marți, 17 ianuarie 2012
luni, 16 ianuarie 2012
Drumuri paralele
Eram cam la zece minute de casa noastră când am descoperit o urmă de ulicioară care ne-a făcut să ne teleportăm în alte vremuri și locuri: glod, case sărace cu garduri căzânde sau mai bine fără, coceni de porumb acoperiți cu polietilenă coaptă de soare, pantofi scâlciați lângă trepte roase din lemn, ligheane cu smalțul sărit înșirate pe lângă temelie, bănci obosite de ani, câini de rasă incertă slabi și jigăriți, temători, cu adăposturi improvizate și cratiță goală de apă lângă, legați în lanuri de un metru, preșuri pe o culme cârpită din sârme izolate de diverse culori, miros de bălegar, o pisică portocalie cu dungi, semisălbatică, privindu-ne chiorâș dintr-un fânar într-o rână, aproape gol.
În fața unei case mai răsărite, pe o buturugă, un tip cu burtă, tânăr, cu un mobil.
- Bună ziua, la mulți ani. Unde ieșim dacă mergem pe-aici?
- Ieșiți în sat, vă duce drumul.
"Drumul" în discuție având maximum 3 m lățime, plin de hârtoape și de glod dens, fără șanțuri de scurgere, pe lângă care drumul nostru cu piatră și dale e autobahn. Am ieșit din ulicioară într-o uliță paralelă cu a noastră; case mici, compacte, acoperite cu carton și smoală, construite cel târziu prin anii 60, curți aglomerate de vechituri, cu lemne subțiri puse-n piramide, păsări pe drumul mai mult gropi, baligă, peturi. O casă de vacanță cu termopane, tegola, obloane și cultură de beton în curte plus două thuie și-o magnolie, o vilă cu trei niveluri și țâșpe camere, cu aspect de bloc comunist și gard des cu țepușe metalice.
Pe margine, o cișmea cu placă din piatră scrisă tremurat cu vopsea neagră, construită de doi indivizi în amintirea lor veșnică; o cană din plastic legată cu un lanț de gard, un jgheab murdar. În șanțul de pe margine abia sugerat - pahare de folosință unică în care pe vremuri a fost cafea, pungi, ambalaje sclipicioase, cutii strivite de bere, toate pălite de soare, pline de noroi uscat. Coborând spre șoseaua asfaltată din sat, vedem două bătrâne ieșite la socializare, pe o bancă; le salutăm, ne răspund lung, punând mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine ai cui suntem. Garduri joase, porți cât să delimiteze optic spațiul, căpițe de fân și de coceni, latrine înclinate din lemn acoperite cu petice din tablă, un coteț din cărămidă pe jumătate dărâmat, oale și borcane prăfuite puse în pari.
Cu cât ne apropiem de șosea, curțile sunt mai înguste și mai betonate, casele mai mari și mai portocalii cu mov, multe dintre ele renovate și cu mansarde, balcoane sau terase construite ulterior, mai un garaj, mai un ciobănesc carpatin liber pe moșie și cu viluță, mai o poartă din fier forjat și lămpi solare, dar majoritare rămân tot casele mileniului trecut, obosite, dar proaspăt văruite.
Când am ajuns "la stradă", am oftat; veneam din anii copilăriei când, urcând spre cabana Voina, treceam prin Lerești; cam așa era atunci, acolo. Mergem acum pe asfalt, spre casă; în dreapta - curți mari, clădiri mai noi sau mai vechi îngrijite, țeavă de gaze, coșuri de centrale, antene parabolice; în stânga - la fel. Tentative de câini de statură pisicească cu blana lucioasă, pisici cu zgardă antiparazit privind din spatele geamurilor, ornamente de Crăciun, ici un leagăn, dincolo un suport pliant pentru rufe, două șezlonguri la soare, un grătar zidit. Drumul mărginit de șanțuri betonate, podețe cu tevi mari sub ele, un magazin, încă unul, stația de maxi-taxi.
Bucla se închisese; eram într-o lume cunoscută.
În fața unei case mai răsărite, pe o buturugă, un tip cu burtă, tânăr, cu un mobil.
- Bună ziua, la mulți ani. Unde ieșim dacă mergem pe-aici?
- Ieșiți în sat, vă duce drumul.
"Drumul" în discuție având maximum 3 m lățime, plin de hârtoape și de glod dens, fără șanțuri de scurgere, pe lângă care drumul nostru cu piatră și dale e autobahn. Am ieșit din ulicioară într-o uliță paralelă cu a noastră; case mici, compacte, acoperite cu carton și smoală, construite cel târziu prin anii 60, curți aglomerate de vechituri, cu lemne subțiri puse-n piramide, păsări pe drumul mai mult gropi, baligă, peturi. O casă de vacanță cu termopane, tegola, obloane și cultură de beton în curte plus două thuie și-o magnolie, o vilă cu trei niveluri și țâșpe camere, cu aspect de bloc comunist și gard des cu țepușe metalice.
Pe margine, o cișmea cu placă din piatră scrisă tremurat cu vopsea neagră, construită de doi indivizi în amintirea lor veșnică; o cană din plastic legată cu un lanț de gard, un jgheab murdar. În șanțul de pe margine abia sugerat - pahare de folosință unică în care pe vremuri a fost cafea, pungi, ambalaje sclipicioase, cutii strivite de bere, toate pălite de soare, pline de noroi uscat. Coborând spre șoseaua asfaltată din sat, vedem două bătrâne ieșite la socializare, pe o bancă; le salutăm, ne răspund lung, punând mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine ai cui suntem. Garduri joase, porți cât să delimiteze optic spațiul, căpițe de fân și de coceni, latrine înclinate din lemn acoperite cu petice din tablă, un coteț din cărămidă pe jumătate dărâmat, oale și borcane prăfuite puse în pari.
Cu cât ne apropiem de șosea, curțile sunt mai înguste și mai betonate, casele mai mari și mai portocalii cu mov, multe dintre ele renovate și cu mansarde, balcoane sau terase construite ulterior, mai un garaj, mai un ciobănesc carpatin liber pe moșie și cu viluță, mai o poartă din fier forjat și lămpi solare, dar majoritare rămân tot casele mileniului trecut, obosite, dar proaspăt văruite.
Când am ajuns "la stradă", am oftat; veneam din anii copilăriei când, urcând spre cabana Voina, treceam prin Lerești; cam așa era atunci, acolo. Mergem acum pe asfalt, spre casă; în dreapta - curți mari, clădiri mai noi sau mai vechi îngrijite, țeavă de gaze, coșuri de centrale, antene parabolice; în stânga - la fel. Tentative de câini de statură pisicească cu blana lucioasă, pisici cu zgardă antiparazit privind din spatele geamurilor, ornamente de Crăciun, ici un leagăn, dincolo un suport pliant pentru rufe, două șezlonguri la soare, un grătar zidit. Drumul mărginit de șanțuri betonate, podețe cu tevi mari sub ele, un magazin, încă unul, stația de maxi-taxi.
Bucla se închisese; eram într-o lume cunoscută.
vineri, 13 ianuarie 2012
Pe când scara se făcea
1. Măsurat înălțimea (adâncimea) beciului și până unde va veni scara (cele două catete ale triunghiului dreptunghic). Aplicat teorema lui Pitagora întru aflarea lungimii ipotenuzei, înmulțit cu 2 și apoi adunat 7 trepte x 70 cm. Total rotunjit - 3 scânduri de 4 m, grosime 2 cm.
2. Mers în târg, cumpărat scânduri, tăiat două din ele de lungimea ipotenuzei, una conventabil la transport, încărcat în Loganul din dotare și adus acasă.
3. Căutat în Tabele matematice uzuale unghiul de la baza scării în funcție de raportul catetă mică/ipotenuză, tăiat scândurile la unghiurile respective (în curte, cu circularul). Tăiat trepte. Tăiat două contratrepte per treaptă. Finisat. Trasat locul contratreptelor. Fixat contratrepte, 3 cuie per bucată.
4. Coborât în beci, dus material lemnos la locul faptei, demontat scară veche. Fixat o ipotenuză (cu contratrepte montate) cu dibluri pe perete; pus pe poziție cea de-a doua ipotenuză; fixat trepte începând de jos (4 cuie per treaptă).
5. Terminat scară. Admirat.
joi, 12 ianuarie 2012
Activități conexe în vacanță
În răgazul de sărbători am avut noi ca îndeletniciri principale deconectarea, relaxarea, odihna, dar printre ele am mai intercalat ba un drum în Pitești - în ziua de Crăciun m-a șocat liniștea de pe străzi (era ca-n copilăria mea, când treceau trei mașini pe minut pe stradă) -, ba altul în Mioveni, cu șoping pentru revelion - unde prețurile sunt straniu de mici -, ba o plimbare prin preajmă, prin locuri necălcate până acum. Domnul meu s-a ocupat de chestii electrice, c-așa a avut el chef, adică a pus niște alte întrerupătoare pentru lumina din chioșc și reflectorul din curte (cu tras fire, copex, bombănit, scos copex, fixat etc.), plus montat o lampă de neon cu întrerupător aferent pentru iluminarea unei zone pe drumul spre bucătărie. Apoi a făcut o altă scară pentru beci - exact cum și-a dorit-o de când ne-am mutat, dar mereu avea altceva mai important de făcut -; scara e din brad verde și miroase într-un frumos fel, arată cam bine și încă îmi inventez drum în beci doar de dragul ei. Și-a mai montat domnul meu pe cele două scânduri reglabile ale bancului de lucru portabil niște corniere de aluminiu - el spune că sunt utile la îndoit diverse chestii, cum ar fi tabla -, a făcut ordine în atelier cu spirit de răspundere, de acum mie mi se pare că s-a dublat spațiul, și a mai executat diverse alte chestii, în funcție de chef și de inspirație. Eu am admirat căprioare și vulpi, am urmărit circuitul ereților în natură, am drăgălit câini, m-am jucat cu pisicile, am refuzat să răspund la telefoane - numai îndeletniciri practice.
Împreună ne-am plimbat pe coclaurile dinspre Câmpulung; am admirat liziera și măceșele contrastante, coroana de pini de pe vârful dealului, am admirat priveliștea dintr-o altă perspectivă (aparatul foto era evident acasă, la locul lui), am remarcat evoluția verticală a casei domnului fost consilier, apoi ne-am jucat cu cei trei câini ai acestuia și cu cei doi pui-șobolănei urâți cu spume dar simpatici foc ai tentativei de terrier pe care o au.
Am coborât urmărind marginea unei râpe - până în anii 50 pe-acolo era iazul satului, a fost asanat cu greu - unde erau zeci de pini mici și viguroși care m-au ispitit foarte, dar zău de-aș avea unde să-i plantez, că la capitolul conifere avem surplus; oricum un brad și-un molid vor trebui mutați și nu știu unde. Și iar am coborât, de astă dată printr-un lan de bălării de unde presupun că aduc motanii noștri acasă turiță - și eu, și domnul meu eram îmbrăcați în flisuri și-a fost de mare finețe să ne des-turițăm -, am admirat peisajul dintr-un alt unghi și tare ne-a bucurat.
Voiam să ne întoarcem acasă, era cam 2-3 pm, dar cam la 50 m înspre Câmpulung am văzut un acoperiș. Și ne-am hotărât să mergem pe unde nu mai călcasem până acum, dar despre asta data viitoare.
Împreună ne-am plimbat pe coclaurile dinspre Câmpulung; am admirat liziera și măceșele contrastante, coroana de pini de pe vârful dealului, am admirat priveliștea dintr-o altă perspectivă (aparatul foto era evident acasă, la locul lui), am remarcat evoluția verticală a casei domnului fost consilier, apoi ne-am jucat cu cei trei câini ai acestuia și cu cei doi pui-șobolănei urâți cu spume dar simpatici foc ai tentativei de terrier pe care o au.
Am coborât urmărind marginea unei râpe - până în anii 50 pe-acolo era iazul satului, a fost asanat cu greu - unde erau zeci de pini mici și viguroși care m-au ispitit foarte, dar zău de-aș avea unde să-i plantez, că la capitolul conifere avem surplus; oricum un brad și-un molid vor trebui mutați și nu știu unde. Și iar am coborât, de astă dată printr-un lan de bălării de unde presupun că aduc motanii noștri acasă turiță - și eu, și domnul meu eram îmbrăcați în flisuri și-a fost de mare finețe să ne des-turițăm -, am admirat peisajul dintr-un alt unghi și tare ne-a bucurat.
Voiam să ne întoarcem acasă, era cam 2-3 pm, dar cam la 50 m înspre Câmpulung am văzut un acoperiș. Și ne-am hotărât să mergem pe unde nu mai călcasem până acum, dar despre asta data viitoare.
miercuri, 11 ianuarie 2012
Agricultură for dummies
Tare m-aș bucura să pot face un curs de inițiere în agricultură, eventual ecologică. Învățatul ăsta după net, cărți de specialitate, cusuri de facultate, ureche e tare păcătos, pricep prea puține din ce e pe-acolo și riscul de-a călca în străchini e incredibil de mare. Mi-ar plăcea un curs ca cele din seria "for dummies", cu informații de la a la... g, h, pe-acolo, de unde devine limbă română limba folosită în cărțile de specialitate. Am căutat pe net, se pare că așa ceva nu există.
Voi ați auzit să fie pe undeva?
Voi ați auzit să fie pe undeva?
Raport periodic despre dihăniile din dotare
Noul an ne-a prins cu poiata mobilată cu trei găini albe obeze şi urâte, un cocoş frumos – Gonzales – şi o înaripată neutră estetic, de sex incert, pe care am crezut-o iniţial găină (din motiv de creastă mică), apoi am suspectat-o că e cocoş; cum nu eram sigură ce e, i-am spus Androginul. De Bobotează ne-au mai crescut încă opt dihănii, toate găini, toate autohtone – de la dom’colonel -, toate urâte, dar măcar nu mai sunt grase și albe cu pete, una e de-a dreptul neagră cu moț, una gri cu picăţele, vreo două roşcate cu şuviţe blonde şi restul cu modele diverse, gri și maro pe fond alb. Androginul s-a dovedit a fi cocoş, e în extaz acum că-l lasă şi pe el Gonzales să curteze din mândre; ba chiar s-a hotărât în cinstea lor să nu mai doarmă mereu pe coteţ, ci să intre uneori cu ele seara, probabil ca să le păzească. Producţia zilnică de ouă – două-trei. (Nu spun cât de încântată sunt, nu contează c-am făcut ouă umplute ca să le folosim înainte de expirare pe cele luate din supermarket).
Câinii sunt sastisiţi de mâncare, numai din bun-simţ se mai uită uneori la ce le-am pus în castroane. Cei mari au suportat mult mai uşor perioada de revelion cu pocnitori şi artificii pentru că şi-au găsit un loc ager în chioşc. Dorm la soare când e, dorm la lemne când plouă, că zăpadă pas, plimbă mingi şi jucării prin curte şi grădină când îi apucă. Din când în când instinctul de vânătoare le este trezit de Androginul evadatoriu, dar le trece repede. Merg alături de noi pe aleile betonate (ei, că noi nu mai avem loc și mergem pe pământ), sunt companioni fideli la rondul de dimineață prin grădină și uneori mai sapă prin stratruile puse de mine în toamnă. Hades e veşnic vigilent, bântuie marginile proprietăţii şi trebuie să ştie el tot. Când nu patrulează, vine în faţa terasei la cerşit; e un tip foarte manierat, indiferent ce-i oferim el primește politicos, chiar dacă e un ambalaj de biscuiți.
Pisicile sunt tare oropsite, dorm unde şi când vor, fac cam ce le trece prin cap fix când le apucă. Zombie e de departe cel mai cuminţel şi mai puţin mofturos. Dimineaţa îl găsim dormind în cuibul lui; ne simte, se trezeşte, se întinde, vine la un strop de iubăreală, mănâncă, apoi intră în bibliotecă la somn. Doarme până spre după-amiază, iese un pic, vine şi mai execută un somn de frumuseţe în dormitor. Pe la 8 seara cere afară, iese şi se îndreaptă semeţ către sat. Nu ştiu când se întoarce.
Jinx e un ticălos cu toane care mârâie, amabalează, scuipă şi zgârie, e gelos (nu suportă să intre în dormitor sau în camera Mirunei cineva din afara casei) şi nu prea previzibil. Nu-l iau în serios (dar nici nu-l las să mi se urce în cap), mai ales că de la o vreme mă sfidează explicit. Conflictul s-a declanșat când l-am văzut venind dinspre pădure, prin livada de lângă noi, cu o veveriță vie în gură. Țipa biata de ea ca din gură de șarpe, nu de motan; am strigat la el, l-am certat, evident că zadarnic, șmecherul a tulit-o englezește de parcă ar fi știu că n-am cum să ajung la el în timp util din motiv de poartă la mare distanță. De atunci se uită puțin cam strâmb la mine. Noaptea uneori doarme acasă, alteori el știe pe unde, e gras și mă întreb ce și de pe ce grătar fură (sau ce vânează), că acasă nu mănâncă mult; se joacă des cu mâțuca și a învățat-o și pe ea să fie violentă.
Mașa e ba o dulceață, ba o murătură răzbunătoare, doarme pe rafturile bibliotecii și se poartă de parcă toți oamenii și toate animale s-au inventat pe astă lume numai ca să-i facă ei mofturile; cum vine cineva la noi, cum i se urcă în brațe și începe să-i povesteacă ea știe ce; trece în fugă cu coada înfoiată pe sub câinii mari, îl provoacă la joacă pe Hades, îl terorizează pe bietul Zombie și alături de Jinx face nenumărate năzbâtii. Mă urmărește continuu, vrea să doarmă pe mine, că lângă nu-i e de-ajuns, dar poate fi și ascultătoare, tandră și dulce, asta când vrea ea. Bagă botul în orice cană sau pahar care conține ceva lichid, a testat bere vin cremă de whiskey vișinată pepsi twist compot, mănâncă pufuleți pufarine chec cozonac ardei gras și mai nou aduce șoarecii pe care-i prinde prin lizieră în casă. Dacă ei n-ar fi prea vii și pupăza prea neroadă (uită de șoarece și începe să se joace cu undița de pisici), ar mai merge. Așa, deocamdată nu; cred că încă nu suntem pregătiți să avem ca animal de companie vreo rozătoare.
Câinii sunt sastisiţi de mâncare, numai din bun-simţ se mai uită uneori la ce le-am pus în castroane. Cei mari au suportat mult mai uşor perioada de revelion cu pocnitori şi artificii pentru că şi-au găsit un loc ager în chioşc. Dorm la soare când e, dorm la lemne când plouă, că zăpadă pas, plimbă mingi şi jucării prin curte şi grădină când îi apucă. Din când în când instinctul de vânătoare le este trezit de Androginul evadatoriu, dar le trece repede. Merg alături de noi pe aleile betonate (ei, că noi nu mai avem loc și mergem pe pământ), sunt companioni fideli la rondul de dimineață prin grădină și uneori mai sapă prin stratruile puse de mine în toamnă. Hades e veşnic vigilent, bântuie marginile proprietăţii şi trebuie să ştie el tot. Când nu patrulează, vine în faţa terasei la cerşit; e un tip foarte manierat, indiferent ce-i oferim el primește politicos, chiar dacă e un ambalaj de biscuiți.
Pisicile sunt tare oropsite, dorm unde şi când vor, fac cam ce le trece prin cap fix când le apucă. Zombie e de departe cel mai cuminţel şi mai puţin mofturos. Dimineaţa îl găsim dormind în cuibul lui; ne simte, se trezeşte, se întinde, vine la un strop de iubăreală, mănâncă, apoi intră în bibliotecă la somn. Doarme până spre după-amiază, iese un pic, vine şi mai execută un somn de frumuseţe în dormitor. Pe la 8 seara cere afară, iese şi se îndreaptă semeţ către sat. Nu ştiu când se întoarce.
Jinx e un ticălos cu toane care mârâie, amabalează, scuipă şi zgârie, e gelos (nu suportă să intre în dormitor sau în camera Mirunei cineva din afara casei) şi nu prea previzibil. Nu-l iau în serios (dar nici nu-l las să mi se urce în cap), mai ales că de la o vreme mă sfidează explicit. Conflictul s-a declanșat când l-am văzut venind dinspre pădure, prin livada de lângă noi, cu o veveriță vie în gură. Țipa biata de ea ca din gură de șarpe, nu de motan; am strigat la el, l-am certat, evident că zadarnic, șmecherul a tulit-o englezește de parcă ar fi știu că n-am cum să ajung la el în timp util din motiv de poartă la mare distanță. De atunci se uită puțin cam strâmb la mine. Noaptea uneori doarme acasă, alteori el știe pe unde, e gras și mă întreb ce și de pe ce grătar fură (sau ce vânează), că acasă nu mănâncă mult; se joacă des cu mâțuca și a învățat-o și pe ea să fie violentă.
Mașa e ba o dulceață, ba o murătură răzbunătoare, doarme pe rafturile bibliotecii și se poartă de parcă toți oamenii și toate animale s-au inventat pe astă lume numai ca să-i facă ei mofturile; cum vine cineva la noi, cum i se urcă în brațe și începe să-i povesteacă ea știe ce; trece în fugă cu coada înfoiată pe sub câinii mari, îl provoacă la joacă pe Hades, îl terorizează pe bietul Zombie și alături de Jinx face nenumărate năzbâtii. Mă urmărește continuu, vrea să doarmă pe mine, că lângă nu-i e de-ajuns, dar poate fi și ascultătoare, tandră și dulce, asta când vrea ea. Bagă botul în orice cană sau pahar care conține ceva lichid, a testat bere vin cremă de whiskey vișinată pepsi twist compot, mănâncă pufuleți pufarine chec cozonac ardei gras și mai nou aduce șoarecii pe care-i prinde prin lizieră în casă. Dacă ei n-ar fi prea vii și pupăza prea neroadă (uită de șoarece și începe să se joace cu undița de pisici), ar mai merge. Așa, deocamdată nu; cred că încă nu suntem pregătiți să avem ca animal de companie vreo rozătoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
:-D
