Like?:)

marți, 8 aprilie 2014

Aprilie 8

Primul week-end din aprilie a fost ticălos; întâi a bătut un vânt hain cum n-am văzut vreodată în altă parte decât la munte, a adus incredibil de mult praf (depus gospodăreşte în chioşcul proaspăt spălat şi aranjat) și a scuturat minunăție de magnolie Susan mirositoare, când nu ne bucurasem de ea decât vreo două zile; apoi frig şi ploaie, 5 grade duminică pe timp de zi, stropeli mai toată vremea, de-ajuns să nu pot eu întinde rufele afară. A apucat domnul meu să întoarcă nişte brazde în scopul de-a planta bob (dar rămâne pe altă dată), a pregătit căsuţa pentru o doamnă găină bântuită de instincte materne (duminică seară a şi pus-o pe ouă) şi cam atât în afara casei, că zău nu se putea. Eu am scos oareşce păpădii ticăloase din zonele de flori, am făcut curăţenie generală la etaj şi-am atacat şi parterul (cu toate că-mi propusesem să las etajul după Paște). În rest - am avut musafiri, am fost în vizită, ne cunoaștem încet noii vecini (patru din șase până acum), au apărut doi ciobănești caucazieni la casa din lizieră (și-mi sunt tare dragi).
Prunii și cireșii sunt în floare, merii, vișinii, perii se pregătesc şi ei, avem așa multe lalele că mă întreb de unde au apărut; muscarii și rodonelul dau să înflorească, au luat startul viguros lavanda, sedumul, leușteanul și salvia, zmeura migrează fix unde are ea chef, numai lângă gard, unde-i e locul, nu stă. Miozot, pulsatile, primule, forsiție, zambile, oareșce narcise, un plox timpuriu colorează peisajul (printre păpădii și traista ciobanului, că ele sunt majoritare), cresc frumos spanacul, salata și limba mielului, au apărut ceapa și cresonul, mărarul e ca niște fire de păr și toate vegetalele se avântă vertical, mai în verde, mai în roșiatic, care cum poate.
Animăluțele noastre sunt în principiu bine – Castor, cu poliartroza lui reumatoidă și-o găină care a trebuit tăiată din motiv de boală -, mâțele-s un pic cam indignate că sunt fie date afară din casă, fie certate să nu mai sape unde am plantat noi diverse, iar Hades e-n extaz că iar e curtea plină cu jucării.
Ca noutate, e primul an în care nu vom cumpăra ouă de Paşte: producţia proprie ne e suficientă, ba mai dăruim şi altora – mare mândrie pentru domnul meu, că găinile sunt în teritoriul lui. Și-avem aparat de radio Selena, din 1972, frumușel, funcțional grație lui R.; prinde el doar vreo patru posturi, îl apucă bâzâitul, dar e cazat la bucătăria de vară ca accent vintage la blatul de mdf și tocătorul plus chiuveta din inox. Că doar e primăvară.

6 comentarii:

Dani P. spunea...

Tare-mi place, ca ne povestesti ce se intampla pe la voi, chiar daca vremea-i ticaloasa :) Merci pentru episodul de azi ! Am zambit imaginandu-mi casuta, gradina,rufele care nu se puteau usca, pisicile si pe Hades fericit printre jucariile lui. Sper, ca azi a iesit soarele si termometrul e mai prietenos.

simf spunea...

@Dani - e mai cald, a aparut si soarele, numai c-o sa ajung tarziu acasa si tot degeaba. mai ca mi-e ciuda :)

Maria spunea...

Gradina face eforturi ca sa-ti ofere maxime placeri la vara, cand o sa te lafai in mijlocul raiului precum Adam - sau Eva, cum vei dori!- si tu strambi din nas?! Pai treaba-i asta?!
Iar vantul iti ofera prilej de gimnastica productiva in continuare - ce poti sa-ti mai doresti, cand toate te ajuta?! Mai vine si "simfonia", ai prevazut locuri libere in gradina? Ca nu se poate "nimic" de la "simfonie"!

simf spunea...

@Maria - am stabilit 4 locuri si deja ma uit pe unde... ce-ar mai merge :)

Scutaru spunea...

Hai, că azi o ard în truisme. Știi deja că-mi plac „dările tale de seamă”. Imagini și cuvinte faine, chiar și când nu sunt cu poze-alături. Altfel, mă omori cu aranjamentele alea de grădină. Au tot ce trebuie: haz, aspect, încadrare, bun gust. Vreau și eu! :)

simf spunea...

@Scutaru - stii ce simplu e cu aranjamentele din gradina? uite-o broasca pentru acvariu, merge super langa un trandafir. uite o sticla cu rochita faina - ii punem o bucata de fier beton si-o plantam in ea. bocancii-s dusi - ii facem hjardiniera.

:-D