- Maria are 11 ani, părul negru și lung și e venită din oraș; zâmbește complice în timp ce împleteşte perdeaua antiinsecte ce i se scurge maro-bej în pletele negre.
- Sunt pe terasă și N. urcă ușor prin livada alăturată; se sprijină într-un băț, se oprește, ia un măr, mușcă din el cu poftă. Privesc pe geamul bucătăriei, N. e la distanță rezonabilă, urmat de un câine de talie pisicească, și culege ceva ierburi. Merg spre grădină; în lizieră, N. aranjează un snop de uscături. Circuitul vecinului în natură pe fast forward.
- Pe wall mi se plimbă de câteva ori pe zi o copilă grasă şi urâtă, are spre trei ani şi-o mamă convinsă că fie-sa e cosânzeană. Dau unfollow, mama n-are nicio vină că i se pare superbă copila, iar eu nu-mi doresc s-o văd mereu.
- Zăvod vine în viteză cu caracatiţa-piunitoare-jucărie-preferată în gură; o lasă în găleata cu apă, lipăie grăbit, apoi începe joggingul zilnic cu motanul Igor, lăsând caracatița în apă.
- O viespe stă cuminte pe articulația mâinii mele; o las, ce rost are s-o alung? Viespea e parte a ecosistemului, nu are nimic cu mine, sunt doar o pauză în lungul ei drum. S-o alung ar fi ca și cum, neputând să fac ce-am de făcut, m-aș irosi în amănunte.
Like?:)
joi, 5 noiembrie 2015
Stop-cadre din vară
miercuri, 4 noiembrie 2015
Satanismul rockerului de cursă lungă
- Rockul e fermitate şi nonconformism, mesaj şi îndemn, trezire şi energie, revoltă şi libertate, atitudine şi mod de viaţă, exuberanţă şi echilibru, pasiune şi raţional, unitate şi metafizică, e aspiraţie a ruperii lanţurilor.
- Rockerii beau bere şi socializează îndelung, se simt bine în pielea lor şi n-au nevoie de să fie confirmaţi de societate; au un nivel de educaţie care îi împiedică să se uite la Acces direct şi la Capatos şi nu-s asistaţi social.
- Rockul nu e o preferinţă de moment, e opţiune pe viaţă, nu-i modă sau înregimentare, război sau asuprire, somn al raţiunii sau uniformă. Rockul e muzica lupului solitar, nu a oii din turmă.
- În rock nu rămâi blocat în timp, din anii 50 până acum prin el curge aceeaşi sevă şi leagă, cu fire nevăzute, toate genurile între ele, mai noi, mai vechi. Asculţi cu egală plăcere piese din 1960 sau din 2015.
- Rockerilor nu le place politica, dar le plac culoarea negră şi motocicliştii, gecile din piele şi montaniarzii, bocancii şi spaţiile deschise. Membrii trupelor rock nu-s vedete ocupate păzite de racheţi şi dau autografe cu markerul pe braţe.
- Rockerul te acceptă cum eşti, nu-ţi cere să te schimbi, nu e deloc obedient şi din ochi îi ies văpăi când vede o nedreptate. Când s-a ieşit în stradă pentru Arafat sau pentru uniţisalvăm erau nenumărate tricouri negre şi geci de piele, nu eşarfe burberry sau pălăriuţe şic.
- Rocker fiind, recunoşti un alt rocker, îl simţi dinainte să vorbeşti cu el. Comunitatea fiecărui oraş nu-i mare, îi cam ştii din vedere, ajungi să te saluţi cu ei, să schimbi zâmbete pe stradă.
- La un festival rock, e firesc să fii îmbiat de un necunoscut zâmbitor cu o bere, e natural să ţopăi fix cum simţi şi nimeni să nu te judece, e normal ca un bărbos de 30 şi de ani să-ţi ţină fiul de 6 ani de mână şi să danseze uşor cu el, să-ţi facă loc să ajungi cu copilul pe umeri mai aproape de scenă, să vadă trupa de-aproape.
- La un concert rock timpul nu mai există, se crează o admosferă imposibil de descris, energie şi legături, explozie, bucurie şi uitare de sine, eşti parte a unui val în care ţi-e drag să te afli.
Recunosc, am fost nişte părinţi iresponsabili, ne-am abuzat copiii din fragedă pruncie cu Ozzy, Def Leppard, Sfinx, Queen şi The Doors şi i-am mai şi dus la concerte şi festivaluri de alternativ, heavy, hard, grunge. Acum au devenit dependenţi de asta din vina noastră.
marți, 3 noiembrie 2015
luni, 2 noiembrie 2015
Succint, despre ultima vreme
* Am
trecut la ora de iarnă – ce fain e să dormi cu o oră în plus -,
a
căzut
prima brumă, televizorul a revenit de la reparat (mi-a lipsit), am
făcut duminică şase ani de când ne-am mutat, mulţumim la fel.
* Găinile
se mişcă brownian, vesele și libere, prin grădină, mai din
proprie iniţiativă, mai alergate de Igor sau de Frida, că Zăvod
poate doar să urmărească încruntat ostilităţile (e legat, le
consideră pe găini duşmani ce trebuie anihilaţi).
* Mustul
e încă must (incredibil de dulce), tutunul s-a uscat frumușel, am
dus ceapa și usturoiul în beci, am cules gutuile și feniculul (o
parte din el a ajuns în salata de crudități, alături de morcovi
de trei culori, măr, ghimbir, lămâie, sare și ulei de măsline;
cam bună).
* Pisicile
s-au făcut cât urşii şi dorm expandate pe unde vor, câinii
vânează orice rază de soare să se tolănească sub ea, în casă
joacă lumini pe pereţi de la flăcrile din sobe şi ard beţe
înmiresmate.
* Diverse
insecte cu aripi vor să ierneze cu noi, în sat ard focuri de
purificare, drumul încă e practicabil, continuăm cu așezatul
puzzle al lemnelor, am bifat şi primele temperaturi negative.
Intrăm
ușor în regimul de iarnă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)