Like?:)

joi, 31 ianuarie 2013

Răzlețe

* Ajustarea aspiraţiilor şi dorinţelor o poţi face doar când eşti mulţumit cu ceea ce ai.
* Religia a fost mereu apanajul bărbaților, femeile - doar un accesoriu între cal și cămilă, uneori mai puțin valoros decât câinele.
* Vrând să trăim mai frumos, ne îmbrăcăm în amintiri, ne punem paltoşe anti-prezent - o vieţuire vegetală.
* Civilizați suntem atunci când vrem să respectăm o regulă, nu când ne temem de pedepse.
* Nu putem lua niciodată numai chestiile frumoase dintr-o întâmplare, ele mereu vin la pachet cu chestii neplăcute - până și trandafirii au țepi.
* Trebuie să facem lucrurile, nu să aşteptăm să vină ele la noi.
* Oricât ne-am dori, nu putem rămâne candizi într-o lume perversă.

miercuri, 30 ianuarie 2013

Empirice. Omul de la sat

Pe chipul omului de la sat, timpul trece altfel.
La 35 de ani arată deja ca la 50, ridurile de expresie îi sunt brazde de pământ în secetă, pete maronii se insinuează răzleţ, ochii îi capătă o lucire mată.
De la 55 la 85 de ani, pare că se conservă, nu-și schimbă aspectul și e greu să apreciezi câți ani are - vârsta incertă. Doar, în timp, ochii capătă o sclipire aparte pe care o vezi când îţi vorbeşte despre nepoţi, despre pământ, despre Dumnezeu, despre cum a aşezat el lucrurile, băiatului i-a făcut casă, fetei i-a dat pământ şi l-a aşezat şi pe ăla micu' – primul nepot născut, crescut în casa lui -, gata, de-acum poate să plece liniştit.
Omul de la sat nu se plânge de lipsă de timp sau de stres; trăiește, după o anumită vârstă, în enclava sa în care e pe deplin împlinit, chiar dacă aceasta nu e vizibilă public.

marți, 29 ianuarie 2013

Dilemă de ianuarie

A nins cât să facă totul alb și să fie o liniște nepământeană. E frig și aerul ciupește de nas, mâinile-s reci în mânuși, zăpada trosnește sub talpa trecărilor, blănița de la glugă îmi intră în ochi, în nas. Tufe și pomi, salvie și levănțică, toate sunt dantelate în alb; deasupra coșurilor, peisajul se deformează ca printr-o sticlă neclară.
În casă-i cald și miroase a citrice, soba din dormitor are jar din seara trecută, iar pe geamuri sunt desenate flori. În biliotecă, două perechi de papuci sunt înșirate măiastru – rod al alergături celor două mâțe negre jucăușe.
Găinile înaintează timid pe zonele curățate; merg atente, cu mâinile la spate, și inspectează ce le-am pus pe tavă, în hrănitoare. Câinii mari scrutează vigilenți marginile proprietății; Hades se uită neîncrezător, de pe plapuma bleu de la lemne, și parcă nu-i vine să iasă. Zombie doarme pe căsuța de pisici din chioșc, Jinx admiră răsăritul din gutui. Mașa aleargă zăbăucă prin curte, sapă în zăpadă, sare, strănută, iar sapă.
Ereții planează parcă obosiți; ulii nu mai apar decât rar, iar păsărelele gureșe sunt, pentru moment, amuțite. În livezile din preajmă, o căprioară stringheră și patru câini ai vecinilor care n-au gard. Căprioara cojește conștiincioasă un pomișor, bracul amușină ceva urme de vulpe, ceilalți trei câini dorm covrig în zăpadă.
Mașina a rămas cuminte pe marginea drumului, lângă casa englezului; iar a trecut plugul pe uliță și-a lăsat un maldăr de zăpadă perpendicular pe drum - așa știe el, să urce cu lama lăsată și de-acolo nu mai poate.
Should I stay or should I go?

Unora le place sticla




vineri, 25 ianuarie 2013

Azi mă enervează:

* Televiziunile de un leu cinzeci cu ora 24, de parcă ziua ar avea 25 de ore, cu profesioniştii lor deștepți care nu știu să folosească acuzativul cu p și pentru care acordul în număr e o mare enigmă.
* Că am probleme cu memoria de scurtă durată.
* Like-urile pe facebook la propriul post sau status, tag-urile pe poze cu animăluţe, flori, bibelouri, milieuri şi volănaşe.
* Că mereu am prea multe cărți pentru prea puțin timp și trebuie să aleg.
* Curțile cu plante în linii perpendiculare, stil caiet de matematică, având ordine riguroasă și programări geometrice, că-s sintetice, natura vegetală nu are unghiuri, doar curbe.
* Mașinile înmatriculate în Bulgaria, cu șoferii lor care nu știu să semnalizeze și se plâng de drumuri proaste, dar nu plătesc impozite.

Update: Şi mă revoltă cinismul cu care suntem exterminaţi.

joi, 24 ianuarie 2013

Răutăcizm >:)

Văd pe luneta unui BMW bleumarin o plăcuță cu ”Asigurat de Isus”. Și mă întreb: Casco sau doar asigurarea obligatorie?


Sursă foto: paulierco.ro.

Ce facem când nu facem nimic

(Într-o zi normală din săptămână.)
Ajungem acasă după serviciu, coborâm din maşină, domnul meu cu cheia de la poartă, eu – cu cea de la casă. R. descuie poarta, intru eu, da Castor, da băiat, Hades, hai fetiţă, Grasu nu, nu ieşim acum. Merg uşor către casă mângâind şi vorbind cu trei câini şi două-trei pisici, mai arunc provocator o minge sau o jucărie, domnul meu deschide porţile mari, bagă maşina în curte, o întoarce, închide porţile. Descui uşa de la intrare, intru în casă după ce intră pisicile, las uşile toate deschise întru aerisire, deschid uşa dintre bucătărie şi terasă. Da Jinx, ştiu, da Maşa; le cobor fiecăruia cutia cu mâncare, ies pe terasă, verific/completez castronul lui Zombie, schimb apa câinilor, schimb apa pisicilor. Între timp, domnul meu aduce de la maşină ce e de-adus – dacă nu termină, îl ajut şi eu -, pune folia de protecţie pe parbriz, apoi merge la găini după ouă.
Ne schimbăm amândoi în ţinută de curte – de obicei flisuri, trecări şi veste/geci -, adu lăzile cu lemne în fiecare încăpere, vezi dacă nu-i vreun cenuşar plin, perie locaşurile de la sobe, pregăteşte focurile de aprins (nu uita de castronul cu apă a pisicilor din cadă şi spală-te pe mâini responsabil, că iar te-ai umplut de funingine), închide uşile, că s-a aerisit, strânge cu mătura barbiducii din zonă, pune la loc cumpărăturile, pregăteşte mâncarea câinilor, strânge cutiile pisicilor, spală ceştile şi ibricul de dimineaţă, dacă sunt. Aprinde focurile, pune mâncarea câinilor, mătură terasa şi aleea din faţa ei, scutură preşul verde de la intrarea din faţă, mătură trotuarul din faţa casei (operaţiunea executată zilnic ajută major la întreţinerea curăţeniei în casă), mai pune lemne în foc, aprinde beţe HEM, închide găinile (nu uita să aduci oala de apă şi s-o goleşti), încălzeşte lapte pentru pisici.
Apoi, în funcţie de ce mai trebuie făcut, pregătim lăzi cu lemne, domnul meu mai mărunţeşte fag şi brad, eu pun o maşină de rufe la spălat sau aduc din rufele întinse în chioşc pe suportul din bibliotecă/strâng şi pun la loc rufe. Plus alte nimicuri necesare.
Dacă nu-i târziu, porneşte calculatorul, verifică mailurile – domnul meu -, vezi un episod din Grimm, poate ai baftă să nu se fi terminat Ora de business, lasă ştirile, că tot degeaba te uiţi. Nu uita de focuri (vezi că uşa de la sobă e fierbinte), aeriseşte scurt, nu uita să închizi uşile, încălzeşte mâncare/pregăteşte ceva rapid, pune masa, hai iubita, mâncăm. Strânge masa, spală vasele, pregăteşte eventuale pachete pentru a doua zi şi apă, hrăneşte iarăşi mâţe ticăloase şi cerşetoare, mătură în bucătărie, încuie uşa din spate, pune protecţia antifrig, spală gresia în bucătărie.
Ieşi în curte, priveşte cerul – noapte bună, Castor, Polux, Hades -, cheamă-i pe Maşa şi pe Jinx dacă nu-s în bibliotecă, invită-i în dormitor (dacă vin, în ultima vreme Maşa mai doarme şi pe-afară, c-aşa-i place ei), scoate-l pe Zombie (el n-a fost educat la litieră), încuie uşa din faţă, pune protecţia antifrig de jos.
Uh, patule, soseeesc!

miercuri, 23 ianuarie 2013

Ianuarie pre-iarnă

Ca orice om ciudat-optimist care se respectă, aștept să vină iarna, cu nămeți și înzăpeziri, cu febră musculară și drumuri blocate, cu nas roșu curgând și mâini în tranzit către degerături. Până atunci, să vedem ce s-a mai întâmplat: a plouat de mai multe ori, liniștit și nu prea mult (chiar ar mai trebui apă-n sol – la adâncime de 20 cm pământul e cam uscat), suficient cât să transforme potecile grădinii în patinoare noroioase care să mă facă să mă abțin de la plimbarea ritualică de inspecție cu ce s-a mai întâmplat pe moșie de curând. Abia duminică mi-am făcut curaj și-am purces întru inventar; nimic nou sub soare – sau sub nori, că soare nu era -, doar printre flori ceva-ceva noutăți: liliacul alb și iasomia de iarnă au muguri și mă tem că nu vor gestiona eficient gerurile ce vor veni. Brăduțul mutat, salvia și levănțica arată ca și cum ar duce-o bine, pătrunjelul și țelina protejate cu folie și frunze uscate sunt încă vii, molidul Bubu și thuia fără nume par să se simtă în rai.
În beci încep să se vadă rafturile, în week-end am terminat varza, prazul și ridichile negre – s-au deshidratat ele, dar au fost ok -, din alcoolul producție proprie mai avem câte un singur recipient păstrat ”de bun” și mai sunt cam o lădiță de mere (borcanele cu conserve și ceapa nu se pun).
M-am nărăvit la gătit în bucătăria de vară, afară, și așa mă enervează când frigul mă împiedică, strângem rumeguș, cenușă, coji de ouă și zaț de cafea pentru primăvară (cenușa va fi folosită și ca material antiderapant), facem și refacem planuri. În timpul liber urmărim circuitul pisicilor negre prin copacii din livadă, participăm activ la distracțiile câinilor, admirăm găinile care se plimbă cu mâinile la spate, iar seara încercăm să identificăm constelațiile pe cerul de obicei plin de stele.
La apus, din curte se văd munții.

Plăceri vinovate. Argint





:-D