Like?:)

miercuri, 2 decembrie 2015

Prieteni

În 2009, când ne-am mutat, pe net nu erau mai deloc bloguri (în limba română) de grădinărit; în 18 luni, au apărut multe - mulţi oameni au părăsit apartamentele din oraşe pentru case pe pământ. Uşor, s-au format comunităţi virtuale; experienţe împărtăşite, sfaturi, întrebări. Şi legături între noi.
Armeria. Phlox. Marta. Daiana. Iuliana. Gabi. Prietene de net pe care le-am cunoscut faţă în faţă şi care sunt prezente în grădina mea prin plantele pe care le am de la ele.
Victoria mi-a asigurat semințele de start la începuturile cultivării legumelor, de la Adina ot Vâlcea am roșiile mele preferate, la Constantin mă gândesc de fiecare dată când văd lăcrămioarele și micșunelele ajunse la mine în grădină tocmai de la Iași.
Adina crede că merit și-mi dăruiește un calendar cu lucrările în grădină făcut de ea, plin de căldură și de bucurie, Vali e de-o cumințenie de necrezut, iubește România și românescul în toate aspectele tradiționale – și-mi trimite ștergare țesute, seminţe de roşii și miere - Sanda e lumină pitorească şi-mi trimite tufănele roşii, Rodica are orice în grădină şi mă suprinde cum ştie ea ce n-am şi mi-aş dori. Vic îmi trimite felicitări scrise de mână şi seminţe de busuioc grecesc, Iulian - o pâine făcută de el, primită neanuțat, Vasi - cașcaval, dulceață de nuci verzi și de lapte, Alexandra m-a nărăvit la săpun de casă. Florina, Andrei, Constantin Coajă.
Şi Luminiţa. Luminiţa este prietena mea virtuală specială, interesele comune, structurile asemănătoare ne-au apropiat via net şi nu ştiu ce-am făcut să merit să-i fiu aşa dragă. Ea îmi trimite misive pe hârtie crem gofrată, scrise cu peniţă şi cerneală, în plic crem cu sigiliu din ceară. Plicul cu misiva e pus într-un alt plic, cu bule de protecţie, şi lângă el mai apare câte o surprizucă, un ceai delicios, o brățărică făcută de ea, un calendar personalizat cu poze de pe blogul meu. Luminiţa e verde şi frumoasă, caldă şi zâmbet, şi aştept cu interes momentul în care îi va veni şi ei vremea.

(Dacă am uitat pe cineva, iertare rogu-vă! Şi spuneţi-mi, vă rog spuneţi-mi.)

6 comentarii:

cristina spunea...

daca eu sunt aia, nu m-ai uitat, dar am uitat eu ce plante ai de la mine (scrumiera nu se pune. nici masha). eu de la tine as fi putut sa am, de-ar fi vrut sa traiasca, miozotis roz.

simf spunea...

@cristina - mi-ai adus un ghiveci de la simfonie cu niste floricele albe - cred ca-s alyssum - care se autoinsamanteaza si s-au intins ca nebunele.

cristina spunea...

aha. poze ai cu ele? ca chiar m-ai facut curioasa. mie imi plac astea cu floricele mici, dar n-am noroc de ele. bine ca la tine au devenit invazive! :)))

simf spunea...

@cristina - numai lor, singurele, nu le-am facut poze, dar ma asteptam sa le gasesc in poze pe langa bujori, heuchera, tarhon. le-am gasit - in sensul ca stiind unde sunt am identificat oaresce plantute -, dar floricelele aproape ca nu se vad. eu insa stiu ca-s acolo :) o sa le pozez la vara.

cristina spunea...

ok :)

Aimée spunea...

Esti bogata. :-)

:-D