Dimineaţă de iunie cu rouă

- Fuga-fuga-fuga-fuga! 

O grăbesc pe Frida, să meargă mai repede, dacă tot îi place s-o ia mereu în faţa mea.

O ţigară, cafeaua şi merg către grădină; bună dimineaţa, trandafiri, mamă ce haos vegetal e aici, ai uitat aseară să uzi plăntuţele. Iau apă de ploaie din găleata galbenă cu ibricul albastru, specializat, şi le ud.

Maşa îmi taie calea în viteză; e de rău când o pisică neagră îţi taie calea, dar, dacă pisica neagră ţine în gură un guşter bicolor, nu se mai pune.

Mărul meu are urme fine de fructe anul ăsta, cine oare îl tot ondulează pe coacăz?, ce drăguţ e inul, uau, ce mare de bălării!

E rouă-n grădină şi şlapii îşi iau porţia matinală de ud; pe potecă, înaintea mea, mâţa alburie îşi flutură agale coada, în urma mea, Hades, mic şi negru, pufneşte cu nasul în iarbă. 

Ajung lângă vişin, săracul, cum era el plin altă dată, nici nucii n-au rod; mă uit cu drag la rubarbă, la valeriana care tinde spre cer, la zmeura-tufă migratoare.

Verdele năvăleşte de peste tot, soarele-mi intră în ochi, privirea nu se opreşte în ziduri, peticul de cer senin de iunie e doar al meu. 

Respir lacom, iarăşi şi iarăşi, n-aş mai pleca, dar n-am de ales; mă întorc pe potecă, Frida se prinde că n-o mai urmez şi-mi trece iar în faţă în drumul spre casă. 

- Hai, mâţă, că n-am timp de tine!

Pe zona de ciment, Maşa îşi educă guşterele, Jinx se leagănă în hamac, iar Igor se spală tacticos lângă ghivecele cu plăntuţe. Printre ulucile portiţei, Pepsi mă urmăreşte cu atenţie.

Mă strâng în halatul albastru, mi-e rece şi-mi place. Mă uit spre răsărit; timpul stă-n loc, ceasul e inutil, lumina se cerne prin gard, mai pleacă dacă-ți vine.

Lin, cald și metodic, Jinx se dezmiardă pe picioarele mele; îi e foame și cere în stilul lui, mă învăluie șerpuind, îmi gravează infinituri. În minte-mi umblă: Devii veșnic responsabil pentru ceea ce ai îmblânzit. 

Bună dimineața din marginea nicăieriului.