Like?:)

luni, 6 iunie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (134). 500

Mă întreb cum de week-end-ul poate fi în acelaşi timp atât de scurt şi aşa de spornic. Trece pe repede-înainte, dar mereu decorul se schimbă şi duminică seara, în şezlonguri, la o bere, când facem inventarul, ne minunăm mulţumiţi de ce-am fost noi în stare să facem.
Domnul meu a tuns iar gazonul (în două săptămâni devenise pădure tropicală pentru ericele pline de muguri, de nu se mai vedea săracele deloc) şi troscotul din curte, asigurându-mi mie material pentru mulcit un strat de ceapă care arată încântător (între timp eu plivisem tone de bălării crescute „ca din apă” după ploile de săptămâna trecută) şi vreo opt trandafiri plus rododendronul, căruia se pare că-i merge tare bine, fapt ce mă bucură nespus.
În grădină, am coafat morcovii (şi am smuls hreanul care crescuse obraznic printre ei), am mai legat din roşiile care au început să înflorească, am scos ridichile şi în locul lor am mutat din ardei, că săracii n-aveau nicio şansă unde erau plantaţi. De când i-am pus, unii au dispărut de-a dreptul, cei rămaşi n-au crescut mai deloc, dar au frunzele dantelate straniu de nu se ştie ce dihănii. Tot dantelate sunt şi fasolea (inclusiv cea pusă de cele două tanti acum zece zile), şi mazărea – care, cuminte, a început totuşi să înflorească -, şi verzele, şi busuiocul, şi cele patru răsaduri de vinete, care nici ele n-au crescut deloc. Roşiile şi cartofii sunt intacţi, iar salata şi ardeii de lângă ceapă şi usturoi sunt neatinşi. Nu ştiu dacă melcii sunt de vină, am găsit, ce-i drept, vreo douăzeci, dar şi anul trecut erau şi nu s-a întâmplat nimic. Oricum, mă enervează şi melcii, şi chestiile necunoscute care ne mănâncă plantele folositoare omului pe care le-am pus noi în grădină şi mă gândesc deja la măsuri radical-chimice. Ca să nu mă plictisesc făcând mereu acelaşi lucru, am alternat „grădinăritul” cu lupta inegală cu buruienile, partea frumoasă în astă ultimă operaţiune fiind mulţumirea doamnelor găini când primeau trufandalele de păpădie, pătlagină şi alte minunăţii.
În timpul acesta, domnul meu a strâns lucerna pe care Doru săpătorul a abandonat-o (şi, ca să fie situaţia şi mai interesantă, nici nu răspunde la telefon, cu toate că e ok, cu alţii vorbeşte), a ars o bună parte din ea (din motiv de mucegai), restul punând-o la făcut compost. Acum am înţeles de ce „bietul om” (care ne-a omorât un alun) n-are de niciunele şi, sincer, mi se pare şi normal să n-aibă. Cu banii daţi lui în avans pentru curăţatul zmeurii, semicursiera dată de domnul meu, lucerna irosită (oferite contra muncă viitoare), jumătatea de zi blocată a lui Răzvan, e ceva gaură în bugetul nostru, dar măcar am învăţat (sper!) că nu toţi oamenii ştiu că pe unde iese vorba iese şi sufletul.
Experienţa se face în timp, timpul le aşază pe toate şi eu am ajuns la postarea cu numărul 500 pe blog. Cred că e de bine.

4 comentarii:

balaurdegradina spunea...

Au fost doar primele cinci dintr-un lung sir de sute!
Nu le-am prins pe toate, dar cele citite au functionat in ceea ce ma priveste exact precum becul cainelui lui Pavlov: cum intru pe blogul tau plescai- urmeaza cateva momente tare placute!
Deci.Ramanem intelese, urmeaza multe alte sute!

simf spunea...

@laura - multumesc frumos, ramanem intelese:)

daiana spunea...

subscriu la ce-a zis Laura! :) La multe multe sute ca ne place si ce citim si ce vedem. :) Cat despre Doru sapatoru' am avut si d'astia destui. D'aia merg toate asa cum merg , adica inapoi. Am vazut intr-o zi o rapciuga de caruta hodorogita de mai avea putin si se desfacea, trasa de doi cai costelivi de morti de foame (sau de batranete), manata de un d'alde Doru , scofalcit de vai mama lui , c-o caciula tuflita p'o parte... Mi-a parut rau ca n-aveam aparatul cu mine si-l cainam pe bietul om ce amarat e. Cand colo ce te crezi , omul meu vorbea la mobil de nu se poate. :)

simf spunea...

@daiana - mersic. mai, dar stiu ca esti ocupata...

4me

stats

:-D