Primăvară pe final

 # E final de mai și totul e nerușinat de verde, flora spontană crește când te întorci cu spatele la ea, cea premeditată – mai ușor; înfloresc trandafirii (mult mai târziu ca în alți ani), în aer e un miros de bujori de și salcâmi înfloriți, de verde-viață și de pământ reavăn.

# Am demarat conservăreala anuală cu uscat mărar, leuștean, oregano, păpădie și urzică (dafinul e bonus), culeg din trandafirii de dulceață (la cum plouă zilnic, s-ar putea să nu mai am ce), le-am pus gulere din staniol roșiilor - le reteza cineva -, zi de zi mai fac câte ceva în grădină – terapie pentru creier.

# E an de melci cu cochilie și de greieri în exces și deja au apărut nezarele, cireșele mai au până să se coacă, facem salate din multe feluri de frunze culese din grădină, găinile sunt bântuite de instincte materne, câinii arată crunt grație ploilor, iar pisicile încă năpârlesc.

# Au revenit în peisaj plasele și perdelele împotriva insectelor, bună treabă am făcut anul trecut cumpărând pavilionul de grădină, am schimbat decorul în zonă (mutat minisolarul): acum văd de pe șezlong toate florile perene și hamacul are loc generos.

# Pe uliță cresc case și garduri, la viitoarea cabană din lizieră se muncește mereu, se-aud cântând motocoase zilnic; cerul arată incredibil, dar încă n-am văzut vreun curcubeu, domnul meu iar a cosit valeriana, iar rododendronul a murit din proprie inițiativă.

# Mă bucur că trecătorii folosesc coșul de gunoi de la poartă, am recuperat deficitul de somn și viața parcă e mai colorată; zi de zi iau cu mine umbrela curcubelie și mă face să zâmbesc, drumul spre casă e mărginit de maci rușinați și domnul meu trebuie să conducă încet, ca să pot vedea evoluția plantelor.

# Sunt 12 ani de când am plecat din oraș și încă mă întreb cum am putut trăi atâta vreme în el, recunosc vecinii de pe uliță dacă îi văd în zonă (copiii îi știu pe toți), mare pacoste Netflixul (și bucurie simultan). N-am chef să scriu, dar, dacă mă roagă microb turbat așa frumos, n-am cum să-l refux. 😊 Să fiți bine.