Liniștea de seară

Pe masa de lângă terasă, pun în castroanele câinilor mâncarea pregătită în găleata lor. Dinspre curte, Zăvod mă urmăreşte atent, din dreapta mea Pepsi radiografiază operaţiunea. Ca de obicei, Hades e în plimbări, iar Urma face ture: latră de uneori nu-ți auzi gândurile, merge de la un câine la altul povestindu-le ea ştie ce, îl invită pe domnul meu fie la masă, fie să vină mai repede să-i ducă mâncarea, că nu m-am prins încă ce vrea (R. îi hrăneşte pe Zăvod şi pe Urma, eu - pe Hades şi pe Pepsi). Când e prea insistentă, şi-o mai fură de la câte-un câine.

- Hai iubita să hrănim dihăniile.

Răzvan ia cratiţele maro ale câinilor mari  şi pleacă cu ele înaintea mea; Urma se-nvârte în faţa lui, latră, trece prin spatele lui, n-are deloc răbdare. 

Întâi o leagă pe ea, îi dă mâncarea, îl leagă pe Zăvod, îi pune şi lui castronul. (Aşa nu mai ies bătăi.) 

După el, duc şi eu castroanele celor doi câini negri - castroane de Ikea: din inox al lui Hades, din plastic al lui Pepsi.

- Hades, Hadeees, hai băiat! Hai și tu, țiganco!

Îl mângâi ușor pe Hades, o vânez pe Pepsi s-o mângâi și pe ea.

Duc găleata la loc, vine și domnul meu. 

Pentru un sfert de oră, se lasă liniștea-n curte.