Despre codurile vântului în februarie și anul grădinăresc 2020

Întâi am fost în cod galben de vânt, apoi în cod portocaliu și miercuri seară a trecut în cod roșu; nu știu ce viteză a avut, dar cert e că n-am mai văzut așa vânt în ultimii zece ani, sigur peste 25 km/h, cum spunea weather.com. Fumul s-a întors în sobe de a inundat întreaga casă, am deschis ușile și vântul a adus praf și frunze dinspre pădure, doar la boiler ce am putut face focul; în rest, trăiască panourile electrice - bine că n-a căzut deloc curentul -, a fost prima dată când nu am putut face focurile în sobe (am reuși doar la boiler, e coșul foarte sus și mare).

Joi dimineață, în curte apăruseră ceva folii necunoscute, zdrăngănitoarea de vânt era pe jos, scările de aluminiu erau căzute, steagul a rezistat eroic, probabil grație șoriceilor cu care l-a prins responsabil domnul meu. În drum spre serviciu am văzut porți deschise, panouri de policarbonat sparte sau dărâmate, bucăți de gard dislocate; niciun acoperiș luat, niciun pom dărâmat.

A plouat doar urme fine, nici gând de zăpadă; a trebuit să stăm cu ușile deschise multă vreme să iasă mirosul rezident de fum, am spălat cam tot ce puteam spăla, am ars miresme neotrăvitoare în ce-am putut, că trepieduri de argint n-am.

Am demarat pregătirea anului grădinăresc viitor, am de la plant-shop semințe de: coleus, două soiuri de verbena, bariere pentru limacși, covor de flori pe bandă, margarete pictate și plăntuțe de: Lippia citriodora Limoncello, Monarda didyma 'Panorama Red Shades', Festuca glauca, Iberis sempervirens Nevina, Penstemon digitalis 'Husker Red', Sedum kamtschaticum Variegatum, Sedum rupestre Angelina, Thymus citriodorus Golden Lemon.

Mă pregătesc să pun semințele de ardei iuți, dar parcă nu mă trage prea tare ața, poate se aliniază planetele în week-end.

Aspirație spre înalturi

Cer de (nicicum) iarnă

Verde de sezon

Ghiocei la început de fe-martie

Mașa și bolovanul

Amestecate

# A plouat ușor pe 27 și 28 ianuarie, cam 1-2 l/mp, insignifiant pentru nevoile solului; noroc cu ceața, ea ce mai aduce un pic de umezeală. Duminică au fost 15 gr și soare, parcă era final de martie.

# Am scris că am consumat foarte multe lemne, inexplicabil, așa că am trecut pe brichete ruf, ca experiment (și-am mai luat niște lemne, să fie). Până acum, experimentul pare o reușită.

# Am păstrat incredibil de puține semințe (după ce oricum strânsesem muuuult mai puține în sezonul trecut) și am fost tare mândră de ce ponderată sunt: au toate loc lejer într-o singură cutie.

# Cu toate că sunt pregătite încă din noiembrie, cele două lopeți de zăpadă stau triste într-o zonă accesibilă; au înflorit bine ghioceii, iasomia de iarnă se îngălbenește de la zi la zi, dă colțul ierbii, ziua crește vizibil, am văzut primele albine.

# Iarna asta care nu e iarnă m-a făcut să încep aranjarea zonelor de la acareturi, în așteptarea primăverii, chiar dacă încă sper la zăpadă și ger. În ritmul ăsta, curând intrăm la tăiat pomi, mutat plante și pregătit pământul.

# Mânușile pentru touch au fost mare bucurie pe vreme rece, până am activat deblocarea prin amprentă.

# Valentine's și Dragobete, 1 și 8 martie, urmează o perioadă de agitație socială pe care nu o înțeleg și nici nu-mi place. Mă bucur că 1 și 8 martie pică duminica, așa că nu voi fi obligată să fiu ipocrită sau cinică.

Iasomia de iarnă

Natură statică. Pisică blonzie pe mâțodrom

Despre case și oameni

În sat cresc case-școală, cu livinguri, mobilă standard şi finisaje de bani grei, unde sentimentul de proprietate apare doar pentru casă; curtea, grădina sunt accesorii. Se plantează beton şi eventual flori din plastic, curţile sunt mici: cât să intre o maşină, un loc de grătar, un foişor şi cam gata. Sentimentul de proprietate a pământului cred că s-a cam dus.

În sat văd case frumoase pe standardele actuale; n-au decoruri, atenție pentru detalii nu există, nimic personalizat. Curți în 90 de grade cu alei delimitate rectiliniu, acum beton, apoi gazon, tuia la 2 metri, acum balansoar, apoi cișmea ornamentală. Totul la șablon, obiecte făcute-n fabrică, fără căldura mâinii omului, îmi par moarte, seci, liniare, nu mi-ar plăcea să trăiesc în ele.

Un obiect, o construcție trebuie să fie utile, dar nu cu prețul șablonizării, nu; folosesc tehnica actuală, îmi plac aparatura electronică și gadgeturile, dar acasă ar fi mort fără chestiuțe aducătoare de zâmbet: lada de zestre și pisicile metalice africane, blidul cu binecuvântarea casei, tava de alpaca și cuierul cu elefanți, țesătura persană și covorul muntenesc, potcoavele de pe gard și blidele din chioșc, umbrela curcubelie și pisicile negre vopsite cu șablon pe ușa bucătăriei – toate mă fac să mi se destindă fruntea.

Cred că oamenii au uitat frumusețea. Nu e de-ajuns să ai ochi ca să vezi, mai trebuie acolo ceva ca să și simți, nu trebuie să înțelegi totul, e de-ajuns să te bucuri de frumosul din jur. Bucuria nu are de-a face cu a avea, a folosi, a mânca; te bucuri de-un răsărit, de-un dar făcut cuiva, de dragostea unui câine, de zâmbetul unui prunc, de-un cântec, de-un pom înflorit; și nu-ți sunt utile.

Că suntem oameni.