Raport preliminar despre anul agricol 2012

Toamna vine uşor-uşor, fie ea şi cu temperaturi peste media multianuală. Vişinii încep să-şi scuture frunzele palide, în aer e miros de struguri şi de prune, merele se ruşinează de la zi la zi, liziera virează din verde august în ruginiu tomnatic. Pădurea încă nu şi-a schimbat culoarea, dar foşneşte altfel şi deja miroase şi ea a toamnă.

E secetă în continuare, udăm la greu, pământul e ca un chip de bătrână de sat de munte, cu riduri şi crăpături în care apa intră ca într-o falie spaţio-temporală – spunem că le dăm apă chinezilor, aşa că mutatul furtunului de pe un şanţ pe altul a devenit du-te şi tu şi mută chinezul ăla. Trandafirii fac ei ce fac şi-s mereu plini de flori – în perioadele de caniculă cei planaţi la umbră înnebuniseră de tot, erau mai mult flori decât frunze -, tufănelele şi crizantemele au boboci firavi, ridichiile negre cresc ca în poveste, grădina e plină de roşii şi ardei.

A venit prima tură de lemne pentru iarnă – anul acesta am cam întârziat cu achiziţia lor, asta e – pe care zimbrii le-au şi tăiat cu drujba: 2,6 mc de fag frumos mirositoriu, mai ales după decuparea generatoare de rumeguş (pe care îl voi strânge şi-l voi împrăştia pe zona de pământ unde a fost ceapa, tratată deja cu coji de ouă şi zaţ de cafea; urmează să pun acolo şi cenuşă, am citit pe net cum că astă compoziţie ar fi imbatabilă în hrănirea cu minerale a terenului).

Am început deja să strângem din recoltă şi experimentele din acest an îşi arată roadele. Din cele bune:

- Pomii au fost săpaţi, îmbăiaţi, daţi cu var, tăiaţi în primăvară de specialişti şi stropiţi de două ori, o dată înainte de deschiderea florilor, a doua – când 25% din ele deja căzuseră. Au rod cam de trei ori mai mare ca în anii trecuţi.

- Via are rod la căpşunică la fel ca acum un an, dar are şi struguri de masă pe care doar îi intuiam anul trecut. A fost tăiată o dată şi stropită de trei ori cu piatră vânătă – asta am făcut-o şi anii trecuţi -, noutatea fiind că lângă fiecare butură de vie am plantat crăiţe şi gălbenele. Au fost şi frumoase, şi utile după cum se pare.

- Mulcirea rodonelului, magnoliei şi trandafirilor cu coajă de salcâm s-a dovedit a fi de un real folos, nu le-am săpat sau plivit deloc toată vara, au urme fine de bălării – mai mult iarbă – în preajmă şi umiditatea în sol s-a păstrat mai bine; nu mai spun că mi-am permis să le ud la rădăcină cu presiune mare, scoarţa împiedicând spălarea pământului.

- Cresonul s-a dovedit a fi o braieră antiţânţari imbatabilă, an de an vom pune.

- Plantele aromatice, gălbenelele şi crăiţele puse pe marginea gardului au ţinut departe de legume păduchii şi omizile, iar timijanul i-a supărat foarte tare pe melci, fie ei cu, fie fără cochilie.

- Cartofilor le merge bine în zonă de semiumbră cu măcriş şi călţunaşi pe lângă ei.

- Morcovii sunt mai harnici când sunt plantaţi pe pat de nisip, în preajma cresonului.

- Roşiile puse cu busuioc în preajmă sunt considerabil mai sănătoase decât celelate, le fel cele plantate în apropierea verzei.

- Ceapa şi usturoiul puse pe o latură a grădinii au diminuat numărul de melci.

- Hreanul mutat aiurea de mine în plină grădină de legume a făcut ca ardeii puşi lângă el să crească mai mult decât cei plantaţi mai încolo. Constatare – melcilor nu le plac ardeii iuţi.

- Menta a speriat fluturii de varză, grăsiţa cea bălărie – Portulaca oleracea – e o incredibil de utilă plantă acoperitoare de sol, ea fiind magicianul care a păstrat umezeala în șanțurile de udare.

De-a lungul primăverii și verii, domnul meu a stropit gărdina de trei ori cu piatră vânătă, iar eu am îmbăiat cu dușul o dată pătrunjelul colonizat de cicade și am stropit trandafirii plini de diverse mărci de păduchi de trei ori (cu o suspensie de săpun de casă, spirt și apă). Legumele au fost săpate și plivite o singură dată (apoi mulcite), roșiile au fost o dată tunse și o dată curățate de mană. Cartofii, ceapa, usturoiul, patisonul, varza, plantele aromatice au fost lăsate în legea lor, fasolea, brocoliul și bamele nu s-au făcut, castraveții au avut rod mult mai slab ca-n anii trecuți.

Și cam atât. În plus - vreau pelin.

Dacă e marţi, să fie flori

Luni de dimineață, poze cu pisici

2xgri + 2xnegru = 4 motive de amuzament

Somnul cel mai bun este, după cum se ştie, în cădiţa cu rufe de spălat. Pentru că merită!

Drumul spre liniște

Calendaristic am intrat în toamnă și s-a încheiat cu bine sezonul de musafiri; a fost fain, dar recunosc că nu şi uşor (în mare parte, am mers la serviciu). Am reuşit să spăl tonele de farfurii pahare ceşti tacâmuri prosoape lenjerii şi să le pun la loc și casa mi s-a părut brusc că ne-a rămas mare. Încă ne refacem - lucru îngreunat de noul program de lucru 7-15 (care numai 15 nu e), trezitul la ore nesimțit de matinale neintrând în pasiunile mele ascunse -, încă ne uităm prin casă, prin curte după persoane care evident că nu sunt, încă procesăm belșug de informație acumulată în astă vreme, schimbăm impresii și uneori ajungem și la concluzii. Câinii și pisicile încă nu s-au obișnuit cu ideea că vremea în care oricând cineva era dispus să-i răsfețe s-a dus și până îla augustul viitor mai e cale lungă.

Activități gospodărești în astă perioadă – puțintele doar, domnul meu a asigurat provizia pentru iarnă de lucernă pentru cuştile câinilor şi doamnele găini, a strâns mere şi prune şi le-a pus în butoaie la fermentat (operaţiune desfăşurată cam de două ori pe săptămână), amândoi am jumulit frunzele mănate ale roșiilor și am cules lădițe de prune pentru diverse persoane (nu vine lumea să-și culeagă, le duci tu fructele direct acasă).

Roşiile noastre trec din verde-ecologist în galben liberal, apoi în portocaliu pseudo-dreapta (unele chiar şi coapte rămân aşa, în opoziţie) şi la final ajung la putere în roşu socialist; pământul e ridat de secetă - faptul că udăm aproape în fiecare seară deja nu-l prea mai ajută, - via e în vizibilă suferinţă generată de apa insuficientă, chiar dacă se coc strugurii de masă și zona din preajma boltei miroase de-a dreptul încântător.

Bem freșuri de mere la greu (merele se culeg, se spală, se taie în 4, se toacă în mașina electrică de tocat carne, se storc printr-o bucată mândră de perdea de Pașcani și apoi se pun în sticle de bere Grolsch, de aproape 500 ml, cu dop flip top), urmărim pădurea să vedem momentul în care va începe să bată în galben, ne uităm la rațele care încep să plece în V și încă nu avem pornirea necesară ca să golim și să strângem piscina.

Gutuile cresc ca nebunele, din zi în zi e mai rece și zău de-mi pare rău, pielea-mi înfiorată de bucură, șlapii apreciază dușurile de rouă, matinale, în iarbă.

E week-end, azi mă văd cu foștii colegi de liceu (după 25 de ani) și e septembrie. Dap.

Dare de seamă despre pisici junioare la început de toamnă

Puii Maşei sunt pentru mine o încântare nesperată, stau cu orele şi mă uit cum descoperă ei lumea, cum învaţă să alerge şi să se cocoţeze, mă bucură evoluţiile lor – de dimineaţa până seara învaţă să mai facă ceva nou – şi mă distrează zi de zi. Au trecut de la explorarea spațiului adiacent căsuței la escaladarea ei; știu să se urce, coborâtul însă se face prin alunecare directă cu viteză inițială: asta în situația în care nu se urcă toți patru odată, când buretele acoperitor al căsuței se supără și se apleacă pe podeaua ei.

Motanul e cel mai mic dintre ei și are și nume deja – Berlioz -, fetița neagră și-a atras în primă fază porecla de Sonerie/Bell – că ea poate fi când clopot, când belă, când belea, în funcţie de toanele personale -, cele două fetițe gri sunt una: Curioasa/Smoky (ea a ridicat prima privirile către lumină, ne-a urmărit atentă și a părăsit cuibul protejat întru explorare), cea de-a doua – Alpinista/Climbi – după ea au început și ceilalți să se urce pe căsuță sau pe sacul de tărâţe care acum e scara principală către locuri mai înalte, ea s-a cocoțat pe cei 15 cm diferență de nivel între locul lor și terasă și m-am trezit cu o limbuță umedă spălându-mă pe picioare.

Le-am pus lapte diluat pe o farfuriuță și le-am cufundat boturile în el: întâi s-a lins fiecare pe el însuși, apoi s-au spălat reciproc; acum deja au început să lipăie timid, mai din castron, mai de pe lăbuţele cufundate graţios şi udate bine cu lapte.

În principiu recipientele cu apă şi mâncare sunt utilizate întru băgarea picioarelor în ele la propriu, somnul se execută unde au măriile lor chef – în căsuţă, în lada cu jachetă din lână, pe sacul de tărâţe sau între rufele pentru spălat puse în cădiţa albastră -, lădiţa cu nisip este terenul de joacă preferat, unde mai şi sapă, se mai şi spală una lume pisicesc junioară; asta când nu se luptă, cu muşcături generatoare de miorlăieli de-a dreptul articulate.

Fetele gri se joacă împreună. Stau în fund și ridică fiecare către cealaltă câte o labă, ca-n oglindă, dar la distanță de 10-15 cm; toţi puii aleargă dezarticulat, se înfoaie, se fac omegă, comit oareşce sunete, scuipă. Bilele de sticlă, mingiuţele săltăreţe, şoriceii de la Cristina nu prezintă interes, dopul de plută uneori se mai cere supravegheat cu atenţie – dacă fuge? -, iar lumina roşie a laserului a devenit duşmanul principal ce trebuie exterminat fără milă, dacă reuşeşte cineva s-o prindă (puţin probabil, pentru că vin mâţele mari de joacă stricătoare – Maşa şi Zombie, că Jinx e prea domn să se amestece cu plozii).

Puii negri sunt moi-lucios-mătase, cei gri – ca niște boțuri de puf delicat şi nu ştiu de ce dar cred că li s-ar potrivi nume de balsam de rufe sau de şerveţele. Domnul meu se revoltă, ce atâtea americănisme, Jinx, Zombie, Climbi, limba română ce-are?; el oricum le spune una din fetele gri, celalată fată gri, aia neagră şi nătărăul.

Le-am făcut puilor prima deparazitare internă, i-am prezentat câinilor – preventiv, în caz că evadează vreun nărod -, i-am dus pe rând prin grădină întru recunoaştere, prilej cu care am remarcat că frunzele vişinilor se îngălbenesc şi cad.

Vine toamna.

Sfidând seceta

Promisiuni

Dramă

Jinx, motanul crud și ticălos, l-a înecat. Sub supravegherea Mașei.

Răgaz