Despre câini şi bucurii

Pepsi şi Hades s-au întâlnit de la-nceput; s-au cunoscut parţial, pupăza s-a supus cuminte, lui Hades nu i-a plăcut însă. În primele zile, Pepsi nu ieşea în curtea mare, Hades nu mai mergea în grădină, era un pact de neagresiune încălcat cu lătrături agresive când Pepsi a început să vrea să vină după noi, în faţa terasei. În primă fază ea îl asculta, apoi a început să-l cam ignore şi, uşor-uşor, şi-a făcut curaj să iasă din spaţiul protejat.

I-am deschis porţile; întâi câţiva paşi până în faţa chioşcului – Hades venea vigilent şi-o trimitea la locul ei -, apoi şi-a extins aria până lângă maşină – Zăvod lătra să se înece, smucea de cordelină de credeam c-o rupe (a fost legat, săracul, în astă perioadă, doar când a fost la plimbare, în lesă, ce-a mai avut şi el libertate şi tare vinovată m-am simţit). Miercuri, de bucurie că ne vede când ne-am întors acasă, Pepsi a vrut să ne întâmpine; Zădov, s-o rupă.

Între timp, Pepsi l-a tot invitat pe Hades la joacă (urâcios, el n-a vrut), a învăţat să latre, e vigilentă, se joacă frumos, nu se mai teme de mingi, roade scaune şi băncuţe, aleargă disperată pe parcelele plantate de noi, ne dinţuie uşoar a afecţiune de mâni, intră în casă şi fură covoraşe. Nu mai latră aşa pisicile (care o cam zgârie), doarme sub masa de lângă terasă, bea apă din găleata câinilor, nu se jenează să atace castronul lui Hades. E tare drăguţă şi veselă, încă n-are noţiuni de bază, încercăm s-o învăţăm comenzile uzuale, o mai şi certăm, iar domnul meu i-a scos crotalia – se lovise şi sângera.

Sâmbătă dimineaţa, Pepsi, la vreo doi metri de Zăvod, îl invita la joacă; Zăvod – ca o statuie, pe acoperişul căsuţei lui, admira priveliştea. Mai spre prânz, trei câini dormeau în triunghi, în soare, cam la doi metri unul de altul.

Duminică i-am pus lesa lui Zăvod şi l-am scos la plimbare; după câteva minute a cerut acasă (ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum) şi, intrând în curte, a vrut la Pepsi. Ea, cuminte, a stat la mirosit, i-a oferit gâtul, el a verificat-o şi apoi a vrut să mergem la terasă, prin grădină, pe moşie, că n-o mai explorase de ceva vreme. L-am dus unde-a vrut; Pepsi după noi, rugătoare a joacă.

Ne-am întors în curte şi i-am dat drumul băiatului. Întâi a întors-o cu roatele-n sus, apoi s-au alergat un pic, au mers şi-au băut apă simultan, iar a tăvălit-o un pic – el, tandru şi delicat, pe standardele lui Pepsi uşor cam brutal (nu-i vina băiatului că e cât un crocodil cu forţa aferentă). Apoi s-a încins joaca adevărată; în curte şi-n lac, în jardiniere şi printre trandafiri, în grădină; au frământat temeinic ceapă şi usturoi, morcovi şi spanac, aromatice şi mangold, s-au tăvălit graţioşi pe şi printre arbuşti, au păscut măcriş şi păpădii, valeriană şi mangold, apoi s-au retras în curte şi s-au tolănit la umbră.

Dumincă după-amiază cu miros de liliac şi zumzet de albine, hamac în chioşc şi facebook, Maşa pe căsuşa de pisici şi Frida pe unul dintre scaune. Pe treaptă, Hades doarme în plin soare; în grădina de trandafiri, Zăvod şi Pepsi dorm expandaţi, unul alb, unul negru, unul lângă altul. Final de săptămână liniştit, cu trei câini liberi lângă mine şi-o fericire dincolo de cuvinte.