană, o femeie deşteaptă poate obţine cât doi bărbaţi la fel de deştepţi ca ea.” M-a dorit băiat şi mi-a dăruit înclinaţiile lui tehnice. M-a vrut militar de carieră, chiar dacă el mă învăţase să cercetez înainte de-a crede, să nu accept picior pe gât şi să verific limitele regulilor. Eu nu m-am vrut.

“Nimic din ceea ce ai acum nu-i veşnic, doar ce-ai în cap nu-ţi poate lua nimeni.” Ne-a iubit mult pe noi, dar pe mama a divinizat-o. Cum şi-a divinizat primul nepot, ce-i calcă azi pe urme-n carieră, într-un fel.

„Uşa e acolo, eu ţi-o arăt, dacă tu vrei să treci prin zid e dreptul tău să încerci.” Şi când călcam în străchini îmi spunea ai greşit, lasă, trece, dar ai grijă altă dată.

„Punctualitatea e dovada respectului faţă de tine, faţă de celălalt; academicienii au sfertul academic, regele – jumătatea regală, restul - doar ora prostului.”

Că s-a dus, am aflat la telefon, ca-n somn, dimineaţa devreme. De-atunci sar când în liniştea casei sună un telefon.

N-a apucat să mă ajute, dar ştiu că ar fi vrut. Niciodată nu i-am dat dreptate, nici când avea; ştia exact ce cred, dar asta am înţeles-o în ani. Niciodată nu i-am spus că-l iubesc. Dar mereu a ştiut-o.

Tata.