Curățare uscată

Ce-am mai făcut

E un noiembrie cum numai în 2009 îmi amintesc să mai fi fost, cald, cu soare, fără urmă de ploaie, tocmai bun de roboteală prin curte și grădină; dacă am mai avea și timp... eheee...

Am reușit să pregătim de iarnă chioșcul și magazia, am mutat oareșce arbuști, flori, plante aromatice și trandafiri (am plantat și unii noi), dar mai e mult până departe – încă n-am strâns aracii de la roșii, mai sunt de scos morcovii și sfecla roșie, trebuie mutat feniculul, plus un mur, un zmeur și doi coacăzi care n-au dus-o prea bine în astă vară din motiv de lipsă de soare. Și nepeta, valeriana, ruta, leușteanul, tamaricșii – adică plantele din zona de „creșă” - locul unde sunt plantate în primul an, întru îngrijire ușoară.

Aracul poncirusului a făcut frunze și e un falnic piersic autohton – deci și poncirusul trebuie mutat - , primul goji are vreo 20 de fructe mici-mici, dar roșii; în rest, grădina e ușor cam tristă, noroc cu găinile, pisicile și câinii ce-o mai animează, simultan sau succesiv. Pădurea se întristează și ea, deja bate în maro, și-a schimbat culoarea se seara până dimineața, doar măceșele și niște frunze de mur ce mai dau un strop de contrast lizierei. A, și cele trei oi albe ieșite zi de zi la păscut însoțite de o tanti în vârstă de care mi-e tare drag.

În rest - avem leagăn, urmează să ne hotărâm unde va fi montat – în funcție de priveliște -, mustul se revoltă și explodează în miros de drojdie, mobliez jardiniere cu plante perene, primesc și trimit plante (Notă pentru mine – luni și vineri dimineață nu trebuie expediate colete via Poșta română, vin foarte mulți oameni să plătească facturi și sunt cozi.).

Mi-e dor de-o ploaie de toamnă.

Colorate

Lizieră-n noiembrie

Toamna mea

Offf, Doru...

         Nu știu dacă ai aflat, a murit Doru.

Vestea-mi vine de la Târgu Mureș și mă lovește brutal. E vineri seara și Doru a murit de dimineață, în gară, între drumuri – din 1990 numai între drumuri a fost.

Eleodorus Septimius Enăchescu – Doru Grecu -, 49 de ani. Revoluționar autentic, luptător născut, nu făcut, corect și drept, acuzator ferm al imposturii și al veleitarismului.

Offf, Doru...

Vorbesc cu Jean; niciunul nu ştie mai nimic, urmează să ne anunţăm reciproc.

E lungă noaptea, e mai mult albă şi-n mintea mea e Doru. Doru în 89, Doru în librării, Doru în anticariate, Doru la monument, Doru cântându-mi Imnul legionarilor căzuţi, Doru vorbind cu nespus drag de fetele lui.

Coboară s-o vezi. Pe umerii tatălui său, Maria, prunca bălaie în ie înflorată, flutură un steguleț tricolor.

Offf, Doru...

Nu se mai luminează odată. Doru. Și-a iubit neamul și țara, credința și tradițiile, a făcut greva foamei pentru adevăr. Aiud și sfinții închisorilor, CNSAS - ar fi putut să-și scotă viză de flotant la CNSAS.

E sâmbătă dimineaţă și nu știu ce să fac, nimic nu se leagă, calc de zece ori într-un loc.

Offf, Doru...

Mă sună Ionel.

E acasă, l-au adus, înmormântarea e mâine după slujbă.

E mult până mâine.

Ionel, zi-mi te rog adresa și cum ajung. Cam în 20 de minute, te sun eu când sunt acolo.

Nu mai are răbdare Ionel, mă sună – e deja în drum și mă așteaptă.

În surdină, la capul lui Doru se citesc rugăciuni; pe perete, înrămată, o foaie dintr-un ziar al epocii cu Corneliu Zelea Codreanu. Fratele lui îl veghează; alături de el, un tânăr încremenit cu ochii în lacrimi – fiul lui Decebal, prieten al lui Doru. Mulți bărbați în putere - durere pură, chipuri împietrite, nimic formal, ci suflete rupte.

Simona, sunt seacă, Simona, mi-a murit sufletul... Tania, multiubita soție a lui Doru, rămasă acum fără el.

O mamă bătrână purtând sacoul cu care fiul ei fusese la împărtăşit duminica trecută. Ți-aduci aminte, Dorule...

Dan. Alt Dan. Încă un Dan. Mulți oameni pe care nu-i mai văzusem de o eternitate. Ne salutăm tăcut, prin înclinarea capului. Offf, Dorule, voiai să-i strângi pe toți şi uite cum s-au strâns ei acum la tine...

Îl las pe Ionel citind în surdină rugăciuni și plec nu știu încotro.

Vă întoarceți, da? (fiul lui Decebal). Da, mă întorc. Azi, mâine, nu știu.

Se lasă seara și lumea mea e răsturnată. Doru. De la el am aflat de Părintele Cleopa, de părintele Arsenie și de Părintele Iustin, zeci de ore i-am sorbit vorbele despre istoria neamului, despre Căpitan și Legiune, am scanat și prelucrat împreună sute de poze de arhivă. Doru. Autodidact, spirit enciclopedic, iubitor de istorie şi creştin în fiece atom, proaspăt absolvent de Teologie.

Offf, Doru...

Duminică merge și domnul meu cu mine. Ne salutăm tăcuți cu oameni pe care nu i-am mai văzut de-o viață. Și Jean. Și Ionel. Și mulți copii-adolescenți, colegii Mariei.

Biserica e plină; trei preoți slujesc; nu, patru; cinci – nu le mai știu numărul, sunt preoți care au terminat slujba la bisericile lor și vin la Doru; printre oameni, alți preoți. Haine negre, haine verzi. Pentru Doru, care acum e acoperit cu tricolorul cu gaură al revoluției. În mână am o bandă tricoloră; corect, tricolor-doliu pentru Doru.

Offf, Doru...

Maria, prunca bălaie, acum o domnișoară blondă care nu mai poate stăpâni durerea, se scurge pe lângă sicriul tatălui ei. 
Un bărbat masiv prăbuşindu-se sfârşit în hohote, cu coatele pe o masă – nu mai poate, durerea trebuie strigată.

Convoiul pleacă spre Cruce - Monumentul Eroilor Revoluției -, în piața centrală. Doru are altar, cu flori și lumânări, cu tablou în doliu - Doru Enăchescu, simbolul Revoluției din Pitești.

Doru la Cruce, Doru zâmbind pe cruce. Cruce de lumânări încă arzânde pentru Colectiv. Tatăl nostru spus de toți cei prezenţi, ţinându-se de mână.

Drum lin, camarade!

Mama bătrână sărutând poza fiului ei. Fiica blondă încremenită.

Maria, sunt mândră că ți-am cunoscut tatăl!

Bărbat în cămașă populară, bărbați în negru, bărbaţi în verde, bărbați în lacrimi.

Bate vântul peste ape,
        Trece timpul greu,
        Noi mereu te plângem, frate,
        Iar tu dormi mereu.

Suflete grele. Doru Enăchescu. Prezent!

Doru a plecat de ziua Arhanghelului Mihail. Să-ți fie caldă și lină veșnicia, Doru!

Ridică ochii!

În soare

Floare mare, albă, în jardinieră metalică

Cea mai/cel mai...

Cea mai bună apă e cea din jardiniera cu țelină, iar cel mai bun somn - în dreptul ușii de la intrare.