Plouă
și mă bucur de parcă ploaia ar fi un cadou cu dedicație pentru
mine, nici nu-mi mai aminteam ultima ploaie – în iulie, oare?
Ticăloasă
lună septembrie a fost până azi; toamnă-n calendar, în fapt vară
secetoasă, uscăciune, rugină, pământ ars, crăpat. Am tot udat
plante în fiecare zi, dar nu mai era de-ajuns, își plecaseră
triste frunzele, erau abătute și încă mă tem că multe plante
tinere, arbuști, pomișori nu vor trăi.
Am
tuns forsiția, iasomia și bujorii, am terminat de strâns prunele
(mai puține ca anul trecut), gata cu uscatul plantelor și cu
strânsul semințelor; adunăm mere de pe jos la perioade regulate
(și le dă domnul meu prin mașina de tocat mere, motorizată de
curând), tăiem/aşezăm lemne în funcție de timpul disponibil şi
cam atât pentru moment.
În
rest, via miroase a must, trec lilieci în grupuri compacte, pădurea
s-a colorat prematur, vișinii au virat în galben, gâşte zboară-n
V, trandafirii sunt lungi și au urme fine de frunze. Grădina e
pârjolită - nu-mi place deloc s-o văd, aștept cu interes să
putem elibera pământul și să-l pregătim pentru anul viitor.
Animăluţele
sunt bine mersi, le-am făcut ultima deparazitare externă de vară,
pisicile dorm pe conservele lăsate la termostatat, câinii îşi
abandonează generoşi pletele de vară prin curte, găinile sunt
încă indecent dezbrăcate şi iepurica tot n-are pui. Ca noutate,
Pepsi
desface cu laba ivăre, clanţe şi cârlige.
Ușor
începem să ne pregătim de iarnă: coşuri curăţate, chioșc și
magazie, beci și covoare, lădițe cu lemne pentru focul din boiler,
refăcut din șanțurile de scurgere, liste cu ce ne trebuie în caz
de înzăpezire.
Ziua
se scurtează vizibil, intrăm în casă mai devreme, în sat cântă
drujbe, la drum nu mai lucrează nimeni. Livada de peste drum s-a
vândut; sunt doi noi proprietari, dintre care unul s-a apucat deja
să-și ridice casa. Satul se urbanizează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu